insula

M-am uitat in sfarsit la "Ostrov"*. Asa cum, de nenumarate ori, mi s-a recomandat.
Un film bun. Cu atat mai admirabil, cu cat abordeaza teme extrem de greu de traspus pe ecran pentru "publicul larg". Pentru ca sfintenia si monahismul sunt fara indoiala niste imagini ce tin de realitatea noastra exagerata. Si trebuie sa ai un mare talent sa fii cumpanit in exagerare.
Caci exagerarea este "leitmotivul" filmului.
Marturisirea, lupta si mantuirea lui Anatolie merg dupa grila de exagerari a Apocalipsei : "Ştiu faptele tale; că nu eşti nici rece, nici fierbinte. O, de ai fi rece sau fierbinte! Astfel, fiindcă eşti căldicel - nici fierbinte, nici rece - am să te vărs din gura Mea."
Avem doua tipuri de exagerare umana, circumscrisa lui "caldicel" si doua exagerari supra-firesti : "rece" si "fierbinte"
Exagerarea caldicica este asumata de cei doi monahi care apar in cadru. Staretul Filaret este indragostit de cizmele sale si de patura sa, intr-un cuvant de sine. In acelasi timp parintele Iov este prins de vraja regulilor, a tipicului si a strictetii literei. Ceea ce se poate vedea si din "lista cu pacatele" lui Anatolie, pe care i-o prezinta staretului.
Celelalte doua exagerari apartin diabolicului si harului.
Diabolicul, prin definitie rece in fiinta sa, este intruchipat de fiica posedata a lui Tihon Petrovici.
Ea nu poate sa planga, sa-si planga sotul (pacatele). Doar lacrimile, calde, o elibereaza de povara si de diavol.
La celalalt pol se gaseste "sfantul" Anatolie, cel "posedat" de duhul lui Hristos, care este cald. El traieste langa foc si doarme pe carbuni. El vede primul focul de la chilia lui Filaret si-i intelege rolul purificator.
In general, exagerarea refuza limitele si ingroasa in negativ posibilitatile noastre de a ne autodepasi. Aici ea are sensul unui memento mori si-l reveleaza pe Hristos cel Rastignit. Pentru ca Hristos e Crucea, iar crucea este scandal. "pentru iudei, sminteala; pentru neamuri, nebunie." Exagerare si intindere maxima a facultatilor si conceptelor noastre.
Pe alocuri insa filmul se impotmoleste in "clisee ortodoxe contemporane".
Antiteza dintre Anatolie, laicul cel nebun, si parintele Iov este rezolvata intr-o sinteza a iertarii, asa cum era de altfel de asteptat.
Apoi atitudinea profanului - omului secularizat- in fata sacrului. Mama care vrea sa se duca la serviciu fara sa-i multumeasca lui Hristos prin euharistie ca i-a vindecat copilul.
Si nu in ultimul rand refuzul lui Anatolie de a se calugari. Previzibil in circuitul filmului, care vrea sa demonstreze ca exista mantuire si "extra monahorum".
De altfel, un film placut, indraznet, care-L readuce pe Hristos in actualitatea culturala si-L marturiseste ortodox.
Poate inceputul unui nou tip de marturisire crestina, care peste ani va intra in compozitia unui "canon" cinematografic crestin.


* "Ostrov" (2006) regia : Pavel Lungin