Rasul nostru cel de toate zilele

Ca o continuare practica a postului anterior, raman pe zi ce trece mai stupefiat de dorinta noastra de a rade oricum si de orice.
Ne straduim sa radem pe strada, la tv sau la serviciu si chiar nu ne iese decat sa ne facem de ras. Ceea ce uneori chiar ne place si nu face decat sa ne creasca stima de sine.
La fiecare bere trebuie sa fie si o poanta noua. De cele mai multe ori repetam bancurile si fazele de pe net si speram ca prostii sa fie altii si altii si altii. Dar cum viata noastra este impartita intre casa si serviciu nu avem decat doua variante : fie devenim actori ambulanti, dornici de a fi ascultati, fie ne vedem mai rar cu prietenii la bere si speram sa unite. Caci noi oricum nu vm tine minte ce le-am spus.
Si cum nu suntem in stare sa luam nici o decizie radicala, preferam sa mai bem o bere si sa ne interpretam partitura glumelor rasuflate. Glume pe care le stim de la bunci sau de la parintii, din incercarile lor de a fi amuzanti in ochii nostrii. Glume pe care in mod sigur le vom lasa mostenire
copiilor, copiilor, copiilor nostrii ca tezaur national.

Read more...

Rasul Patriarhilor

Un profesor ne povestea la un seminar, in anul intai de facultate, ca a fost intrebat, pe cand isi facea doctoratul in afara, ce parere are despre un subiect. Nu a facut decat sa baiguie niste citate din Sfintii Parinti. A fost intrebat din nou si a luat-o de la capat. Abia a treia oara a inteles ca i se cerea o parere. La sfarsit ne-a zambit oarecum nostalgic.
Atunci m-am intrebat prosteste pentru prima oara de ce nu a ras Hristos? Sau daca a ras de ce nu ni s-a spus niciodata. De ce era nevoie sa fie serios...ca popii sunt majoritatea foarte veseli?
Am cautat o vreme raspunsul hai- hui. In cele din urma am mers la cartea pe care o vazusem de ceva vreme in librarii : T. Baconsky "Rasul Patriarhilor". Asteptam ceva la fel de spumos ca "Iacob si ingerul", dar...nu a fost sa fie.
Rasul, mai ales din punct de vedere crestin, a ramas pe tot parcursul cartii, de altfel foarte bine documentata, un cliseu cultural, legat de "dezvelirea dintilor" si de o mentalitate antica. Hristos nu rade pentru ca ar intrece masura si special pe cea a filosofilor greci.
Cu alte cuvinte despre Hristos nu se poate spune ca nu a ras niciodata, se poate spune doar ca evanghelistii si apoi Parintii l-au inteles asa. Asa cum se incadra cel mai bine in imaginea lor de om perfect. Iar omul perfect a lui Platon si Aristotel nu radea decat rar si atunci mai mult zambea, fara sa-si arate dintii.
Odata ce statutul de om deplin al lui Iisus a fost acceptat de intreaga comunitate lupta Parintilor a continuat cu incercarea de a crestina si teatrul pagan, care lua in deradere dogmele crestine. Din acel moment stacheta s-a ridicat, iar lui Hristos i s-a suprimat chiar si posibilitatea unui zambet.
Din pacate viziunea indrazneata, care mi l-a facut atat de drag, lipseste in dorinta de a privi obiectiv. Perspectiva lui Baconsky este una pur stiintifica. El diseaca meticulos radacinile si caracteristicile rasului in antichitate si apoi in societatea bizantina, nelasand loc nici unui coltisor neexplorat.
Intre noi fiind vorba, calitatea cercetarii si a scriiturii raman high, iar capitolul despre monahismul egiptean din primele secole face cat zece carti ale unor profesori de teologie pe subiecte asemanatoare.

Read more...

Pastele si Craciunul sunt doua momente ale anului in care cuvintele umbla bezmetice pe strada. Asa mi-a atras atentia un prieten. Cuvinte ca : lumina, dragoste, inviere nu mai inseamna nimic in limbajul de lemn al sms-urilor.
In aceleasi momente ale anului, multimi de oameni se perinda pe strazi, in magazine si la biserici. Toti aceia la care, in cursul anului, sperai sa gasesti o umbra de inteligenta critica sau creatoare se lasa prada spiritului religios al sarbatorilor. Si atunci incep sa scrie enormitati si sa se comporte bizar, in cautarea mantuirii.
Dar ei nu-si doresc mantuirea sau iertarea pacatelor, ci doar niste analgezice spirituale cu efect rapid, pentru constiinta lor dureroasa.
Ma intreb uneori cum ar putea un preot sa le administreze in dozaje potrivite asemenea doctorii spirituale. Cam ce ar trebui, in viata noastra moderna, sa-i dai unui om pentru care minciuna e la fel de naturala ca bautul unei cola la Mec. Si care iti spune cu nonsalanta, de la bun inceput, ca sigur va mai face acelasi lucru, de sute de ori pana la anul.
In jurnalul sau, Noica se intreba la un moment dat daca ai putea sa-i ceri preotului iertarea unui pacat viitor. In momentul de fata eu ma intreb daca nu ar trebui sa luam in calcul o amnistie/o iertare generala a tuturor pacatelor, fara spovedanie. In noaptea de Pasti sau in ziua de Craciun sa apara patriarhul la tv si sa ne ierte pe toti la gramada, din oficiu, asa cum se intampla la spovedaniile colective din copilarie.
Pentru ca pana la urma, cam toti am dat in mintea copiilor, nemaistiind nici ce e bine, nici ce e rau si nici de ce ne bulucim in fiecare an la biserici.
Hristos a inviat !

Read more...

O mare bucurie : de Inviere o sa ne indobitocim online de la Ierusalim !

Am gasit azi pe saitul Evz opinia domnului Bichir (http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/847665/FLORIAN-BICHIR-O-mare-bucurie-Sfanta-Lumina-vine-de-la-Ierusalim/), da' stiu iar dl Bichir, despre lumina de Pasti, care va fi adusa anul acesta cu avionul de la Ierusalim la Patriarhia din Bucuresti. Cam ca-n Grecia.
Dumnealui are o parere buna despre acest gest inutil si formalizat. O parere poate prea buna pentru un teolog, care de fiecare data ne atrage atentia asupra literelor moarte si a limbajului de lemn al Bisericii.
Eu insa nu inteleg de ce trebuie sa ne bucure un asemenea gest emfatic, tocmai cand vorbim de Sarbatoarea unei religii care a inceput prin a alunga vanzatorii din templu si a incercat sa schimbe mentalitatile anchilozate in forme ale fariseilor.
Oare lumina asta ar trebui sa ne curateasca de pacate si sa ne dea bunastare doar prin simpla atingere? Sau poate o fi un fel de lumina de semafor catre viata vesnica, odata aprinsa lumanarea cu lumina de la Sf Mormant o sa vedem cohorte de ingeri si toate pacatele noastre vor fi iertate.
De ce ar fi important sa avem lumina de la Ierusalim si nu putem s-o avem de la un biet om, pentru care Invierea chiar inseamna mai mult decat un chibrit sau un semn divin?
Ce rost are sa aprinda insusi Hristos lumina daca noua ne trebuie avioane militare si transmisiuni live ca sa bagam de seama? sau poate ar trebui sa-L chemam pe stadion la ora de maxima audienta sa ni-L prezinte Andreea Esca si Cristi Tabara in direct la Pro Tv, intr-un show cu artificii si jocuri de lumini, intitulat apoteotic "Invierea Mileniului". Un show la care sa participe toti episcopii nostri si toti politicienii de frunte.
Saiturile sa vuiasca de argumente pro si contra crestinismului si vietii vesnice, iar insusi Barack Obama sa-si anunte prezenta in mica noastra Romanica.
Haideti oameni buni s-o lasam dracu' de treaba asa simpla cum e ea si sa ne vedem de greselile noastre!

Read more...

Duminica Floriilor este Duminica in care Fiul lui Dumnezeu incaleca pe un magar si intra in capitala evreilor, iar evreii il primesc ca pe un rege victorios. duminica aceasta este duminica in care Iisus Hristos, in rolul regelui din basme, care cu un ochi rade, iar cu altul plange, ironizeaza neputinta noastra de a vedea dincolo de forme si idei.
Secole mai tarziu Sfantul Simeon de Emesa va intra in acelasi oras tragand dupa el un caine mort. E cam acelasi lucru. Caci Duhul sufla unde vrea. Formele il stanjenesc ca niste haine stramte. Iar noi ne incapatanam sa vedem Sfintenia Floriilor in frunze de salcie.
Urmeaza o saptamana in care Dumnezeu ne va ridiculiza neputinta de a vedea, de a crede in altceva decat ceea ce vedem.
Hristos va invia in taina si se va preface in painea vietii vesnice pentru a ne scandaliza.

Read more...