luni, 2 mai 2011

friends with distance



 motto:

Notre Père qui êtes aux cieux  
Restez-y
Et nous nous resterons sur la terrre
Qui est quelquefois si jolie




Desi bunii crestini, cei care il vor afara pe Mos Craciun din Biserica, vor simti nevoia sa se indigneze de asa o parodie, sunt convins ca majoritatea crestinilor cu scaun la cap vor considera ca filmuletul poate avea un rol pedagogic, el ilustrand perfect teza lui JL Marion din Idolul si distanta
Anume ca tacere lui Dumnezeu este o consecinta necesara a distantei pe care Dumnezeu trebuie s-o afiseze fata de fiecare om  in parte. Caci altfel cum am putea sa crestem in Hristos, sa ne dezvoltam ca fapturi responsabile si constiente si mai ales cum ar putea sa se manifeste Iubirea in alt mod decat prin distanta.

* Idolul si distanta, J.L. Marion, Humanitas 2007

Read more...

miercuri, 13 aprilie 2011

ganduri amestecate

 
  • Hauerwas are dreptate, e foarte bine pentru Biserica sa existe secularizarea, pentru ca astfel comunitatile crestine se mai primenesc, intra acolo doar cei care chiar vor, doar cei care chiar au treaba si stiu cine a scris biblia.
  •  De ce ne luam dreptul sa consideram ca un copil cu sindromul Down nu ar putea fi fericit, de ce ar trebui ca toti oamenii sa aiba acelasi fel de fericire si mai ales de ce nu ar avea cineva dreptul sa fie fericit doar o zi. Poate ca viata noastra e mizera si nefericita, mai nefericita decat a unui copil cu sindrom Down, dupa cum ne place sa judecam, dar nu avem fiecare din noi o clipa care ne alina, o clipa in care ne-am simtit impliniti cu toata fiinta si am vrut sa ne strigam bucuria in gura mare.
  • Si daca suntem de acord cu forma asta de eugenie, de ce nu am fi de acord si cu eutanasia, de ce nu am fi de acord ca toti cei care sufera de boli inspaimantatoare si fara posibilitate de vindecare sa fie ucisi, pentru ca nu mai pot fi fericit ca noi? Oare nu asta ar trebui sa faca si parintii acestor copii ?

Read more...

marți, 15 februarie 2011

proza scurta

Intr-o zi pe mijlocul strazii 9 au fost trase niste linii de creta. Erau neindemanatice, zdrentuind asfaltul pe ici pe colo. Tocmai auzisem de Ulise si ma gandeam ca trebuie sa fie un fel de cal troian, dar lumea mea fusese de mult cucerita si supusa.
A doua zi am asteptat apusul langa desenul ciudat: nici barbat nici femeie, nici stejar nici pom de craciun. Pigmalion mi-am amintit si dintr-o data mi-a venit sa soptesc o incantatie langa firele albe de creta. Circe mi-am amintit iarasi, apoi am incercat sa ma vad transformat in porc.
A treia zi desenul se tocise languros sub vant. Visam la o silueta sumara din care sa tasneasca culori, sa-mi stropeasca din cap pana-n picioare costumul nou cumparat. Abia ma angajasem si trebuia ca de acum incolo sa port costum. Eram mandru cand lumea se uita la mine lung in metrou. Deodata, peste desen a trecut o masina. Mi s-a facut frig si-am plecat. Toata noaptea nu am putut sa dorm. De fiecare data cand inchideam ochii viermi verzi ieseau din asfalt si incepeau sa roada conturul de creta. Peste trei zile m-am hotarat sa-l umplu, sa-l colorez si sa-i stabilesc sexul. Era cu siguranta un om.
Am pornit incantat de idee spre librarie. Eram din nou un scolar anxios, in pragul unei crize de tremurat. Am platit si am iesit vinovat, dar gata sa savurez mirosul paralizant al cretei.
Am rupt cutia, plin de un sentiment amestecat de frica si placere. Am framantat incet intre degete o creta mov, mangaind praful ce mi se lipea de degete. As fi vrut sa suflu atat de tare in creta mea incat toate cladirile sa devina mov, violet prafuit. Cateodata e mult prea iarna si culorile parca tipa, se crapa si vuiesc.  Am simtit insa ca sunt ridicat in aer si toate culorile se infig ascutite in trupul meu. Nu mai puteam sa ma misc, ma durea. Rosul si albul ma dureau ingrozitor. Atat de tare incat dintii imi clantaneau violent.
Cand m-am trezit eram pe un pat de spital, tare si alb, iar afara tocmai incepea sa ninga, linistit, mare si lung. Atunci am inceput sa plang. Incet, prelung, ca balaiul wasser fall.

Read more...

luni, 7 februarie 2011

Despre societatea crestina

Auzisem de ceva vreme de Stanley Hauerwas , considerat de revista Times cel mai bun teolog al ultimilor zece ani, dar nu eram convins sa-l citesc, cu atat mai mult cu cat nu sunt prea interesat de teologia politica.
Mi-am facut insa curaj si am downloadat "Resident Aliens"... si nu am fost dezamagit.
Cartea nu se compara cu nimic din ce inseamna teologie contemporana si asta doar pentru ca pleaca de la o premisa simpla si de bun simt: nu e necesar ca toata lumea sa fie crestina. Nu avem nevoie de crestini default, avem nevoie de oameni maturi, care sa poata alege intre a merge la bordel sau la biserica. In primul rand pentru ca altfel nu mai exista liberul arbitru, atat de drag crestinilor, si in al doilea rand pentru ca, prin definitie, crestinii au statutul de resident aliens, de oameni care stiu ca locul lor nu e aici (Filipeni) si au ales sa fie in alta parte.
Cand eram mai mic credeam ca o predica buna trebuie sa actualizeze crestinismul, sa-l faca sa fie actual si interesant. Hauerwas mi-a demonstat insa contrariul: " We belive that Christianity has no stake in the utilitarian defense of beliefe as beliefe. The theological assumption that Christianity is a sistem of  belief must be questioned. It is the content of the belief that concerns Scripture, not eradicating unbelief by means of a believable theological system."
Cu alte cuvinte, raportandu-ne la teologia noastra autohtona, fiecare dintre cei care vin la Biserica si mai ales la spovedanie ar trebui pusi sa spuna Crezul si intrebati ce parere au.
... ma opresc aici pentru ca momentan sunt la pagina 24 si nu m-am putut abtine sa nu scriu ceva despre, dar promit sa revin cu o recenzie completa peste ceva timp. :)

Read more...

vineri, 21 ianuarie 2011

God on Trial: The Verdict




Asa cum scriam si intr-unul din posturile mai vechi am incetat sa ma mai uit la National Geographic sau la Discovery, pentru ca atunci cand vine vorba de Dumnezeu nu au niciodata intrebarile potrivite, se scalda tot timpul in probabilitati lipsite de sens, argumente sau ratiune.
Renuntarea asta mi-a adus insa un castig, am descoperit History si un film/documentar absolut fabulos : God on trial.
Filmul spune povestea unor detinuti din Auschwitz care il judeca pe Dumnezeu pentru ruperea legamantului facut cu Poporul Ales (evreii). E o caricatura a proceselor americane pe care le tot vedem in filme, totul se petrece in lagar de concentrare, judecatorul este imbracat in zeghe, martorii si acuzatorii nu sunt criminali obisnuiti ci oameni care oricum vor muri intr-una din zilele urmatoare, indiferent daca au sau nu vreo vina.
Argumentele procurorilor sunt de cea mai buna calitate, iar avocatii raman de cele mai multe ori fara replica, neputinciosi sa explice raul altfel decat prin cuvinte ca : jertfa, purificare sau credinta.
Dar cred ca am spus deja prea mult. Va las sa va delectati cu o portie de teologie pura de la sfarsitul fimului.

Read more...

sâmbătă, 18 decembrie 2010

MOS CRACIUN SCOS AFARA DIN BISERICA ORTODOXA...1



Nu stiam ca exista asemenea manifestari "ortodoxe"... impotriva lui Mos Craciun. Sunt fara cuvinte.

Read more...

vineri, 10 decembrie 2010

starea de tranzitie

Giorgio Agamben nu un filosof la fel de cunoscut pentru romanul de rand ca Cioran sau Heiddeger, desi ar trebui invatat pe derost si recitat la serbarile scolare.
In Homo Sacer el incerca sa defineasca si sa transpuna in mod actual doua concepte cheie aparent nesemnificative, dar care ne rod in mod inconstient : starea de exceptie si homo sacer.
 Derivata din paradoxul suveranitatii, suveranul aflandu-se deopotriva inauntrul si in afara ordinii juridice, starea de exceptie este o specie a excluderii, care se mentine in raport cu norma sub forma suspendarii. Sau altfel spus oricarei legi ii corespunde si o situatie exceptionala, aflata dincolo de ea si asupra careia nu poate decide decat suveranul, care prin insasi natura sa este atat in interiorul legii cat si deasupra ei.
 Peste aceasta prima definitie Agamben o adauga pe cea a lui homo sacer, asa cum reieise din scrierile lu Festus :  omul sacru este cel pe care poporul l-a judecat pentru un delict; sacrificarea lui nu este permisa, dar acela care il va ucide nu va fi judecat pentru homicid.
Aflat astfel intr-un raport de suspendare atat cu comunitatea, cat si cu zeii, omul sacru este cel a carui viata nu mai conteaza si asupra caruia poate sa fie exercitata judecata suverana exceptionala.
Doar asa se explica, sustine Agamben, holocaustul nazist, eugenia sau eutanasierea. Fiecare din aceste probleme avand  de facto in spate problema exceptiei si a vietii care nu merita traita. Ceea ce ramane insa de dezbatut in actualitate este cine isi poate asuma rolul de suveran, adica rolul de a da exceptii si a stabili daca un om poate fi ucis fara a se considera homicid.
In primele doua exemple - holocaustul si eugenia - Hitler a fost cel care si-a asumat si totodata a fost investit cu puterea suverana, in cel de al doilea caz, cel al eutanasiei problema inca se dezbate, de cele mai multe ori exceptia fiind data de stiinta sau de umanitate, necesitatea de a se preleva organe pentru transplant.
In tara noastra suveranitatea este asumata in mod constant de fiecare in parte, ori de cate ori este necesar in raport cu o norma, fie ea sociala sau juridica.
Iar acest lucru este posibil pentru ca in decembrie 89 a fost instala o stare de exceptie,  tranzitia,  in cadrul careia intr-o prima faza Iliescu a fost cel care si-a asumat si a fost investit cu puterea suverana, el putand stabili care viata merita sa fie ucisa fara a se considera omucidere (uciderea lui Ceausescu de Craciun si mineriadele). Ulterior, intr-o a doua faza, cand credibilitatea lui a fost compromisa, dar starea de exceptie a ramas in vigoare in mentalul colectiv - ciorbea si guvernele ulterioare consolidand ideea tranzitiei, puterea suverana s-a fragmentat, fiecare cetatean al tarii considerand ca este dreptul lui de a decide asupra exceptiilor atat timp cat statul alimenteaza o starea anormala, iesita din comun.

Read more...

luni, 29 noiembrie 2010

am uitat cum e sa traiesti intr-o lume simbolica, unde orice gest are forta lui si nimic nu e intamplator. visam stiintific si controlat intr-o lume fara sens, construita de mine pentru a nu ma rani. doar ca, deodata, oamenii au inceput sa explodeze violent, lipsiti de consistenta.
visele nu dispar oricat le-am infricosa, oricat le-am da la gioale si-ar musca din asfalt. dimpotriva, plang cu un ras colorat de neputinta noastra de a le aduce la viata. ele sunt diavolul din noi, ma cherie.

Read more...

marți, 12 octombrie 2010

un fel de meteo

Exista un virus foarte periculos in mass media romaneasca, un virus care-i face pe majoritatea prezentatorilor sa vorbeasca numai in termeni probabili. E posibil ca Avantul Murgeni sa invinga si e la fel de probabil ca parintii sa iasa de maine in oras in cautare de rechizite pentru noul an scolar.
Virusul ataca atat la tv, cat si in ziare si orice fapta exacta scapa printre degete. La pro tv, la antene sau la realitatea, dar si in click, ring, cancan sau adevarul aflam ca orice se poate intampla... maine. Traim intr-o lume nesigura, pe care doar oamenii din presa o pot anticipa.
Dar viitorul conditional, cu care incet-incet ne obisnuim, nu justifica trecutul conditional, cu atat mai putin de la posturi ca National Geographic sau Discovery.
Pot accepta, chiar daca nu ma intereseaza, ca e posibil ca Becali sa fi mancat branza saptamana trecuta si ca asta e o stire pentru anumite posturi, dar imi vine greu sa inteleg de ce o afirmatie asemanatoare il are ca subiect pe Napoleon si face parte dintr-un documentar.
La fel, ba chiar mai rau se intampla in documentarele pe teme religioase, care desi au invitati specialisti, acestia sa primeasca intrebari bizare."E posibil ca Maria Magdalena sa fie din orasul Magdala ?" sau "E posibil ca evanghelistul Luca sa vrea sa o discrediteze pe Maria Magdalena spunand despre ea ca e prostituata?
Da, e posibil, raspund specialistii, iar firul naratiunii continua cu o alta supozitie, fara a avea altceva de demonstrat decat ca orice se poate pe lumea asta, chiar si in "domeniul credintei". Deci... e posibil stimati invitati ca oricine are chef  sa faca documentare despre vremea probabila din anul nasterii lui Hristos, iar altii sa tina prelegeri despre vrabiile din Tara Sfanta ? - Da, eu sunt aproape convins.
Cat despre utilitatea unui demers stiintific in chestiunea credintei ii dau cuvantul domnului Edward Schillebeckx : "Historical study of  Jesus is extremely important, it gives a concrete content of the faith. A historically reconstructed picture of Jesus can never do more than allow for or keep a place for the Christian interpretation; it cannot from its own standpoint make this obligatory. It is possible to interpret Jesus just as reasonably in Jewis, non-Christian or broadly religious terms. In any case a historian as such could not demonstrate that in Jesus some truly saving activity on God's part has occured. Of salvation qua fact there can be no objective confirmation, historicaly speaking."

Read more...

vineri, 30 iulie 2010

dileme morale

Desi risc sa fiu considerat un om rau, cu suflet rau si fara credinta in Dumnezeu, trebuie sa scriu aceste randuri, trebui sa fie cineva care sa aiba curajul. :)

"Dragi Prieteni,

mai jos este povestea tragica a fratelui colegei mele.
Speram cu totii ca povestea sa nu se termine asa rapid, insa familia lor are nevoie de ajutor, indiferent daca povestea se termina cum spun medicii sau are o continuare fericita."

E genul de mail pe care il primim frecvent si care ne inmoaie de fiecare data, in mod justificat, desigur.
Un mail mai mic sau mai mare, dar care ascunde o problema morala, o chestiune de preemptiune in termeni juridici.

Anume, daca, ipotetic vorbind, eu as fi in cauza si as avea nevoie de ajutor pentru a nu muri mai repede decat ar trebui, ce drept as avea eu sa consider situatia mea mai importanta decat a altuia ? Ce anume m-ar face pe mine mai important decat altul ?

Un prim argument ar fi ca sunt important pentru oamenii care imi sunt aproape si care mi-ar cere imperativ sa lupt, sa incerc, in numele iubirii lor sa mai traiesc putin.
Al doilea argument, care decurge din primul ar fi ca sunt inca tanar si ca as mai avea mult de trait.

Ceea ce se subintelege de aici este ca altul, oricare altul,  nu ar avea familie sau prieteni si nici prea mult de trait, oricum.

La polul opus, contra-exemplul, sunt copii mici, bolnavi de leucemie sau diverse alte boli si care in lumina dezvaluirilor de mai sus ar trebui sa fie cei prioritizati, dar nu sunt.

Pentru ca, in ciuda a doua mii de ani ani de crestinism, bazat deoptriva pe "nebunia crucii" si pe imitatio Cristi, sau a unor gesturi asemanatoare celui facut de Mircea Vulcanescu in inchisoare, nu am invatat sa murim. Am invatat doar ca putem sa ne uram aproapele si ca el va fi obligat sa ne iubeasca si sa fie bun.

Read more...

miercuri, 28 iulie 2010

minima zilei

Nu stiu exact din ce cauza mi-am amintit azi de un citat din Avocatul Diavolului :
“You sharpen the human appetite to the point where it can split atoms with its desire; you build egos the size of cathedrals; fiber-optically connect the world to every eager impulse; grease even the dullest dreams with these dollar-green, gold-plated fantasies, until every human becomes an aspiring emperor, becomes his own God... and where can you go from there?”

Read more...

joi, 17 iunie 2010

lego

In introducerea comentariului la epistola catre Romani Karl Barth, s-a gandit sa faca o apologie a teologiei pentru teologi si nu pentru mase. Pentru ca, inainte de toate - cunoasterea are un rol mantuitor - teologul scrie pentru a-si clarifica siesi existenta lui Dumnezeu si abia apoi pentru a-i lumina pe ceilalti. Ceea ce, intr-un sens, e foarte corect. Sunt suficient de multi teologi ortodocsi care nu stiu despre ce vorbesc sau ce ar vrea sa spuna.

Cum nu mi-as fi dorit sa-l contrazic pe Barth ci, mai degraba, sa-l continui, am incercat sa prelungesc ideea si sa arunc mingea in careul celalalt, la cititor.
Aici m-am oprit. Am facut o pauza si mi-am dat seama ca orice tentativa de a trage o concluzie poate cadea deopotriva in ridicol sau desertaciune...Caci, pana la urma, cui folosesc cartile de teologie... Experienta si experierea lui Dumnezeu sunt chestiunii unice si neimpartasibile, nici macar unui public initiat. Iar orice incercare de a impune un punct de vedere cu valoare de adevar absolut este ridicola.
Deci... ubi sunt ?

Read more...

luni, 7 iunie 2010

timpul ne iubeste

Doar citind evanghelia de la Ioan intelegi de ce predestinatia este prea mult, iar liberul arbitru prea putin. Nu a venit inca timpul meu, femeie, spune Hristos inainte de prima lui minune, din Cana Galilei. Iar la intalnirea cu femeia samrineanca Ioan puncteaza "era pe la ceasul al saselea".
Repetate in forme diferite, uneori pana la satietate expresiile care accentueaza prezentul sunt o caracteristica a evangheliei a patra. Ele contureaza realitatea istorica a Cuvantului facut trup si in acelasi timp scriu cu italice problema timpului, in special a prezentului.
In limba franceza, in afara de regulile lui Si mai exista si regulile pentru concordanta adica regulile care stabilesc coeziunea temporala a unei frazei, gandind relatia dintre timpul din propozitia principala si cel din cea secundara, in functie de momentul in care se petrece actiunea.
Tot astfel stau lucrurile si cand vine vorba de liber arbitru, de timp si de teologie. Sa le luam pe rand.
Eu imi doresc sa ajung in America, crezand ca asa as putea sa ma implinesc, dar nu am nici un ban in buzunar, castig cat sa traiesc. Cum as putea sa fac rost de bani, fara sa jefuiesc o banca ? In mod logic nu am nicio optiune, iar liberul meu arbitru nu are nimic de spus. In mod ilogic pot sa castig la loto sau cinve poate sa-mi intinda o mana de ajutor.
Daca unul din lucrurile de mai sus mi se intalmpla el se va intampla la un momentdat, in acelasi timp sau mai tarziu decat mi-am dorit. Asa incat va trebui sa aleg, iar alegerea mea va fi influentata de tot ce s-a petrecut intre timp, de ceea ce am fost si de ceea ce am devenit, de cand am dorit si pana mi s-a implinit
Doar ca, si aici apare problema teologica, va trebui sa aleg bine, in asa fel incat alegerea mea sa concorde deopotriva cu mine insusmi, revelandu-ma in ceea ce sunt cu adevarat cat si cu Dumnezeu.
Am putea, complicand putin in jocul nostru abstract, sa caracterizam oamenii drept culori si sa afirmam ca scopul lor este sa-si vada propria culoare si odata descoperita culoarea care-i caracterizeaza sa atinga un grad de intensitate cat mai mare.Cum nu dispunem de o oglinda singura optiune este sa privim in jur si, cu dintii stransi, sa alegem.
Dar pentru ca alegerea mea sa fie buna trebuie sa mai tin cont de ceva, de vointa lui Dumnezeu. Pentru ca alegerea mea nu este si nu poate fi independenta de El. Intensificarea mea este un proces care, potrivit crestinismului, Il intereseaza in mod direct si personal. Si, tocmai de aceea, momentul in care mi se da sansa de a face alegerea trebuie sa concorde cu momentul potrivit, in care eu sa fiu gata sa fac alegerea, viitorul trebuie sa se acorde cu prezentul. "la ceasul al saselea" sau "la ceasul serii"
Cum putem stii insa care este "ceasul" ?
In "Noaptea de Sanziene" personajul principal se definea ca un cautator de semne si credea ca aproape in orice intamplare este un sens sacru, ascuns neinitiatilor. Nici interventia Mariei nu este fortuita, ea fiind singura persoana in fata careia nu ar fi putut sa-si ascunda sensul.
Abia aici, la sfarsitul unui lung sir de concordante, de nelinisti, firea umana din persoana lui Hristos este de acord sa faca minunea, sa-si asume chemarea alaturi de Dumnezeu, transformand neculoarea apei in rosul rubiniu al vinului, al esentei existentei lui Hristos.

Read more...

joi, 3 iunie 2010

in cele din urma

Dupa ce, intr-un final, mi-am primit ok-ul pe lucrare, desi cam intr-o doara, m-am hotarat sa postez o bucatica din travaliul meu de aproape un an. Daca o fi interesant revin cu inca una.


Secolul XX este secolul în care omul îşi măsoară forţele cu Satan, ieşind învingător. Este secolul în care Satan este înjunghiat pe la spate, pierzând prim-planul. Punctul culminant al acestei dispute îl vor constitui cele două elemente cheie ale primei jumătăţi a secolului: psihanaliza şi holocaustul. În ambele situaţii se va renunţa la pronunţarea cuvântului diavol şi  la orice legătură a acestuia cu fiinţa umană, în favoarea unei metafizici a răului, independenta de orice sistem religios.
Astfel trecerea de la etică la metafizică va crea germenii necesari relativizării binomului bine-rău; curgând apoi în mod cronologic de la expresia sartriană “l’enfer c’est les autres” către o totală depersonalizare a răului, sintetizată în “the anonymus forms of evil”
Deconstructivismul postmodernist va accentua aceasta incertitudine, descoperind în structura umană subiectivă atât sălaşul binelui cât şi pe cel al răului. Iar unul din exemplele cele mai sugestive pe acest subiect îl constituie Stalin, dictatorul rus care a ucis milioane de oameni în lagăre de concentrare şi pe care întreaga lume îl considera un criminal cu sânge rece. Dar în anii 60 emigrarea în SUA a Svetlanei Stalin şi apariţia volumului ei de memorii îl înfăţişau pe Stalin ca pe un tata iubitor, plin de grijă şi devotat familiei, dar constrâns de cei din anturajul puterii, în special de Beria, să ia acele decizii criminale. Cum şi fiul lui Beria, Serghei, va emigra în SUA câţiva ani mai târziu îşi va publica la randu-i memoriile, vom avea ocazia să descoperim în aceleaşi culori calde şi pastelate, ca şi Beria era un om onest, iubitor, şi care încercase toată viata sa limiteze răul provocat de ordinele lui Stalin.
De cealaltă parte, pentru demonologia "joasa", a maselor, mitul diabolic, dimpreună cu Satan şi toată pleiada de demoni rezultaţi din ocultism, va rămâne viu, exercitând o fascinaţie deosebită. Dar cea mai notabila modificare a mitului diabolic va veni din America, unde curentul satanist se va constitui pentru prima data într-un cult organizat.
În 1962, în California ia fiinţă prima Biserica a lui Satan, sub indrumarea lui Anton LaVey. Impactul este maxim, foarte multe celebrităţi, din diferite domenii venind să ia parte la slujbele de venerare sataniste, concomitent cu înfiinţarea unor “grote” sataniste pe întreg teritoriul Americii. Trei ani mai târziu, în 1965 ia naştere grupul “The Process Church of the final Judgement”, din care se va reclama câţiva ani mai târziu Charles Manson, iar în 1975 îşi face apariţia Templul lui Set - o grupare dizidenta a Bisericii lui Satan.
Dar chiar şi în cadrul unui asemenea avânt al satanismului popular, legitimarea nu se poate face decât prin raportarea la parametrii stabiliţi de elite. Astfel orice mişcare satanista va trebui să răspundă întrebării: este Satan un simbol al cultului omului sau un personaj real?

Read more...

luni, 31 mai 2010

revenire

Stiu ca am lipsit destul de mult de pe blog, dar a fost intr-un scop nobil. Cu ultimele eforturi mi-am terminat disertatia, din care promit ca va dau de citit dupa ce primesc ok-ul de la prof.
Nu va ingrijorati revin curand cu forte proaspete... poate chiar azi :)

Read more...

miercuri, 14 aprilie 2010

Un gand de miezul noptii

Dupa "Dancer in the dark" al inegalabilului Lars von Trier ma tot bantuie o intrebare legata de pedeaspsa cu moartea.
Stiu ca are iz de blasfemie, dar...nu putem, macar teoretic, sa nu ne gandim ca refuzul pedepsei cu moartea inseamna de fapt refuzul unei noi Revelatii, al unui nou Hristos ? Un Hristos pe care America il asteapta, in timp ce Europa il reneaga.
Si in cazul in care e asa... lui Charles Manson i-a fost refuzat statutul de mesia satanic, prin condamnarea la inchisoare pe viata ?

noapte buna !

Read more...

miercuri, 7 aprilie 2010

optional

Am asteptat ani de zile sa ajung de Pasti la biserica de acasa. Un fel de nostalgie ma cuprinsese si ma indemna sa sper la o Inviere mica, luminoasa si cocheta.
Dar cred c-am gresit. Asa cum gresim ori de cate ori vrem sa ne intoarcem in copilarie si ne amagim ca nimic nu s-a schimbat, ca inca ma incapem in leagan sau, daca am vrea, in tricoul din clasa IX-a.
Invierea a fost regretabil de mohorata, cam ca o zi de toamna in care nu stii ce sa mai faci. Parca si lumina, pentru care s-au inghesuit toti, plutea intr-o ceata densa si plictisita.
Adevarat a inviat se auzea acru si nehotarat, printre zecile fete de gryli, decupati stangaci din tablourile lui Bosch. Si pentru prima oara nu am mai avut chef sa rad de bisericile de tara unde se canta Hristos a inviat pe ritm leganat de vals.
Un cot in burta, pentru ca si eu trebuie sa-mi fac cruce, o cuprindere suava a corpului si o impingere brutala din drumul catre altar, pentru ca si eu trebuie sa dau acatist sau o ingramadeala sanatoasa si o sacosa de anafura pentru toata familia, toate te asteapta sa te intorci...in padurea cu alune
Amortit de frig si cu ochii intredeschisi m-am dus sa dorm.
Hristos a inviat singur si putin rusinat si anul acesta, iar tanti Nelly de la etajul patru o sa-i ceara socoteala ca nu o mantuie si pe ea cum trebuie...ca pe altii.

P.S. : Pentru cei care nu stiu Invierea e facultativa, in toate sensurile

Read more...

marți, 9 martie 2010

La o prima vedere articolul din EvZ poate parea partinitor si putin ironic la adresa celor angrenati in Elta, orice ar insemna prescurtarea. De aceea am considerat necesar sa spicuiesc din informatiile pe care ei le ofera pe site-ul propriu si sa infatisez cateva din ele, ca o anexa la cele din post-ul anterior.

in loc de ante-scriptum sau legenda:
doctrina fundamentala se numeste sexosofie, iar sublinierile imi apartin

  • Fata de sexologie, care apartine domeniului medical, materialist, sexosofia este un univers dincolo de primele forme, se adreseaza omului in general, si in particular se refera la relatiile celor doua corpuri ale sale. Pentru majoritatea, realitatea ca fiecare este o jumatate apartine unui domeniu metaforic ori formal, si totusi, asa cum avem doua maini si in general toate organele sunt simetrice, devine si este normal ca si intregul corp sa fie intr-o simetrie, respectiv cu un corp aproape identic. In general toate organele, chiar simetrice, se afla in acelasi corp, dand impresia unui intreg, si totusi existenta acestui "intreg" nu este posibila fara un alt "intreg". Relatiile intre cele doua "intreguri" sau jumatati sunt de o complexitate covarsitoare. Chiar daca nu le cunoastem, ele se manifesta. Acum suntem in situatia dramatica de-a elucida aceasta relatie, fiindca de aici pleaca si aici se opresc toate aspectele vietii. As vrea sa scot in evidenta ca viata sociala cu ramificatiile ei: cultura, stiinta, politica... acestea in sensul pozitiv, dar si cu cele negative: razboaie, revolutii, patologie, pauperitate, stress... sunt rezultatul, efectul relatiei dintre cele doua jumatati, si intr-o statistica generala putem vorbi de trei miliarde de relatii. Cand un sistem este simetric, el se poate multiplica la infinit, fiindca la baza este etalonul, imuabil si etern.
  • Atata timp cat nu suntem constienti de aceasta realitate simetrica, relatiile sunt instinctive, mecanice, prin dorinta (libido), cu o dominanta determinata de matriarhat sau patriarhat. Aceste relatii apartin lumii formelor, lumii animalice, sexologiei, altfel spus orice relatie sexuala la acest nivel este practic o fecundare, care duce la perpetuarea speciei, dar cu marele dezavantaj al pierderii unei energii, ceea ce duce la reducerea imunitatii (SIDA); imbatranirea este si ea rezultatul aceluiasi lucru.
  • In cateva randuri atrag atentia: pentru a percepe aceasta realitate a sexosofiei, cele doua jumatati trebuie sa fie: sanatoase (imaculate) - acest lucru se poate obtine numai prin alimentatie naturala... si trebuie sa se autocunoasca - aici avem experienta autoeducatiei prin Jurnal (individualizare); A face abstractie de aceste doua etape, sexosofia nu va fi decat sexologie.
  • Deja multi intuiti ca deosebirea intre sexologie si sexosofie este evitarea, eliminarea factorului de finalitate in relatiile sexuale, respectiv la barbati renuntarea la ejacualt, si la femei renuntarea la orgasm. Teoretic pare simplu, practic e ceva mai dificil, dar nu imposibil - este imposibil intr-adevar daca suntem bolnavi si ignoranti. Multe evenimente sau lucruri le percepem prin consecintele lor. In cazul acestui sex, prin aceste finalitati constatam o diminuare care, prin acumularea data de repetitia experientei, ne aduce intr-un hal scandalos, si mai ales pe barbati. Nu intamplator sunt mai putini barbati decat femei - firesc, mai multe vaduve decat vaduvi...
  • Semneaza : Ion , Caim, 21 ianuarie 2004, 3:51.

P.S. : ne place sincretismul, daca e facut de cine trebuie.

Read more...

haideti s-o punem de o religie

Cateodata, ma uit in jur si ma bate gandul sa ma fac guru.

Nu cred ca as putea sa trec asta in vreun contract de munca si sa am pensie, dar cu siguranta nu mi-ar pasa prea tare.

Ideile astea imi vin ori de cate ori citesc despre cate o noua “miscare religioasa” care are cel putin 20.000 de adepti, oricand la dispozitia liderului.

Iar ceea ce mi se pare interesant e ca nici unul din aceste sisteme religioase de nisa nu poate exista in afara sexului si a alimentatiei vegetriene.

Daca o sa vedeti documentarul de pe Discovery despre Branch Davidiens si o sa cititi in EvZ despre ELTA o sa ma intelegeti.

P.S: Poate asa as putea sa nu mai lucrez niciodata de la 8 la 17 si sa-mi iau si casa in Bucuresti.

Read more...

joi, 4 martie 2010

agora fiului risipitor

Agora a fost un film bun, dar care mi-a lasat un gust amar, cred ca perspectiva asupra Hipatiei nu a fost cea mai potrivita. Dupa mine Hipatia trebuia sa fie mai degraba un simbol al ratiunii, impotriva oricaror zei si al dreptatii impotriva oricui ar comite-o, nu trebuia sa fie o femeie moale, aproape lesinata, care nu indrazneste sa-si contrazica tatal, dintr-un soi de sentimentalism. De fapt poate ca asa s-a intentionat sa fie si interpretarea a lasat de dorit...
Trecand la subiect, marturisesc ca am refuzat sa vad in Agora un film anti-crestin, din doua motive : este vorba de un episod istoric, real, din secolul V si pe care il relateaza majoritatea istoricilor bisericii, scenariul ii revine in mare parte lui Socrate Scolasticul si in al doilea rand pentru ca mie mi s-a parut ca vorbeste depre ceea ce as numi "sindromul fiului risipitor".
Acest sindrom este o dominanta a vietii crestine, din Antichitate si pana in zilele noastre, el reprezinta un punct de referinta, atat in vietile sfintilor, cat si in ale noastre, cunosc cateva exemple destul de aproape de mine.
Sindromul fiului risipitor este continuarea nespusa, dar umana a caintei.
Astfel, odata injunghiat vitelul si reprimit la sanul patern po-caitul isi doreste foarte tare sa demonstreze ca a meritat. Usor, usor el nu-si mai indreapta atentia doar asupra sa, el devine dator sa-i "salveze" si pe ceilalti. de aceea pocaitul nu mai crede in liber arbitru si pronie divina, care asa cum a avut grija ca el sa se intoarca va avea grija si de altii, ci doar in "regula" lui Dumnezeu, care trebuie urmata cu orice pret.
Mistuit de vinovatie, de altfel majoritatea rugaciunilor accentueaza cu grija sentimentul, el isi concentreaza zelul in salvarea fratelui care a stat linistit pana atunci in preajma Tatalui, chiar daca din cand in cand a mai tras si el o betie cu prietenii.
Undeva pe aici se afla si cheia evenimentelor care au culminat cu moartea Hipatiei, de care Chiril poate nu se face vinovat, dar faptul ca femeia a murit jupuita de vie spune multe despre efortul pe care crestinii alexandrini l-au depus in implinirea voii lui Dumnezeu.

Read more...

.

contact

whitewoland@gmail.com

  © Free Blogger Templates Blogger Theme by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP