Era o vreme cand Pastele avea o alta insemnatate, un alt loc in mintea mea. De la o vreme insa, ma straduiesc sa regasesc bucuria acestei nopti pline de lumina. Si nu mai reusesc.
Timpul nu mai are nesfarsita rabdare cu oamenii, iar Pastele vine din ce in ce mai repede, luandu-ma de fiecare data pe nepregatite.
"Dar nici sarbatorile nu mai sunt ce au fost". Cele religioase si-au pierdut intensitatea, iar cele profane imaginatia. Am descoperit ziua barbatului si ziua anti-sida, dar toate astea fara dramul de nebunie al carnavalului medieval. Daca in Evul Mediu si in societatile arhaice sarbatoarea populara era o supapa pentru "popor", ea insemnand anularea unor reguli sociale sau parodierea lor, acum sarbatorile nu fac decat sa ne intareasca in prejudecatile si imaginile noastre despre lume si noi insine cu care ne hraneste televizorul.
Ziua barbatului ne da voie sa bem bere si sa ne batem pe burta, ragaind apoi in voie, ca niste barbati adevarati. Iar ziua femeii ne indeamna sa ne scoatem "nevestele" la restaurant, ca sa le oferim o traditionala friptura cu cartofi prajiti.
Ne-am indobitocit atat de tare incat am uitat ca mai exista si un timp sacru, cu care ar trebui sa interferam din cand in cand.
Trivializarea sarbatorilor si a transcendentului in general nu face decat sa ne degradeze. Mielul de pasti si porcul de craciun sunt tot atatea motive pentru "inpamantarea" noastra.
Acceptand stereotipurile propuse de niste sarbatori inventate ca ziua muncii, a femeii, nu facem decat sa ne limitam posibilitatile de a evada din cotidian, din rigorile fatarnice ale conventiilor sociale de zi cu zi.
Rasul nebunilor in Hristos si "nebunia Crucii" se sting odata cu fiecare banalizare pe care o acceptam si o asteptam ca motiv de sarbatoare.