eterna reintoarcere

As vrea sa am numai ganduri bune pentru noul an, dar mi-e teama. Abia ce am aflat ca in 2012, lumea se va sfarsi. Au profetit-o mayasii sau Nostrdamus; sursele mele de la tigara de dimineata nu erau foarte sigure. Ezitau.

Ezit si eu sa ma intreb de ce gandim la fel ca in urma cu 2012 ani. De ce inca mai credem in iminenta sfarsitului si inca ne mai sperie acelasi bau-bau ?
Antropologia, istoria, psihologia, sociologia nu dau nici un fel de raspunsuri. Ele doar inventariaza si sistematizeaza reactiile noaste comune, asezandu-le intr-un fel de tabel al lui Mendeleev cu explicatii. "In perioade de criza oamenii reactioneaza verde" sau " in aceasta situatie avem o prelucrare a mitului gri ..."

Spre exemplu, in excursul sau in istoria imaginarului*, Lucian Boia stabileste 8 principii ale lumii imaginare, care se repeta in diverse forme si combinatii in decursul istoriei umanitatii. Acestea sunt : 1. constiinta unei realitati transcendente, 2. dublul, moartea si viata de apoi, 3. alteritatea, legatura dintre eu si ceilalti, 4. unitatea, 5 actualizarea originilor, 6. descifrarea viitorului, 7. evadarea : consecinta a refuzului conditiei umane si a istoriei, 8. lupta si complementaritatea contrariilor.
Rolul acestor legi ale imaginarului este asemanator cu cel al legilor fizicii newtoniene, nu pot fi depasite decat intr-un alt fel de spatiu sau timp.
Iar exemplele pe care L. Boia le da in cursul argumentatiei sale - cele mai celebre constructii imaginare ale umanitatii : infernul, varsta de aur si miturile politice ale imperiului si natiunii - nu fac decat sa evidentiez ca suntem programati sa gandim dupa aceeasi matrice.

La sfarsit reiau trist intrebarea de la inceput si drumul catre fumoar si doua imagini imi vin in minte: cea a dansului macabru si cea a adn-ului din Matrix. Una medievala si alta moderna. Care sa fie mai pesimista ?