Rasul nostru cel de toate zilele

Ca o continuare practica a postului anterior, raman pe zi ce trece mai stupefiat de dorinta noastra de a rade oricum si de orice.
Ne straduim sa radem pe strada, la tv sau la serviciu si chiar nu ne iese decat sa ne facem de ras. Ceea ce uneori chiar ne place si nu face decat sa ne creasca stima de sine.
La fiecare bere trebuie sa fie si o poanta noua. De cele mai multe ori repetam bancurile si fazele de pe net si speram ca prostii sa fie altii si altii si altii. Dar cum viata noastra este impartita intre casa si serviciu nu avem decat doua variante : fie devenim actori ambulanti, dornici de a fi ascultati, fie ne vedem mai rar cu prietenii la bere si speram sa unite. Caci noi oricum nu vm tine minte ce le-am spus.
Si cum nu suntem in stare sa luam nici o decizie radicala, preferam sa mai bem o bere si sa ne interpretam partitura glumelor rasuflate. Glume pe care le stim de la bunci sau de la parintii, din incercarile lor de a fi amuzanti in ochii nostrii. Glume pe care in mod sigur le vom lasa mostenire
copiilor, copiilor, copiilor nostrii ca tezaur national.

Read more...

Rasul Patriarhilor

Un profesor ne povestea la un seminar, in anul intai de facultate, ca a fost intrebat, pe cand isi facea doctoratul in afara, ce parere are despre un subiect. Nu a facut decat sa baiguie niste citate din Sfintii Parinti. A fost intrebat din nou si a luat-o de la capat. Abia a treia oara a inteles ca i se cerea o parere. La sfarsit ne-a zambit oarecum nostalgic.
Atunci m-am intrebat prosteste pentru prima oara de ce nu a ras Hristos? Sau daca a ras de ce nu ni s-a spus niciodata. De ce era nevoie sa fie serios...ca popii sunt majoritatea foarte veseli?
Am cautat o vreme raspunsul hai- hui. In cele din urma am mers la cartea pe care o vazusem de ceva vreme in librarii : T. Baconsky "Rasul Patriarhilor". Asteptam ceva la fel de spumos ca "Iacob si ingerul", dar...nu a fost sa fie.
Rasul, mai ales din punct de vedere crestin, a ramas pe tot parcursul cartii, de altfel foarte bine documentata, un cliseu cultural, legat de "dezvelirea dintilor" si de o mentalitate antica. Hristos nu rade pentru ca ar intrece masura si special pe cea a filosofilor greci.
Cu alte cuvinte despre Hristos nu se poate spune ca nu a ras niciodata, se poate spune doar ca evanghelistii si apoi Parintii l-au inteles asa. Asa cum se incadra cel mai bine in imaginea lor de om perfect. Iar omul perfect a lui Platon si Aristotel nu radea decat rar si atunci mai mult zambea, fara sa-si arate dintii.
Odata ce statutul de om deplin al lui Iisus a fost acceptat de intreaga comunitate lupta Parintilor a continuat cu incercarea de a crestina si teatrul pagan, care lua in deradere dogmele crestine. Din acel moment stacheta s-a ridicat, iar lui Hristos i s-a suprimat chiar si posibilitatea unui zambet.
Din pacate viziunea indrazneata, care mi l-a facut atat de drag, lipseste in dorinta de a privi obiectiv. Perspectiva lui Baconsky este una pur stiintifica. El diseaca meticulos radacinile si caracteristicile rasului in antichitate si apoi in societatea bizantina, nelasand loc nici unui coltisor neexplorat.
Intre noi fiind vorba, calitatea cercetarii si a scriiturii raman high, iar capitolul despre monahismul egiptean din primele secole face cat zece carti ale unor profesori de teologie pe subiecte asemanatoare.

Read more...

Pastele si Craciunul sunt doua momente ale anului in care cuvintele umbla bezmetice pe strada. Asa mi-a atras atentia un prieten. Cuvinte ca : lumina, dragoste, inviere nu mai inseamna nimic in limbajul de lemn al sms-urilor.
In aceleasi momente ale anului, multimi de oameni se perinda pe strazi, in magazine si la biserici. Toti aceia la care, in cursul anului, sperai sa gasesti o umbra de inteligenta critica sau creatoare se lasa prada spiritului religios al sarbatorilor. Si atunci incep sa scrie enormitati si sa se comporte bizar, in cautarea mantuirii.
Dar ei nu-si doresc mantuirea sau iertarea pacatelor, ci doar niste analgezice spirituale cu efect rapid, pentru constiinta lor dureroasa.
Ma intreb uneori cum ar putea un preot sa le administreze in dozaje potrivite asemenea doctorii spirituale. Cam ce ar trebui, in viata noastra moderna, sa-i dai unui om pentru care minciuna e la fel de naturala ca bautul unei cola la Mec. Si care iti spune cu nonsalanta, de la bun inceput, ca sigur va mai face acelasi lucru, de sute de ori pana la anul.
In jurnalul sau, Noica se intreba la un moment dat daca ai putea sa-i ceri preotului iertarea unui pacat viitor. In momentul de fata eu ma intreb daca nu ar trebui sa luam in calcul o amnistie/o iertare generala a tuturor pacatelor, fara spovedanie. In noaptea de Pasti sau in ziua de Craciun sa apara patriarhul la tv si sa ne ierte pe toti la gramada, din oficiu, asa cum se intampla la spovedaniile colective din copilarie.
Pentru ca pana la urma, cam toti am dat in mintea copiilor, nemaistiind nici ce e bine, nici ce e rau si nici de ce ne bulucim in fiecare an la biserici.
Hristos a inviat !

Read more...

O mare bucurie : de Inviere o sa ne indobitocim online de la Ierusalim !

Am gasit azi pe saitul Evz opinia domnului Bichir (http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/847665/FLORIAN-BICHIR-O-mare-bucurie-Sfanta-Lumina-vine-de-la-Ierusalim/), da' stiu iar dl Bichir, despre lumina de Pasti, care va fi adusa anul acesta cu avionul de la Ierusalim la Patriarhia din Bucuresti. Cam ca-n Grecia.
Dumnealui are o parere buna despre acest gest inutil si formalizat. O parere poate prea buna pentru un teolog, care de fiecare data ne atrage atentia asupra literelor moarte si a limbajului de lemn al Bisericii.
Eu insa nu inteleg de ce trebuie sa ne bucure un asemenea gest emfatic, tocmai cand vorbim de Sarbatoarea unei religii care a inceput prin a alunga vanzatorii din templu si a incercat sa schimbe mentalitatile anchilozate in forme ale fariseilor.
Oare lumina asta ar trebui sa ne curateasca de pacate si sa ne dea bunastare doar prin simpla atingere? Sau poate o fi un fel de lumina de semafor catre viata vesnica, odata aprinsa lumanarea cu lumina de la Sf Mormant o sa vedem cohorte de ingeri si toate pacatele noastre vor fi iertate.
De ce ar fi important sa avem lumina de la Ierusalim si nu putem s-o avem de la un biet om, pentru care Invierea chiar inseamna mai mult decat un chibrit sau un semn divin?
Ce rost are sa aprinda insusi Hristos lumina daca noua ne trebuie avioane militare si transmisiuni live ca sa bagam de seama? sau poate ar trebui sa-L chemam pe stadion la ora de maxima audienta sa ni-L prezinte Andreea Esca si Cristi Tabara in direct la Pro Tv, intr-un show cu artificii si jocuri de lumini, intitulat apoteotic "Invierea Mileniului". Un show la care sa participe toti episcopii nostri si toti politicienii de frunte.
Saiturile sa vuiasca de argumente pro si contra crestinismului si vietii vesnice, iar insusi Barack Obama sa-si anunte prezenta in mica noastra Romanica.
Haideti oameni buni s-o lasam dracu' de treaba asa simpla cum e ea si sa ne vedem de greselile noastre!

Read more...

Duminica Floriilor este Duminica in care Fiul lui Dumnezeu incaleca pe un magar si intra in capitala evreilor, iar evreii il primesc ca pe un rege victorios. duminica aceasta este duminica in care Iisus Hristos, in rolul regelui din basme, care cu un ochi rade, iar cu altul plange, ironizeaza neputinta noastra de a vedea dincolo de forme si idei.
Secole mai tarziu Sfantul Simeon de Emesa va intra in acelasi oras tragand dupa el un caine mort. E cam acelasi lucru. Caci Duhul sufla unde vrea. Formele il stanjenesc ca niste haine stramte. Iar noi ne incapatanam sa vedem Sfintenia Floriilor in frunze de salcie.
Urmeaza o saptamana in care Dumnezeu ne va ridiculiza neputinta de a vedea, de a crede in altceva decat ceea ce vedem.
Hristos va invia in taina si se va preface in painea vietii vesnice pentru a ne scandaliza.

Read more...

Era o vreme cand Pastele avea o alta insemnatate, un alt loc in mintea mea. De la o vreme insa, ma straduiesc sa regasesc bucuria acestei nopti pline de lumina. Si nu mai reusesc.
Timpul nu mai are nesfarsita rabdare cu oamenii, iar Pastele vine din ce in ce mai repede, luandu-ma de fiecare data pe nepregatite.
"Dar nici sarbatorile nu mai sunt ce au fost". Cele religioase si-au pierdut intensitatea, iar cele profane imaginatia. Am descoperit ziua barbatului si ziua anti-sida, dar toate astea fara dramul de nebunie al carnavalului medieval. Daca in Evul Mediu si in societatile arhaice sarbatoarea populara era o supapa pentru "popor", ea insemnand anularea unor reguli sociale sau parodierea lor, acum sarbatorile nu fac decat sa ne intareasca in prejudecatile si imaginile noastre despre lume si noi insine cu care ne hraneste televizorul.
Ziua barbatului ne da voie sa bem bere si sa ne batem pe burta, ragaind apoi in voie, ca niste barbati adevarati. Iar ziua femeii ne indeamna sa ne scoatem "nevestele" la restaurant, ca sa le oferim o traditionala friptura cu cartofi prajiti.
Ne-am indobitocit atat de tare incat am uitat ca mai exista si un timp sacru, cu care ar trebui sa interferam din cand in cand.
Trivializarea sarbatorilor si a transcendentului in general nu face decat sa ne degradeze. Mielul de pasti si porcul de craciun sunt tot atatea motive pentru "inpamantarea" noastra.
Acceptand stereotipurile propuse de niste sarbatori inventate ca ziua muncii, a femeii, nu facem decat sa ne limitam posibilitatile de a evada din cotidian, din rigorile fatarnice ale conventiilor sociale de zi cu zi.
Rasul nebunilor in Hristos si "nebunia Crucii" se sting odata cu fiecare banalizare pe care o acceptam si o asteptam ca motiv de sarbatoare.

Read more...

am citit in Evenimentul Zilei in 2 aprilie acest articol, pe care il redau integral, nestiind ce ar mai fi de adaugat...
Un accident de circulaţie, petrecut marţi în Capitală, în urma căruia o tânără a murit, scoate la iveală ceea ce ştiu românii să facă mai bine: circ în faţa morţii.O tânără de 26 de ani a murit, iar o alta, de 30 de ani, e la terapie intensivă, în stare foarte gravă. Se aflau într-o staţie RATB, în aşteptarea tramvaiului 47, când un şofer grăbit şi beat a pătruns cu Dacia Nova pe refugiului staţiei.
Accidentul s-a petrecut marţi seară, în jurul orei 21.20, în sectorul 5 al Capitalei, la intersecţia străzilor Calea 13 Septembrie cu Sebastian. Pe scurt: Dacia roşie, cu numărul B-06-FOC, circula pe Calea 13 Septembrie, către bulevardul Ghencea. În intersecţia cu Sebastian, din cauza vitezei, şoferul a pierdut controlul, a urcat pe terasamentul refugiului staţiei, punându-le la pământ pe cele două femei, şi s-a oprit pe liniile de tramvai.
Soldatul Popinciuc, şoferul-fugar
Şoferul, soldat în MAp - Alexandru Popinciuc, 23 de ani - a părăsit locul accidentului, lăsându-şi victimele în grija martorilor şi a spectatorilor de ocazie coborâţi din mijloace de transport, locatari ai blocurilor din zonă, lume din centrul comercial de peste drum.
Popinciuc a fost identificat la câteva ore după accident şi, în urma testării, s-a stabilit că avea 0,13 miligrame de alcool pur în aerul expirat. Acum e cercetat de procurorii Parchetului General pentru ucidere din culpă, vătămare corporală gravă şi părăsirea locului accidentului.
"Hai mai repede, că pierzi toată şmecheria".
Poate la fel de grav ca accidentul - în urma căruia, după o noapte de chin, una dintre victime a decedat, iar cealaltă se află în stare critică la spital - este „spectacolul” pe care l-au dat românii adunaţi în faţa morţii, ca la circ.
Imuni la suferinţa victimelor care se zbăteau între viaţă şi moarte, în aşteptarea Salvării, zecile de bucureşteni s-au întrecut în cinism şi în numărul de imagini captate pe telefoanele mobile. Spectatorii de ocazie şi-au petrecut seara comentând imaginile „ca din filme” - pe care unii le-au văzut pe viu, alţii, mai întârziaţi, doar şi le-au imaginat, din poveştile martorilor: „S-a dat de trei ori peste cap, ca la scamatorii!”. „Ba de cinci ori, eram aici, am văzut exact!”
Femei ieşite în stradă în capot se călcau în picioare la uşa ambulanţei SMURD. Un pompier încerca să-i apere pe paramedici de capetele care se zgâiau pe geamurile Salvării. „Geme, da’ cum geme!!! Am văzut-o, e tânără, săraca!”, se lăuda o bucureşteancă la vreo 40 de ani, trăgând cu foc dintr-o ţigară slim.
„Băi, vino să vezi ce accident mişto! Băi, mânca-ţi-aş, s-a urcat unu’ pe refugiu’ de la tramvai! Hai mai repede, că pierzi toată şmecheria!”, ţipa un tânăr în telefonul mobil. În cealaltă mână ţinea o shaorma proaspătă, cu carne aburindă şi sos de usturoi, cât pentru toată gloata adunată. Doi paşi mai încolo, un poliţist se certa cu şoferul unui jeep. „Daţi-vă, domnule, că aţi blocat Salvarea! E cu rănitul înăuntru!” Numai nu s-a pus poliţistul în genunchi până ce şoferul BMW-ului (B-87-WXC) s-a decis că e, totuşi, cazul să elibereze drumul.

Read more...