Rasul nostru cel de toate zilele

Ca o continuare practica a postului anterior, raman pe zi ce trece mai stupefiat de dorinta noastra de a rade oricum si de orice.
Ne straduim sa radem pe strada, la tv sau la serviciu si chiar nu ne iese decat sa ne facem de ras. Ceea ce uneori chiar ne place si nu face decat sa ne creasca stima de sine.
La fiecare bere trebuie sa fie si o poanta noua. De cele mai multe ori repetam bancurile si fazele de pe net si speram ca prostii sa fie altii si altii si altii. Dar cum viata noastra este impartita intre casa si serviciu nu avem decat doua variante : fie devenim actori ambulanti, dornici de a fi ascultati, fie ne vedem mai rar cu prietenii la bere si speram sa unite. Caci noi oricum nu vm tine minte ce le-am spus.
Si cum nu suntem in stare sa luam nici o decizie radicala, preferam sa mai bem o bere si sa ne interpretam partitura glumelor rasuflate. Glume pe care le stim de la bunci sau de la parintii, din incercarile lor de a fi amuzanti in ochii nostrii. Glume pe care in mod sigur le vom lasa mostenire
copiilor, copiilor, copiilor nostrii ca tezaur national.