dileme morale
Desi risc sa fiu considerat un om rau, cu suflet rau si fara credinta in Dumnezeu, trebuie sa scriu aceste randuri, trebui sa fie cineva care sa aiba curajul. :)
"Dragi Prieteni,
mai jos este povestea tragica a fratelui colegei mele.
Speram cu totii ca povestea sa nu se termine asa rapid, insa familia lor are nevoie de ajutor, indiferent daca povestea se termina cum spun medicii sau are o continuare fericita."
E genul de mail pe care il primim frecvent si care ne inmoaie de fiecare data, in mod justificat, desigur.
Un mail mai mic sau mai mare, dar care ascunde o problema morala, o chestiune de preemptiune in termeni juridici.
Anume, daca, ipotetic vorbind, eu as fi in cauza si as avea nevoie de ajutor pentru a nu muri mai repede decat ar trebui, ce drept as avea eu sa consider situatia mea mai importanta decat a altuia ? Ce anume m-ar face pe mine mai important decat altul ?
Un prim argument ar fi ca sunt important pentru oamenii care imi sunt aproape si care mi-ar cere imperativ sa lupt, sa incerc, in numele iubirii lor sa mai traiesc putin.
Al doilea argument, care decurge din primul ar fi ca sunt inca tanar si ca as mai avea mult de trait.
Ceea ce se subintelege de aici este ca altul, oricare altul, nu ar avea familie sau prieteni si nici prea mult de trait, oricum.
La polul opus, contra-exemplul, sunt copii mici, bolnavi de leucemie sau diverse alte boli si care in lumina dezvaluirilor de mai sus ar trebui sa fie cei prioritizati, dar nu sunt.
Pentru ca, in ciuda a doua mii de ani ani de crestinism, bazat deoptriva pe "nebunia crucii" si pe imitatio Cristi, sau a unor gesturi asemanatoare celui facut de Mircea Vulcanescu in inchisoare, nu am invatat sa murim. Am invatat doar ca putem sa ne uram aproapele si ca el va fi obligat sa ne iubeasca si sa fie bun.
