Am asteptat ani de zile sa ajung de Pasti la biserica de acasa. Un fel de nostalgie ma cuprinsese si ma indemna sa sper la o Inviere mica, luminoasa si cocheta.
Dar cred c-am gresit. Asa cum gresim ori de cate ori vrem sa ne intoarcem in copilarie si ne amagim ca nimic nu s-a schimbat, ca inca ma incapem in leagan sau, daca am vrea, in tricoul din clasa IX-a.
Invierea a fost regretabil de mohorata, cam ca o zi de toamna in care nu stii ce sa mai faci. Parca si lumina, pentru care s-au inghesuit toti, plutea intr-o ceata densa si plictisita.
Adevarat a inviat se auzea acru si nehotarat, printre zecile fete de gryli, decupati stangaci din tablourile lui Bosch. Si pentru prima oara nu am mai avut chef sa rad de bisericile de tara unde se canta Hristos a inviat pe ritm leganat de vals.
Un cot in burta, pentru ca si eu trebuie sa-mi fac cruce, o cuprindere suava a corpului si o impingere brutala din drumul catre altar, pentru ca si eu trebuie sa dau acatist sau o ingramadeala sanatoasa si o sacosa de anafura pentru toata familia, toate te asteapta sa te intorci...in padurea cu alune
Amortit de frig si cu ochii intredeschisi m-am dus sa dorm.
Hristos a inviat singur si putin rusinat si anul acesta, iar tanti Nelly de la etajul patru o sa-i ceara socoteala ca nu o mantuie si pe ea cum trebuie...ca pe altii.
P.S. : Pentru cei care nu stiu Invierea e facultativa, in toate sensurile
Read more...
