haideti s-o punem de o religie

Cateodata, ma uit in jur si ma bate gandul sa ma fac guru.

Nu cred ca as putea sa trec asta in vreun contract de munca si sa am pensie, dar cu siguranta nu mi-ar pasa prea tare.

Ideile astea imi vin ori de cate ori citesc despre cate o noua “miscare religioasa” care are cel putin 20.000 de adepti, oricand la dispozitia liderului.

Iar ceea ce mi se pare interesant e ca nici unul din aceste sisteme religioase de nisa nu poate exista in afara sexului si a alimentatiei vegetriene.

Daca o sa vedeti documentarul de pe Discovery despre Branch Davidiens si o sa cititi in EvZ despre ELTA o sa ma intelegeti.

P.S: Poate asa as putea sa nu mai lucrez niciodata de la 8 la 17 si sa-mi iau si casa in Bucuresti.

Read more...

agora fiului risipitor

Agora a fost un film bun, dar care mi-a lasat un gust amar, cred ca perspectiva asupra Hipatiei nu a fost cea mai potrivita. Dupa mine Hipatia trebuia sa fie mai degraba un simbol al ratiunii, impotriva oricaror zei si al dreptatii impotriva oricui ar comite-o, nu trebuia sa fie o femeie moale, aproape lesinata, care nu indrazneste sa-si contrazica tatal, dintr-un soi de sentimentalism. De fapt poate ca asa s-a intentionat sa fie si interpretarea a lasat de dorit...
Trecand la subiect, marturisesc ca am refuzat sa vad in Agora un film anti-crestin, din doua motive : este vorba de un episod istoric, real, din secolul V si pe care il relateaza majoritatea istoricilor bisericii, scenariul ii revine in mare parte lui Socrate Scolasticul si in al doilea rand pentru ca mie mi s-a parut ca vorbeste depre ceea ce as numi "sindromul fiului risipitor".

Acest sindrom este o dominanta a vietii crestine, din Antichitate si pana in zilele noastre, el reprezinta un punct de referinta, atat in vietile sfintilor, cat si in ale noastre, cunosc cateva exemple destul de aproape de mine.
Sindromul fiului risipitor este continuarea nespusa, dar umana a caintei.
Astfel, odata injunghiat vitelul si reprimit la sanul patern po-caitul isi doreste foarte tare sa demonstreze ca a meritat. Usor, usor el nu-si mai indreapta atentia doar asupra sa, el devine dator sa-i "salveze" si pe ceilalti. de aceea pocaitul nu mai crede in liber arbitru si pronie divina, care asa cum a avut grija ca el sa se intoarca va avea grija si de altii, ci doar in "regula" lui Dumnezeu, care trebuie urmata cu orice pret.
Mistuit de vinovatie, de altfel majoritatea rugaciunilor accentueaza cu grija sentimentul, el isi concentreaza zelul in salvarea fratelui care a stat linistit pana atunci in preajma Tatalui, chiar daca din cand in cand a mai tras si el o betie cu prietenii.
Undeva pe aici se afla si cheia evenimentelor care au culminat cu moartea Hipatiei, de care Chiril poate nu se face vinovat, dar faptul ca femeia a murit jupuita de vie spune multe despre efortul pe care crestinii alexandrini l-au depus in implinirea voii lui Dumnezeu.

Read more...

martisor scotian

Nu m-am dat niciodata in vant dupa literatura engleza, cu cateva exceptii - Wilde, Burgess sau Orwell - iar Irvine Welsh, dupa cum vedeti, nu se afla printre ele.
Am cumparat totusi, intr-o seara, Acid House, ca parte a unui plan de sincronizare care ma tot indeamna sa le acord si autorilor contemporani, mai putin celebrii, o sansa.

Ce-i drept, taticul lui Trainspotting a primit doar una mica, pentru ca Acid House este doar o carte de nuvele, schite si povestiri, adica, in virutea modei culturale, doar crochiuri ale unicului Roman, si care apare la presiunea editorului, un fel de golum, creat inainte ca model, dar aparand ulterior.

Din pacate instinctul meu a fost extrem de bun, n-am gasit nimic interesant. Poate doar asemanarea dintre personajele scotiene de proasta calitate si cele romanesti de si mai proasta calitate. Lipsiti de sensibilitate, iubitori de fotbal si droguri, misogini si gata oricand sa-si injure copii, masculii lui Welsh au aerul unor cocalari rataciti in tara fustelor si a cetii. Macar de ar fi fost asa... ar fi o actualizare a povestii cu ciobanul si america.
Specificul national il constituie heroina, care in text, subtext si context inlocuieste semintele si berea, iar micul este deghizat in friptura de vita din Dundee.

Drept urmare propun doua lucruri : sa trecem si noi pe heroina, ca zau, parem retardati in fata scotienilor alora si sa (ne) facem cadou cartea de 1 Martie. Ne-ar pune intr-o lumina, gen, buna fata de doamne si chiar am putea crede ca nu suntem ata de ratati.

Deci : happy primavara !

Read more...

apologia plagiatului

Intr-o zi am citit pe net despre o apologie a plagiatului, scrisa de un francez cu nume de peste oceanic. In weekend am intrat intr-o librarie si am cumparat-o.

Era mica, blonda si dupa primele pagini parea sa aiba rasul voluptos al unei cadane. Valurile i le-am dat la o parte impudic, spre seara, la un meci de fotbal.

Barca juca bine, scrisul curgea usor, berea asemenea.

Furtul nu e o crima daca e facut bine, de un profesionist. Nu exista idei noi sau cuvinte noi a caror paternitate sa ne-o putem asuma. Originalitatea e doar inventia librarilor englezi si nu are nici o legatura cu arta, in speta literatura.

Anatole France, Dumas si Voltaire ii pasasera decisiv lui Hennig pentru un hat-trick de senzatie si nimeni nu putea anticipa ca autorul se va opri brusc, dupa primul mitan, va inlocui titularii si va pasa lejer de-a latul terenului, dorind sa pastreze rezultatul. Cei 40 de hoti pe care speram sa-i prind in fapt se evaporasera intr-o ceata densa.

Cu toate incercarile mele de a gandi problema romaneste : licente plagiate, doctorate plagiate, carti plagiate, carti scrise prost sau carti lipsite de actualitate... meciul devenise plictisitor.

Am vrut sa plec inainte de fluierul final, dar m-a coplesit un sentiment de rusine. Dadusem degeaba valurile la o parte.

P.S. : Jean-Luc Hennig "Apologia plagiatului" ed. Art 2009

Read more...

biblio-leapsa

Am primit o leapsa zilele trecute, asa incat, va trebui sa ma conformez :)

1. Când citiţi, pentru a marca locul unde aţi rămas cu lectura, folosiţi semne de carte sau îndoiţi paginile?

... de obicei folosesc post-iti mici si colorati, pe tot parcursul cartii...

2. Aţi primit în ultimul timp o carte drept cadou şi, dacă da, care a fost aceasta?

dap, chiar de Anu nou "The Gnostic Gospels"

3. Citiţi în baie?

in camin, cu baia la comun e contraindicat.

4. V-aţi gândit vreodată să scrieți o carte și, dacă da, care ar fi fost aceasta?

Au fost mai multe : Un veac de singurate de Marquez, pentru stil, "Toba de tinichea" de Gunther Grass pentru ranjetul din spatele fiecarui rand si "Maestrul si Margareta", asa per ansamblu.

Dar au fost si carti pe care nu as fi vrut sa le scriu : "Doctor Jivago" a lui Pasternak. prea multa suferinta si sigur n-o citise pe undeva.

5. Ce credeţi despre colecţiile de carte de la noi?

mmm....mmm

6. Care este cartea preferată?

asu' de pica folosit ca semn de carte la oricare din cele trei de la intrebarea patru

7. Vă place să recitiţi unele cărţi şi care ar fi acestea?

nu-mi place sa recitesc, poaate peste zece ani o sa ma mai gandesc

8. Ce părere aţi avea de o întâlnire cu autorii cărţilor pe care le apreciaţi şi ce le-aţi spune?

i-as lasa sa vorbeasca

9. Vă place să vorbiţi despre ceea ce citiţi şi cu cine?

...da imi place, da' nu prea am cu cine

10. Care sunt motivele care vă determină să alegeţi o carte pe care să o citiţi?

o recenzie buna si cateva fragmente de pe net

12. Care este locul preferat pentru lectură?

in pat

13. Când citiţi, ascultaţi muzică sau lecturaţi în linişte?

pe muzica. De obicei asociez cartile cu un anumit tip de muzica sau o anume melodie : Ma numesc rosu cu Maxime le Forestier si Bob Dylan, Razboiul Sfarsitului lumii cu Stratovarius - Visions. Nu am gasit inca muzica potrivita pentru Portocala mecanica. poate simfonia a 9-a...:)

14. Vi s-a întâmplat să citiţi cărţi în format electronic?

da, nu e o tragedie

15. Citiţi numai cărţi cumpărate sau şi pe cele care sunt împrumutate?

carti sa fie, dar bineinteles ca le prefer pe ale mele :)

16. O carte este pentru mine… Cum aţi descrie o carte?

hey, asta e intrebare de oracol...

Read more...