luni, 20 iulie 2009

marturisire

Diferenta dintre teologia catolica si cea ortodoxa este cea dintre "justificare" si "marturie".
Pentru romano-catolici este important sa-si argumenteze credinta, sa demonstreze logic-matematic existenta lui Dumnezeu si implicit a crestinismului. Asa incat, de fiecare data se lovesc de la inceput de un geam de sticla si traiesc intr-o lume a dihotomiilor taioase: trup-suflet, ratiune-credinta.
De la Toma d'Aquino si pana astazi ei cauta urmele lui Dumnezeu pe pamant, la fel cum darwinistii cauta veriga lipsa, doar pentru a-si justfica teoriile incantatoare.
Ortodoxia in schmb, dupa cum arata si A. Scrima, este o marturie, care nu are nevoie de nici o demonstratie. Este marturisirea lui Hristos, care la randul lui il marturiseste pe Tatal.
De aceea, pe tot parcursul Bibliei, Dumnezeu nu simte nevoia sa se justifice. Ci se marturiseste personal, se experiaza, de fiecare in parte : Avraam, Iacob, Isaia sau Pavel.
Situatia este asemanatoare cu ceea a lui Nicodim, care vine noapte sa vorbeasca cu Iisus. El cauta argumente scripturistice sau teologice, dar Iisus ii spune doar de nasterea din apa si din Duh. Adica, il ridica la un alt plan de existenta, supra-rational.
Un plan in care incercarea de a face ordine in camara lui Dumnezeu, de a-i aranja borcanele cu mintea noastra este sortita esecului.
Si pentru a nu fi declarat la sfarsit bigot, trebuie spus ca marturisirea nu implica o credinta oarba, fanatica. Ci este inceputul, dorinta, de a-L experia pe Dumnezeu. In timp ce justificarea este incercarea de a-L cuprinde pe Dumnezeu in paradigme culturale si a-L face accesibil tuturor.
Depinde doar de unde vrem sa incepem.

Read more...

marți, 14 iulie 2009

morala

Desi imi propusesem sa scriu in continuare despre gnosticism, am sa iau o pauza pentru a clarifica doua concepte cheie : religie si morala. Pentru ca de cele mai multe ori este vorba fie de confuzie, fie de manipulare anti-religioasa crasa.
Daca ar fi sa dam o definitie pragmatica religiei am putea spune ca este raportul dintre un om si Dumnezeu impartasit de mai multe persoane. Asa cum se intampla in cazul "religiilor" americane.
Morala exista tot timpul in interdependenta cu un sistem religios sau non-religios pe care il luam ca punct de referinta pentru comportamentul nostru social. (M. Foucault) Spre exemplu putem fi imorali si daca ne referim la regulile stabilite de asociatia filatelistilor.
De aceea critica unei religii trebuie sa fundamentata pe mesajul ei si nu pe morala ei, care de cele mai multe ori este produsul unei denaturari contextuale, socio-culturale.
Daca pentru unii musulmani este moral sa ucida crestini nu trebuie uitata doctrina islamica si nici faptul ca timp de 500 de ani Biserica Ortodoxa a continuat sa existe in cadrul imperiului turc.
In momentul de fata, in crestinism, ne confruntam si confundam doi dumnezei aflati in infruntare : un dumnezeu autentic-religios si unul moral-constrangator. De aici rezulta si sciziunea.
Dumnezeul teologilor contemporani este : treimic, spiritual si iubitor de oameni. Dumnezeul din biserici (al babelor) este un dictator nemilos, caruia nu poti sa-i faci pe plac si care o sa te trimita direct in iad daca nu porti batic.
Facand un excurs in istoria Bisericii am putea observa ca acest Dumnezeu al pacatului a fost creeat si intretinut de teologia romano-catolica, pornind de la Augustin. Pentru ca un om slab, care este prin esenta supus greselii, va avea nevoie de o ierahie care sa-l ajute si sa-l trimita in rai. Iar aici avem exemplul indulgentelor.
Punand problema invers, de fiecare data cand omul a fost "restaurat" Biserica si-a pierdut din importanta, sau chiar a fost vehement negata. (protestantismul, comunismul, etc.)
Acest raport dintre antropologie si morala se poate vedea extrem de clar la Nietzsche. Dumnezeul tiran moare si lasa astfel loc supraomului, care il va cauta in sine pe adevaratul Dumnezeu ascuns de Biserica.
Din pacate, in biserici, predicile unor preoti prost pregatiti continua sa intretina aceasta anomalie, facand abstractie de mesajul evanghelic originar.

Read more...

duminică, 12 iulie 2009

gnosticism

Oricine doreste sa inteleaga, cu adevarat, contextul si sensul unor scrieri ca Evanghelia lui Iuda, Evanghelia Adevarului sau Evanghelia dupa Filip, trebuie mai intai sa mearga pana la inceputurile crestinismului, fara dorinta de mistificare sau "demitizare".
Sienkiewicz spunea in "Quo Vadis" ca noutatea crestinismului a fost nemurirea. Eu cred insa ca
impactul major pe care l-a avut crestinismul asupra societatii si culturii antice a fost sustinut de doua coordonate fundamentale : egalitarismul si pacatul.
a) Toate categoriile marginale ale societatii greco-romane : femei, sclavi,straini s-au putut regasi intr-o doctrina care afirma ca in Hristos nu exista nici elin, nici iudeu, nici sclav, nici femeie, nici barbat (Gal. 3.22). Era vorba de un fel de "comunism" religios, avant la lettre.
b) Pacatul aduce un sens sistemelor filosofice ale antichitatii, in special platonismului si plotinismului.
Acestea pleaca in cautarea Unului, a unitatii primordiale, dar si a unui sens pentru mitul pesterii. Notiunile de "pacat" si "rascumpare" aduse in fata de crestinism sunt pretexte excelente pentru o teologie platonica.
Unitatea devine posibila prin rascumpare, iar umbrele si pestera, simboluri ale suferintei, distantei si ignorantei, isi gasesc un sens in pacat si in materie.
Astfel apare gnosticismul. El va furniza majoritatea textelor de la Qumran sau Nag Hamandi, dar si un sistem in care va desparti sufletul de trup, considerand trupul o realitate de care trebuie sa ne debarasam pentru unirea cu Unul. Hristos este si el pus la indoiala. Dar nu ca divinitate, ci ca intrupare. El nu se poate face trup, deci materie, deci rau. Trupul lui este aparent.
Evanghelia lui Iuda nu face decat sa aduca in discutie raportul gnostic dintre Dumnezeu si materie. Pentru ca daca materia este rea si Dumnezeu s-a facut materie insemna ca exista un alt Dumnezeu bun, spiritual, care lupta impotriva materiei prin personaje negetive ale Bibliei : Cain, Iuda, etc. Exista astfel o revelatie inversa, iar Bibilia un negativ care trebuie deslusit.

Read more...

marți, 7 iulie 2009

jocul de a vacanta

Diavolul s-a modernizat. De multa vreme. Nu mai are coarne si nici nu mai incheie pacte cu sange, ci contracte de munca si credite.
Fiecare vis calcat in picioare pentru/prin bani inseamna o revolta inaintea lui Dumnezeu.
Facem spume la gura de fiecare data cand vine vorba de salariu. Fie ca ni se micsoreaza noua, fie ca altul castiga mai mult.
Si de fiecare data il intrebam avizi pe Dumnezeu de ce exista inechitate, de ce altii castiga mai mult.
De ce Doamne se ingrasa capra vecinului si a noastra nu.
Faust-ul zilelor noastre nu mai cauta cunoasterea. El vrea plasma, masina si statut social. Si pentru asta nu mai are nevoie de libertate si-o vinde pe mai putin de 30 de arginti in fiecare luna.
De fiecare data, luna de luna, ne lasam calcati in picioare pentru ca trebuie sa traim mai bine...in rate. Primim un salariu pentru a persista in existenta. Iar demnitatea si libertatea putem sa ni le bagam undeva. Oriunde ne mai incape ceva si nu avem deja un morcov.
Data viitoare insa, haideti sa nu ne mai intrebam daca exista liber arbitru, ci cat suntem dispusi sa primim pentru el.

Read more...

duminică, 5 iulie 2009

trei

Fara indoiala ca pana si pentru un politehnist pot aparea probleme religioase dupa mai multe beri. Iar daca sunt mai multi politehnisti asta inseamana mai multe pareri si evident...mai multe beri.
Doar ca, dupa o asemenea noapte lunga, iti dai seama, ca te lovesti de trei moduri in care am ajuns, dupa multi ani de tranzitie, sa ne raportam la Dumnezeu : trendy, superstitios si disperat.
Trendy sunt cei care au citit "Codul lui Da Vinci" si au auzit la tv de "Evanghelia lui Iuda". Ei cred intr-un fel de conspiratie a crestinismului. Iar daca-i intrebi de Dumnezeu iti spun nonsalant ca exista cumva, ceva, acolo sus, dar in mod cert nu asa cum te invata la biserica.
Pentru superstitiosi, lantisorul de la gat, acatistul gras si masina dusa la sfintit sunt obligatorii. Daca vrei sa-ti mearga bine in viata.
Dumnezeul lor e pasca de la Inviere, iar omenia tine de frigiderul plin de la fiecare sarbatoare.
Ultima si cea mai trista categorie e cea a disperatilor.
Oameni fara nici un discernamant se arunca la picioarele oricui, fie el Iisus, Buddha sau mama Omida, atata timp cat ar putea sa mai ramana in viata.
Dupa ce au fost la vrajitoare sau la doctori se napustesc spre biserici cerand retete sau magii albe. Doar - doar or mai pluti pe aici o vreme.
Nimic nu-i poate opri din batut matanii.
Nici macar faptul ca Hristos a inviat, biruind moartea.

Read more...

.

contact

whitewoland@gmail.com

  © Free Blogger Templates Blogger Theme by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP