Ar fi interesant de facut o teologie a victimei, intr-o societate din ce in ce mai dornica sa considere victimele martiri, pentru a se putea astfel martiriza in intregime.
Eu cred ca lui Dumnezeu nu-i plac victimele. Cred ca-i plac jertfele.
In Geneza El nu opreste masacrarea lui Isaac, victima perfecta, decat pentru credinta jertfelnica a lui Avraam. Nici Esau nu este privit cu bunavointa de Dumnezeu, desi este victima inselaciunii lui Iacov, care-i fura binecuvantarea.
In Noul Testament Iisus nu va fi descris de Evanghelisti ca o victima, ci o jertfa. El se va aduce pe sine jertfa ca "o oaie spre junghiere"(Is. 53.7), din iubire si nu din obligatie. Hristos nu este victima omului pacatos sau a unui Dumnezeu nemilos ci jertfa deplina a iubirii dumnezeiesti.
Diferenta dintre victima si martir este cea dintre Iov si Hristos. Iov nu intelege sensul suferintei sale, in timp ce Hristos isi asuma suferinta, batjocura si moartea pe cruce.
Martiriul este un gest voluntar, pornit din libertate individuala si iubire. Caci martirul prin insasi etimologia sa greaca inseamna marturisitor. Marturisind suferinta si credinta celorlalti el isi castiga linistea. Glasul celui ce striga in pustiu ii apartine.
Produs al unei lumii in plina miscare haotica victima se afla la polul opus. Ea este cea care nu isi asuma nimic, in special propria suferinta pe care nu o intelege.Ea nu mai are glas decat sa acuze. Si, in general societatea ii permite sa acuze orice si pe oricine, chiar si martirii discreti ai timpului nostru. Iar cea mai stranie viziune ar fi a unei victime acuzand un martir. Este cam ceea ce ar risca BOR-ul canonizand la gramada zecile de morti din inchisorile comuniste. Fara indoiala ca personalitati ca Valeriu Gafencu sau Mircea Vulcanescu ar trebui luate in considerare la viitoarele canonizari, dar sa nu ne pierdem discernamantul. Majoritatea celor din inchisori au intrat acolo pentru un crez politic si social. Iar poezia manifest a lui Radu Gyr "Ridica-te Gheorghe, Ridica-te Ioane" este exemplificatoare.
Ramane insa dorinta societatii romanesti de a se victimiza si a nu-si asuma pacatele.
Pe de alta parte as putea spune ca astazi este chic sa fii victima si este o nebunie sa fii martir. Marturisirea libera nu mai are valoare pentru ca nu mai atrage nici un fior de compasiune. Mentalitatea burgheza nu poate intelege de ce si-ar asuma o persoana niste notiuni abstracte, care, nu tin de foame. Si, desi au trecut doua mii de ani, nebunia crucii, de care vorbea Pavel, ramane in continuare de neinteles pentru noi toti.