lego

In introducerea comentariului la epistola catre Romani Karl Barth, s-a gandit sa faca o apologie a teologiei pentru teologi si nu pentru mase. Pentru ca, inainte de toate - cunoasterea are un rol mantuitor - teologul scrie pentru a-si clarifica siesi existenta lui Dumnezeu si abia apoi pentru a-i lumina pe ceilalti. Ceea ce, intr-un sens, e foarte corect. Sunt suficient de multi teologi ortodocsi care nu stiu despre ce vorbesc sau ce ar vrea sa spuna.

Cum nu mi-as fi dorit sa-l contrazic pe Barth ci, mai degraba, sa-l continui, am incercat sa prelungesc ideea si sa arunc mingea in careul celalalt, la cititor.
Aici m-am oprit. Am facut o pauza si mi-am dat seama ca orice tentativa de a trage o concluzie poate cadea deopotriva in ridicol sau desertaciune...Caci, pana la urma, cui folosesc cartile de teologie... Experienta si experierea lui Dumnezeu sunt chestiunii unice si neimpartasibile, nici macar unui public initiat. Iar orice incercare de a impune un punct de vedere cu valoare de adevar absolut este ridicola.
Deci... ubi sunt ?

Read more...

timpul ne iubeste

Doar citind evanghelia de la Ioan intelegi de ce predestinatia este prea mult, iar liberul arbitru prea putin. Nu a venit inca timpul meu, femeie, spune Hristos inainte de prima lui minune, din Cana Galilei. Iar la intalnirea cu femeia samrineanca Ioan puncteaza "era pe la ceasul al saselea".
Repetate in forme diferite, uneori pana la satietate expresiile care accentueaza prezentul sunt o caracteristica a evangheliei a patra. Ele contureaza realitatea istorica a Cuvantului facut trup si in acelasi timp scriu cu italice problema timpului, in special a prezentului.
In limba franceza, in afara de regulile lui Si mai exista si regulile pentru concordanta adica regulile care stabilesc coeziunea temporala a unei frazei, gandind relatia dintre timpul din propozitia principala si cel din cea secundara, in functie de momentul in care se petrece actiunea.
Tot astfel stau lucrurile si cand vine vorba de liber arbitru, de timp si de teologie. Sa le luam pe rand.
Eu imi doresc sa ajung in America, crezand ca asa as putea sa ma implinesc, dar nu am nici un ban in buzunar, castig cat sa traiesc. Cum as putea sa fac rost de bani, fara sa jefuiesc o banca ? In mod logic nu am nicio optiune, iar liberul meu arbitru nu are nimic de spus. In mod ilogic pot sa castig la loto sau cinve poate sa-mi intinda o mana de ajutor.
Daca unul din lucrurile de mai sus mi se intalmpla el se va intampla la un momentdat, in acelasi timp sau mai tarziu decat mi-am dorit. Asa incat va trebui sa aleg, iar alegerea mea va fi influentata de tot ce s-a petrecut intre timp, de ceea ce am fost si de ceea ce am devenit, de cand am dorit si pana mi s-a implinit
Doar ca, si aici apare problema teologica, va trebui sa aleg bine, in asa fel incat alegerea mea sa concorde deopotriva cu mine insusmi, revelandu-ma in ceea ce sunt cu adevarat cat si cu Dumnezeu.
Am putea, complicand putin in jocul nostru abstract, sa caracterizam oamenii drept culori si sa afirmam ca scopul lor este sa-si vada propria culoare si odata descoperita culoarea care-i caracterizeaza sa atinga un grad de intensitate cat mai mare.Cum nu dispunem de o oglinda singura optiune este sa privim in jur si, cu dintii stransi, sa alegem.
Dar pentru ca alegerea mea sa fie buna trebuie sa mai tin cont de ceva, de vointa lui Dumnezeu. Pentru ca alegerea mea nu este si nu poate fi independenta de El. Intensificarea mea este un proces care, potrivit crestinismului, Il intereseaza in mod direct si personal. Si, tocmai de aceea, momentul in care mi se da sansa de a face alegerea trebuie sa concorde cu momentul potrivit, in care eu sa fiu gata sa fac alegerea, viitorul trebuie sa se acorde cu prezentul. "la ceasul al saselea" sau "la ceasul serii"
Cum putem stii insa care este "ceasul" ?
In "Noaptea de Sanziene" personajul principal se definea ca un cautator de semne si credea ca aproape in orice intamplare este un sens sacru, ascuns neinitiatilor. Nici interventia Mariei nu este fortuita, ea fiind singura persoana in fata careia nu ar fi putut sa-si ascunda sensul.
Abia aici, la sfarsitul unui lung sir de concordante, de nelinisti, firea umana din persoana lui Hristos este de acord sa faca minunea, sa-si asume chemarea alaturi de Dumnezeu, transformand neculoarea apei in rosul rubiniu al vinului, al esentei existentei lui Hristos.

Read more...

in cele din urma

Dupa ce, intr-un final, mi-am primit ok-ul pe lucrare, desi cam intr-o doara, m-am hotarat sa postez o bucatica din travaliul meu de aproape un an. Daca o fi interesant revin cu inca una.


Secolul XX este secolul în care omul îşi măsoară forţele cu Satan, ieşind învingător. Este secolul în care Satan este înjunghiat pe la spate, pierzând prim-planul. Punctul culminant al acestei dispute îl vor constitui cele două elemente cheie ale primei jumătăţi a secolului: psihanaliza şi holocaustul. În ambele situaţii se va renunţa la pronunţarea cuvântului diavol şi  la orice legătură a acestuia cu fiinţa umană, în favoarea unei metafizici a răului, independenta de orice sistem religios.
Astfel trecerea de la etică la metafizică va crea germenii necesari relativizării binomului bine-rău; curgând apoi în mod cronologic de la expresia sartriană “l’enfer c’est les autres” către o totală depersonalizare a răului, sintetizată în “the anonymus forms of evil”
Deconstructivismul postmodernist va accentua aceasta incertitudine, descoperind în structura umană subiectivă atât sălaşul binelui cât şi pe cel al răului. Iar unul din exemplele cele mai sugestive pe acest subiect îl constituie Stalin, dictatorul rus care a ucis milioane de oameni în lagăre de concentrare şi pe care întreaga lume îl considera un criminal cu sânge rece. Dar în anii 60 emigrarea în SUA a Svetlanei Stalin şi apariţia volumului ei de memorii îl înfăţişau pe Stalin ca pe un tata iubitor, plin de grijă şi devotat familiei, dar constrâns de cei din anturajul puterii, în special de Beria, să ia acele decizii criminale. Cum şi fiul lui Beria, Serghei, va emigra în SUA câţiva ani mai târziu îşi va publica la randu-i memoriile, vom avea ocazia să descoperim în aceleaşi culori calde şi pastelate, ca şi Beria era un om onest, iubitor, şi care încercase toată viata sa limiteze răul provocat de ordinele lui Stalin.
De cealaltă parte, pentru demonologia "joasa", a maselor, mitul diabolic, dimpreună cu Satan şi toată pleiada de demoni rezultaţi din ocultism, va rămâne viu, exercitând o fascinaţie deosebită. Dar cea mai notabila modificare a mitului diabolic va veni din America, unde curentul satanist se va constitui pentru prima data într-un cult organizat.
În 1962, în California ia fiinţă prima Biserica a lui Satan, sub indrumarea lui Anton LaVey. Impactul este maxim, foarte multe celebrităţi, din diferite domenii venind să ia parte la slujbele de venerare sataniste, concomitent cu înfiinţarea unor “grote” sataniste pe întreg teritoriul Americii. Trei ani mai târziu, în 1965 ia naştere grupul “The Process Church of the final Judgement”, din care se va reclama câţiva ani mai târziu Charles Manson, iar în 1975 îşi face apariţia Templul lui Set - o grupare dizidenta a Bisericii lui Satan.
Dar chiar şi în cadrul unui asemenea avânt al satanismului popular, legitimarea nu se poate face decât prin raportarea la parametrii stabiliţi de elite. Astfel orice mişcare satanista va trebui să răspundă întrebării: este Satan un simbol al cultului omului sau un personaj real?

Read more...