dracu. violet since 1984

friends with distance

2011-05-02T00:04:00.000-07:00

motto:

Notre Père qui êtes aux cieux
Restez-y
Et nous nous resterons sur la terrre
Qui est quelquefois si jolie

Desi bunii crestini, cei care il vor afara pe Mos Craciun din Biserica, vor simti nevoia sa se indigneze de asa o parodie, sunt convins ca majoritatea crestinilor cu scaun la cap vor considera ca filmuletul poate avea un rol pedagogic, el ilustrand perfect teza lui JL Marion din Idolul si distanta
Anume ca tacere lui Dumnezeu este o consecinta necesara a distantei pe care Dumnezeu trebuie s-o afiseze fata de fiecare om in parte. Caci altfel cum am putea sa crestem in Hristos, sa ne dezvoltam ca fapturi responsabile si constiente si mai ales cum ar putea sa se manifeste Iubirea in alt mod decat prin distanta.

* Idolul si distanta, J.L. Marion, Humanitas 2007

ganduri amestecate

2011-04-13T23:18:00.000-07:00

Hauerwas are dreptate, e foarte bine pentru Biserica sa existe secularizarea, pentru ca astfel comunitatile crestine se mai primenesc, intra acolo doar cei care chiar vor, doar cei care chiar au treaba si stiu cine a scris biblia.
De ce ne luam dreptul sa consideram ca un copil cu sindromul Down nu ar putea fi fericit, de ce ar trebui ca toti oamenii sa aiba acelasi fel de fericire si mai ales de ce nu ar avea cineva dreptul sa fie fericit doar o zi. Poate ca viata noastra e mizera si nefericita, mai nefericita decat a unui copil cu sindrom Down, dupa cum ne place sa judecam, dar nu avem fiecare din noi o clipa care ne alina, o clipa in care ne-am simtit impliniti cu toata fiinta si am vrut sa ne strigam bucuria in gura mare.
Si daca suntem de acord cu forma asta de eugenie, de ce nu am fi de acord si cu eutanasia, de ce nu am fi de acord ca toti cei care sufera de boli inspaimantatoare si fara posibilitate de vindecare sa fie ucisi, pentru ca nu mai pot fi fericit ca noi? Oare nu asta ar trebui sa faca si parintii acestor copii ?

proza scurta

2011-02-15T23:04:00.000-08:00

Intr-o zi pe mijlocul strazii 9 au fost trase niste linii de creta. Erau neindemanatice, zdrentuind asfaltul pe ici pe colo. Tocmai auzisem de Ulise si ma gandeam ca trebuie sa fie un fel de cal troian, dar lumea mea fusese de mult cucerita si supusa.
A doua zi am asteptat apusul langa desenul ciudat: nici barbat nici femeie, nici stejar nici pom de craciun. Pigmalion mi-am amintit si dintr-o data mi-a venit sa soptesc o incantatie langa firele albe de creta. Circe mi-am amintit iarasi, apoi am incercat sa ma vad transformat in porc.
A treia zi desenul se tocise languros sub vant. Visam la o silueta sumara din care sa tasneasca culori, sa-mi stropeasca din cap pana-n picioare costumul nou cumparat. Abia ma angajasem si trebuia ca de acum incolo sa port costum. Eram mandru cand lumea se uita la mine lung in metrou. Deodata, peste desen a trecut o masina. Mi s-a facut frig si-am plecat. Toata noaptea nu am putut sa dorm. De fiecare data cand inchideam ochii viermi verzi ieseau din asfalt si incepeau sa roada conturul de creta. Peste trei zile m-am hotarat sa-l umplu, sa-l colorez si sa-i stabilesc sexul. Era cu siguranta un om.
Am pornit incantat de idee spre librarie. Eram din nou un scolar anxios, in pragul unei crize de tremurat. Am platit si am iesit vinovat, dar gata sa savurez mirosul paralizant al cretei.
Am rupt cutia, plin de un sentiment amestecat de frica si placere. Am framantat incet intre degete o creta mov, mangaind praful ce mi se lipea de degete. As fi vrut sa suflu atat de tare in creta mea incat toate cladirile sa devina mov, violet prafuit. Cateodata e mult prea iarna si culorile parca tipa, se crapa si vuiesc. Am simtit insa ca sunt ridicat in aer si toate culorile se infig ascutite in trupul meu. Nu mai puteam sa ma misc, ma durea. Rosul si albul ma dureau ingrozitor. Atat de tare incat dintii imi clantaneau violent.
Cand m-am trezit eram pe un pat de spital, tare si alb, iar afara tocmai incepea sa ninga, linistit, mare si lung. Atunci am inceput sa plang. Incet, prelung, ca balaiul wasser fall.

Despre societatea crestina

2011-02-07T01:02:00.000-08:00

Auzisem de ceva vreme de Stanley Hauerwas , considerat de revista Times cel mai bun teolog al ultimilor zece ani, dar nu eram convins sa-l citesc, cu atat mai mult cu cat nu sunt prea interesat de teologia politica.
Mi-am facut insa curaj si am downloadat "Resident Aliens"... si nu am fost dezamagit.
Cartea nu se compara cu nimic din ce inseamna teologie contemporana si asta doar pentru ca pleaca de la o premisa simpla si de bun simt: nu e necesar ca toata lumea sa fie crestina. Nu avem nevoie de crestini default, avem nevoie de oameni maturi, care sa poata alege intre a merge la bordel sau la biserica. In primul rand pentru ca altfel nu mai exista liberul arbitru, atat de drag crestinilor, si in al doilea rand pentru ca, prin definitie, crestinii au statutul de resident aliens, de oameni care stiu ca locul lor nu e aici (Filipeni) si au ales sa fie in alta parte.
Cand eram mai mic credeam ca o predica buna trebuie sa actualizeze crestinismul, sa-l faca sa fie actual si interesant. Hauerwas mi-a demonstat insa contrariul: " We belive that Christianity has no stake in the utilitarian defense of beliefe as beliefe. The theological assumption that Christianity is a sistem of belief must be questioned. It is the content of the belief that concerns Scripture, not eradicating unbelief by means of a believable theological system."
Cu alte cuvinte, raportandu-ne la teologia noastra autohtona, fiecare dintre cei care vin la Biserica si mai ales la spovedanie ar trebui pusi sa spuna Crezul si intrebati ce parere au.
... ma opresc aici pentru ca momentan sunt la pagina 24 si nu m-am putut abtine sa nu scriu ceva despre, dar promit sa revin cu o recenzie completa peste ceva timp. :)

God on Trial: The Verdict

2011-01-21T00:17:00.000-08:00

Asa cum scriam si intr-unul din posturile mai vechi am incetat sa ma mai uit la National Geographic sau la Discovery, pentru ca atunci cand vine vorba de Dumnezeu nu au niciodata intrebarile potrivite, se scalda tot timpul in probabilitati lipsite de sens, argumente sau ratiune.
Renuntarea asta mi-a adus insa un castig, am descoperit History si un film/documentar absolut fabulos : God on trial.
Filmul spune povestea unor detinuti din Auschwitz care il judeca pe Dumnezeu pentru ruperea legamantului facut cu Poporul Ales (evreii). E o caricatura a proceselor americane pe care le tot vedem in filme, totul se petrece in lagar de concentrare, judecatorul este imbracat in zeghe, martorii si acuzatorii nu sunt criminali obisnuiti ci oameni care oricum vor muri intr-una din zilele urmatoare, indiferent daca au sau nu vreo vina.
Argumentele procurorilor sunt de cea mai buna calitate, iar avocatii raman de cele mai multe ori fara replica, neputinciosi sa explice raul altfel decat prin cuvinte ca : jertfa, purificare sau credinta.
Dar cred ca am spus deja prea mult. Va las sa va delectati cu o portie de teologie pura de la sfarsitul fimului.

MOS CRACIUN SCOS AFARA DIN BISERICA ORTODOXA...1

2010-12-18T14:52:00.000-08:00

Nu stiam ca exista asemenea manifestari "ortodoxe"... impotriva lui Mos Craciun. Sunt fara cuvinte.

starea de tranzitie

2010-12-10T01:08:00.000-08:00

Giorgio Agamben nu un filosof la fel de cunoscut pentru romanul de rand ca Cioran sau Heiddeger, desi ar trebui invatat pe derost si recitat la serbarile scolare.
In Homo Sacer el incerca sa defineasca si sa transpuna in mod actual doua concepte cheie aparent nesemnificative, dar care ne rod in mod inconstient : starea de exceptie si homo sacer.
Derivata din paradoxul suveranitatii, suveranul aflandu-se deopotriva inauntrul si in afara ordinii juridice, starea de exceptie este o specie a excluderii, care se mentine in raport cu norma sub forma suspendarii. Sau altfel spus oricarei legi ii corespunde si o situatie exceptionala, aflata dincolo de ea si asupra careia nu poate decide decat suveranul, care prin insasi natura sa este atat in interiorul legii cat si deasupra ei.
Peste aceasta prima definitie Agamben o adauga pe cea a lui homo sacer, asa cum reieise din scrierile lu Festus : omul sacru este cel pe care poporul l-a judecat pentru un delict; sacrificarea lui nu este permisa, dar acela care il va ucide nu va fi judecat pentru homicid.
Aflat astfel intr-un raport de suspendare atat cu comunitatea, cat si cu zeii, omul sacru este cel a carui viata nu mai conteaza si asupra caruia poate sa fie exercitata judecata suverana exceptionala.
Doar asa se explica, sustine Agamben, holocaustul nazist, eugenia sau eutanasierea. Fiecare din aceste probleme avand de facto in spate problema exceptiei si a vietii care nu merita traita. Ceea ce ramane insa de dezbatut in actualitate este cine isi poate asuma rolul de suveran, adica rolul de a da exceptii si a stabili daca un om poate fi ucis fara a se considera homicid.
In primele doua exemple - holocaustul si eugenia - Hitler a fost cel care si-a asumat si totodata a fost investit cu puterea suverana, in cel de al doilea caz, cel al eutanasiei problema inca se dezbate, de cele mai multe ori exceptia fiind data de stiinta sau de umanitate, necesitatea de a se preleva organe pentru transplant.
In tara noastra suveranitatea este asumata in mod constant de fiecare in parte, ori de cate ori este necesar in raport cu o norma, fie ea sociala sau juridica.
Iar acest lucru este posibil pentru ca in decembrie 89 a fost instala o stare de exceptie, tranzitia, in cadrul careia intr-o prima faza Iliescu a fost cel care si-a asumat si a fost investit cu puterea suverana, el putand stabili care viata merita sa fie ucisa fara a se considera omucidere (uciderea lui Ceausescu de Craciun si mineriadele). Ulterior, intr-o a doua faza, cand credibilitatea lui a fost compromisa, dar starea de exceptie a ramas in vigoare in mentalul colectiv - ciorbea si guvernele ulterioare consolidand ideea tranzitiei, puterea suverana s-a fragmentat, fiecare cetatean al tarii considerand ca este dreptul lui de a decide asupra exceptiilor atat timp cat statul alimenteaza o starea anormala, iesita din comun.

2010-11-29T01:23:00.001-08:00

am uitat cum e sa traiesti intr-o lume simbolica, unde orice gest are forta lui si nimic nu e intamplator. visam stiintific si controlat intr-o lume fara sens, construita de mine pentru a nu ma rani. doar ca, deodata, oamenii au inceput sa explodeze violent, lipsiti de consistenta.
visele nu dispar oricat le-am infricosa, oricat le-am da la gioale si-ar musca din asfalt. dimpotriva, plang cu un ras colorat de neputinta noastra de a le aduce la viata. ele sunt diavolul din noi, ma cherie.

un fel de meteo

2010-10-12T23:43:00.000-07:00

Exista un virus foarte periculos in mass media romaneasca, un virus care-i face pe majoritatea prezentatorilor sa vorbeasca numai in termeni probabili. E posibil ca Avantul Murgeni sa invinga si e la fel de probabil ca parintii sa iasa de maine in oras in cautare de rechizite pentru noul an scolar.
Virusul ataca atat la tv, cat si in ziare si orice fapta exacta scapa printre degete. La pro tv, la antene sau la realitatea, dar si in click, ring, cancan sau adevarul aflam ca orice se poate intampla... maine. Traim intr-o lume nesigura, pe care doar oamenii din presa o pot anticipa.
Dar viitorul conditional, cu care incet-incet ne obisnuim, nu justifica trecutul conditional, cu atat mai putin de la posturi ca National Geographic sau Discovery.
Pot accepta, chiar daca nu ma intereseaza, ca e posibil ca Becali sa fi mancat branza saptamana trecuta si ca asta e o stire pentru anumite posturi, dar imi vine greu sa inteleg de ce o afirmatie asemanatoare il are ca subiect pe Napoleon si face parte dintr-un documentar.
La fel, ba chiar mai rau se intampla in documentarele pe teme religioase, care desi au invitati specialisti, acestia sa primeasca intrebari bizare."E posibil ca Maria Magdalena sa fie din orasul Magdala ?" sau "E posibil ca evanghelistul Luca sa vrea sa o discrediteze pe Maria Magdalena spunand despre ea ca e prostituata?
Da, e posibil, raspund specialistii, iar firul naratiunii continua cu o alta supozitie, fara a avea altceva de demonstrat decat ca orice se poate pe lumea asta, chiar si in "domeniul credintei". Deci... e posibil stimati invitati ca oricine are chef sa faca documentare despre vremea probabila din anul nasterii lui Hristos, iar altii sa tina prelegeri despre vrabiile din Tara Sfanta ? - Da, eu sunt aproape convins.
Cat despre utilitatea unui demers stiintific in chestiunea credintei ii dau cuvantul domnului Edward Schillebeckx : "Historical study of Jesus is extremely important, it gives a concrete content of the faith. A historically reconstructed picture of Jesus can never do more than allow for or keep a place for the Christian interpretation; it cannot from its own standpoint make this obligatory. It is possible to interpret Jesus just as reasonably in Jewis, non-Christian or broadly religious terms. In any case a historian as such could not demonstrate that in Jesus some truly saving activity on God's part has occured. Of salvation qua fact there can be no objective confirmation, historicaly speaking."

dileme morale

2010-07-30T09:53:00.000-07:00

Desi risc sa fiu considerat un om rau, cu suflet rau si fara credinta in Dumnezeu, trebuie sa scriu aceste randuri, trebui sa fie cineva care sa aiba curajul. :)

"Dragi Prieteni,

mai jos este povestea tragica a fratelui colegei mele.
Speram cu totii ca povestea sa nu se termine asa rapid, insa familia lor are nevoie de ajutor, indiferent daca povestea se termina cum spun medicii sau are o continuare fericita."

E genul de mail pe care il primim frecvent si care ne inmoaie de fiecare data, in mod justificat, desigur.
Un mail mai mic sau mai mare, dar care ascunde o problema morala, o chestiune de preemptiune in termeni juridici.

Anume, daca, ipotetic vorbind, eu as fi in cauza si as avea nevoie de ajutor pentru a nu muri mai repede decat ar trebui, ce drept as avea eu sa consider situatia mea mai importanta decat a altuia ? Ce anume m-ar face pe mine mai important decat altul ?

Un prim argument ar fi ca sunt important pentru oamenii care imi sunt aproape si care mi-ar cere imperativ sa lupt, sa incerc, in numele iubirii lor sa mai traiesc putin.
Al doilea argument, care decurge din primul ar fi ca sunt inca tanar si ca as mai avea mult de trait.

Ceea ce se subintelege de aici este ca altul, oricare altul, nu ar avea familie sau prieteni si nici prea mult de trait, oricum.

La polul opus, contra-exemplul, sunt copii mici, bolnavi de leucemie sau diverse alte boli si care in lumina dezvaluirilor de mai sus ar trebui sa fie cei prioritizati, dar nu sunt.

Pentru ca, in ciuda a doua mii de ani ani de crestinism, bazat deoptriva pe "nebunia crucii" si pe imitatio Cristi, sau a unor gesturi asemanatoare celui facut de Mircea Vulcanescu in inchisoare, nu am invatat sa murim. Am invatat doar ca putem sa ne uram aproapele si ca el va fi obligat sa ne iubeasca si sa fie bun.

minima zilei

2010-07-28T05:22:00.000-07:00

Nu stiu exact din ce cauza mi-am amintit azi de un citat din Avocatul Diavolului :
“You sharpen the human appetite to the point where it can split atoms with its desire; you build egos the size of cathedrals; fiber-optically connect the world to every eager impulse; grease even the dullest dreams with these dollar-green, gold-plated fantasies, until every human becomes an aspiring emperor, becomes his own God... and where can you go from there?”

lego

2010-06-17T04:00:00.000-07:00

In introducerea comentariului la epistola catre Romani Karl Barth, s-a gandit sa faca o apologie a teologiei pentru teologi si nu pentru mase. Pentru ca, inainte de toate - cunoasterea are un rol mantuitor - teologul scrie pentru a-si clarifica siesi existenta lui Dumnezeu si abia apoi pentru a-i lumina pe ceilalti. Ceea ce, intr-un sens, e foarte corect. Sunt suficient de multi teologi ortodocsi care nu stiu despre ce vorbesc sau ce ar vrea sa spuna.

Cum nu mi-as fi dorit sa-l contrazic pe Barth ci, mai degraba, sa-l continui, am incercat sa prelungesc ideea si sa arunc mingea in careul celalalt, la cititor.
Aici m-am oprit. Am facut o pauza si mi-am dat seama ca orice tentativa de a trage o concluzie poate cadea deopotriva in ridicol sau desertaciune...Caci, pana la urma, cui folosesc cartile de teologie... Experienta si experierea lui Dumnezeu sunt chestiunii unice si neimpartasibile, nici macar unui public initiat. Iar orice incercare de a impune un punct de vedere cu valoare de adevar absolut este ridicola.
Deci... ubi sunt ?

timpul ne iubeste

2010-06-07T14:38:00.000-07:00

Doar citind evanghelia de la Ioan intelegi de ce predestinatia este prea mult, iar liberul arbitru prea putin. Nu a venit inca timpul meu, femeie, spune Hristos inainte de prima lui minune, din Cana Galilei. Iar la intalnirea cu femeia samrineanca Ioan puncteaza "era pe la ceasul al saselea".
Repetate in forme diferite, uneori pana la satietate expresiile care accentueaza prezentul sunt o caracteristica a evangheliei a patra. Ele contureaza realitatea istorica a Cuvantului facut trup si in acelasi timp scriu cu italice problema timpului, in special a prezentului.
In limba franceza, in afara de regulile lui Si mai exista si regulile pentru concordanta adica regulile care stabilesc coeziunea temporala a unei frazei, gandind relatia dintre timpul din propozitia principala si cel din cea secundara, in functie de momentul in care se petrece actiunea.
Tot astfel stau lucrurile si cand vine vorba de liber arbitru, de timp si de teologie. Sa le luam pe rand.
Eu imi doresc sa ajung in America, crezand ca asa as putea sa ma implinesc, dar nu am nici un ban in buzunar, castig cat sa traiesc. Cum as putea sa fac rost de bani, fara sa jefuiesc o banca ? In mod logic nu am nicio optiune, iar liberul meu arbitru nu are nimic de spus. In mod ilogic pot sa castig la loto sau cinve poate sa-mi intinda o mana de ajutor.
Daca unul din lucrurile de mai sus mi se intalmpla el se va intampla la un momentdat, in acelasi timp sau mai tarziu decat mi-am dorit. Asa incat va trebui sa aleg, iar alegerea mea va fi influentata de tot ce s-a petrecut intre timp, de ceea ce am fost si de ceea ce am devenit, de cand am dorit si pana mi s-a implinit
Doar ca, si aici apare problema teologica, va trebui sa aleg bine, in asa fel incat alegerea mea sa concorde deopotriva cu mine insusmi, revelandu-ma in ceea ce sunt cu adevarat cat si cu Dumnezeu.
Am putea, complicand putin in jocul nostru abstract, sa caracterizam oamenii drept culori si sa afirmam ca scopul lor este sa-si vada propria culoare si odata descoperita culoarea care-i caracterizeaza sa atinga un grad de intensitate cat mai mare.Cum nu dispunem de o oglinda singura optiune este sa privim in jur si, cu dintii stransi, sa alegem.
Dar pentru ca alegerea mea sa fie buna trebuie sa mai tin cont de ceva, de vointa lui Dumnezeu. Pentru ca alegerea mea nu este si nu poate fi independenta de El. Intensificarea mea este un proces care, potrivit crestinismului, Il intereseaza in mod direct si personal. Si, tocmai de aceea, momentul in care mi se da sansa de a face alegerea trebuie sa concorde cu momentul potrivit, in care eu sa fiu gata sa fac alegerea, viitorul trebuie sa se acorde cu prezentul. "la ceasul al saselea" sau "la ceasul serii"
Cum putem stii insa care este "ceasul" ?
In "Noaptea de Sanziene" personajul principal se definea ca un cautator de semne si credea ca aproape in orice intamplare este un sens sacru, ascuns neinitiatilor. Nici interventia Mariei nu este fortuita, ea fiind singura persoana in fata careia nu ar fi putut sa-si ascunda sensul.
Abia aici, la sfarsitul unui lung sir de concordante, de nelinisti, firea umana din persoana lui Hristos este de acord sa faca minunea, sa-si asume chemarea alaturi de Dumnezeu, transformand neculoarea apei in rosul rubiniu al vinului, al esentei existentei lui Hristos.

in cele din urma

2010-06-03T09:56:00.000-07:00

Dupa ce, intr-un final, mi-am primit ok-ul pe lucrare, desi cam intr-o doara, m-am hotarat sa postez o bucatica din travaliul meu de aproape un an. Daca o fi interesant revin cu inca una.

Secolul XX este secolul în care omul îşi măsoară forţele cu Satan, ieşind învingător. Este secolul în care Satan este înjunghiat pe la spate, pierzând prim-planul. Punctul culminant al acestei dispute îl vor constitui cele două elemente cheie ale primei jumătăţi a secolului: psihanaliza şi holocaustul. În ambele situaţii se va renunţa la pronunţarea cuvântului diavol şi la orice legătură a acestuia cu fiinţa umană, în favoarea unei metafizici a răului, independenta de orice sistem religios.
Astfel trecerea de la etică la metafizică va crea germenii necesari relativizării binomului bine-rău; curgând apoi în mod cronologic de la expresia sartriană “l’enfer c’est les autres” către o totală depersonalizare a răului, sintetizată în “the anonymus forms of evil”
Deconstructivismul postmodernist va accentua aceasta incertitudine, descoperind în structura umană subiectivă atât sălaşul binelui cât şi pe cel al răului. Iar unul din exemplele cele mai sugestive pe acest subiect îl constituie Stalin, dictatorul rus care a ucis milioane de oameni în lagăre de concentrare şi pe care întreaga lume îl considera un criminal cu sânge rece. Dar în anii 60 emigrarea în SUA a Svetlanei Stalin şi apariţia volumului ei de memorii îl înfăţişau pe Stalin ca pe un tata iubitor, plin de grijă şi devotat familiei, dar constrâns de cei din anturajul puterii, în special de Beria, să ia acele decizii criminale. Cum şi fiul lui Beria, Serghei, va emigra în SUA câţiva ani mai târziu îşi va publica la randu-i memoriile, vom avea ocazia să descoperim în aceleaşi culori calde şi pastelate, ca şi Beria era un om onest, iubitor, şi care încercase toată viata sa limiteze răul provocat de ordinele lui Stalin.
De cealaltă parte, pentru demonologia "joasa", a maselor, mitul diabolic, dimpreună cu Satan şi toată pleiada de demoni rezultaţi din ocultism, va rămâne viu, exercitând o fascinaţie deosebită. Dar cea mai notabila modificare a mitului diabolic va veni din America, unde curentul satanist se va constitui pentru prima data într-un cult organizat.
În 1962, în California ia fiinţă prima Biserica a lui Satan, sub indrumarea lui Anton LaVey. Impactul este maxim, foarte multe celebrităţi, din diferite domenii venind să ia parte la slujbele de venerare sataniste, concomitent cu înfiinţarea unor “grote” sataniste pe întreg teritoriul Americii. Trei ani mai târziu, în 1965 ia naştere grupul “The Process Church of the final Judgement”, din care se va reclama câţiva ani mai târziu Charles Manson, iar în 1975 îşi face apariţia Templul lui Set - o grupare dizidenta a Bisericii lui Satan.
Dar chiar şi în cadrul unui asemenea avânt al satanismului popular, legitimarea nu se poate face decât prin raportarea la parametrii stabiliţi de elite. Astfel orice mişcare satanista va trebui să răspundă întrebării: este Satan un simbol al cultului omului sau un personaj real?

revenire

2010-05-31T03:33:00.000-07:00

Stiu ca am lipsit destul de mult de pe blog, dar a fost intr-un scop nobil. Cu ultimele eforturi mi-am terminat disertatia, din care promit ca va dau de citit dupa ce primesc ok-ul de la prof.
Nu va ingrijorati revin curand cu forte proaspete... poate chiar azi :)

Un gand de miezul noptii

2010-04-14T13:18:00.000-07:00

Dupa "Dancer in the dark" al inegalabilului Lars von Trier ma tot bantuie o intrebare legata de pedeaspsa cu moartea.
Stiu ca are iz de blasfemie, dar...nu putem, macar teoretic, sa nu ne gandim ca refuzul pedepsei cu moartea inseamna de fapt refuzul unei noi Revelatii, al unui nou Hristos ? Un Hristos pe care America il asteapta, in timp ce Europa il reneaga.
Si in cazul in care e asa... lui Charles Manson i-a fost refuzat statutul de mesia satanic, prin condamnarea la inchisoare pe viata ?

noapte buna !

optional

2010-04-07T05:06:00.000-07:00

Am asteptat ani de zile sa ajung de Pasti la biserica de acasa. Un fel de nostalgie ma cuprinsese si ma indemna sa sper la o Inviere mica, luminoasa si cocheta.
Dar cred c-am gresit. Asa cum gresim ori de cate ori vrem sa ne intoarcem in copilarie si ne amagim ca nimic nu s-a schimbat, ca inca ma incapem in leagan sau, daca am vrea, in tricoul din clasa IX-a.
Invierea a fost regretabil de mohorata, cam ca o zi de toamna in care nu stii ce sa mai faci. Parca si lumina, pentru care s-au inghesuit toti, plutea intr-o ceata densa si plictisita.
Adevarat a inviat se auzea acru si nehotarat, printre zecile fete de gryli, decupati stangaci din tablourile lui Bosch. Si pentru prima oara nu am mai avut chef sa rad de bisericile de tara unde se canta Hristos a inviat pe ritm leganat de vals.
Un cot in burta, pentru ca si eu trebuie sa-mi fac cruce, o cuprindere suava a corpului si o impingere brutala din drumul catre altar, pentru ca si eu trebuie sa dau acatist sau o ingramadeala sanatoasa si o sacosa de anafura pentru toata familia, toate te asteapta sa te intorci...in padurea cu alune
Amortit de frig si cu ochii intredeschisi m-am dus sa dorm.
Hristos a inviat singur si putin rusinat si anul acesta, iar tanti Nelly de la etajul patru o sa-i ceara socoteala ca nu o mantuie si pe ea cum trebuie...ca pe altii.

P.S. : Pentru cei care nu stiu Invierea e facultativa, in toate sensurile

2010-03-09T06:15:00.000-08:00

La o prima vedere articolul din EvZ poate parea partinitor si putin ironic la adresa celor angrenati in Elta, orice ar insemna prescurtarea. De aceea am considerat necesar sa spicuiesc din informatiile pe care ei le ofera pe site-ul propriu si sa infatisez cateva din ele, ca o anexa la cele din post-ul anterior.

in loc de ante-scriptum sau legenda:
doctrina fundamentala se numeste sexosofie, iar sublinierile imi apartin

Fata de sexologie, care apartine domeniului medical, materialist, sexosofia este un univers dincolo de primele forme, se adreseaza omului in general, si in particular se refera la relatiile celor doua corpuri ale sale. Pentru majoritatea, realitatea ca fiecare este o jumatate apartine unui domeniu metaforic ori formal, si totusi, asa cum avem doua maini si in general toate organele sunt simetrice, devine si este normal ca si intregul corp sa fie intr-o simetrie, respectiv cu un corp aproape identic. In general toate organele, chiar simetrice, se afla in acelasi corp, dand impresia unui intreg, si totusi existenta acestui "intreg" nu este posibila fara un alt "intreg". Relatiile intre cele doua "intreguri" sau jumatati sunt de o complexitate covarsitoare. Chiar daca nu le cunoastem, ele se manifesta. Acum suntem in situatia dramatica de-a elucida aceasta relatie, fiindca de aici pleaca si aici se opresc toate aspectele vietii. As vrea sa scot in evidenta ca viata sociala cu ramificatiile ei: cultura, stiinta, politica... acestea in sensul pozitiv, dar si cu cele negative: razboaie, revolutii, patologie, pauperitate, stress... sunt rezultatul, efectul relatiei dintre cele doua jumatati, si intr-o statistica generala putem vorbi de trei miliarde de relatii. Cand un sistem este simetric, el se poate multiplica la infinit, fiindca la baza este etalonul, imuabil si etern.
Atata timp cat nu suntem constienti de aceasta realitate simetrica, relatiile sunt instinctive, mecanice, prin dorinta (libido), cu o dominanta determinata de matriarhat sau patriarhat. Aceste relatii apartin lumii formelor, lumii animalice, sexologiei, altfel spus orice relatie sexuala la acest nivel este practic o fecundare, care duce la perpetuarea speciei, dar cu marele dezavantaj al pierderii unei energii, ceea ce duce la reducerea imunitatii (SIDA); imbatranirea este si ea rezultatul aceluiasi lucru.
In cateva randuri atrag atentia: pentru a percepe aceasta realitate a sexosofiei, cele doua jumatati trebuie sa fie: sanatoase (imaculate) - acest lucru se poate obtine numai prin alimentatie naturala... si trebuie sa se autocunoasca - aici avem experienta autoeducatiei prin Jurnal (individualizare); A face abstractie de aceste doua etape, sexosofia nu va fi decat sexologie.
Deja multi intuiti ca deosebirea intre sexologie si sexosofie este evitarea, eliminarea factorului de finalitate in relatiile sexuale, respectiv la barbati renuntarea la ejacualt, si la femei renuntarea la orgasm. Teoretic pare simplu, practic e ceva mai dificil, dar nu imposibil - este imposibil intr-adevar daca suntem bolnavi si ignoranti. Multe evenimente sau lucruri le percepem prin consecintele lor. In cazul acestui sex, prin aceste finalitati constatam o diminuare care, prin acumularea data de repetitia experientei, ne aduce intr-un hal scandalos, si mai ales pe barbati. Nu intamplator sunt mai putini barbati decat femei - firesc, mai multe vaduve decat vaduvi...
Semneaza : Ion , Caim, 21 ianuarie 2004, 3:51.

P.S. : ne place sincretismul, daca e facut de cine trebuie.

haideti s-o punem de o religie

2010-03-09T03:38:00.000-08:00

Cateodata, ma uit in jur si ma bate gandul sa ma fac guru.

Nu cred ca as putea sa trec asta in vreun contract de munca si sa am pensie, dar cu siguranta nu mi-ar pasa prea tare.

Ideile astea imi vin ori de cate ori citesc despre cate o noua “miscare religioasa” care are cel putin 20.000 de adepti, oricand la dispozitia liderului.

Iar ceea ce mi se pare interesant e ca nici unul din aceste sisteme religioase de nisa nu poate exista in afara sexului si a alimentatiei vegetriene.

Daca o sa vedeti documentarul de pe Discovery despre Branch Davidiens si o sa cititi in EvZ despre ELTA o sa ma intelegeti.

P.S: Poate asa as putea sa nu mai lucrez niciodata de la 8 la 17 si sa-mi iau si casa in Bucuresti.

agora fiului risipitor

2010-03-04T11:48:00.000-08:00

Agora a fost un film bun, dar care mi-a lasat un gust amar, cred ca perspectiva asupra Hipatiei nu a fost cea mai potrivita. Dupa mine Hipatia trebuia sa fie mai degraba un simbol al ratiunii, impotriva oricaror zei si al dreptatii impotriva oricui ar comite-o, nu trebuia sa fie o femeie moale, aproape lesinata, care nu indrazneste sa-si contrazica tatal, dintr-un soi de sentimentalism. De fapt poate ca asa s-a intentionat sa fie si interpretarea a lasat de dorit...
Trecand la subiect, marturisesc ca am refuzat sa vad in Agora un film anti-crestin, din doua motive : este vorba de un episod istoric, real, din secolul V si pe care il relateaza majoritatea istoricilor bisericii, scenariul ii revine in mare parte lui Socrate Scolasticul si in al doilea rand pentru ca mie mi s-a parut ca vorbeste depre ceea ce as numi "sindromul fiului risipitor".

Acest sindrom este o dominanta a vietii crestine, din Antichitate si pana in zilele noastre, el reprezinta un punct de referinta, atat in vietile sfintilor, cat si in ale noastre, cunosc cateva exemple destul de aproape de mine.
Sindromul fiului risipitor este continuarea nespusa, dar umana a caintei.
Astfel, odata injunghiat vitelul si reprimit la sanul patern po-caitul isi doreste foarte tare sa demonstreze ca a meritat. Usor, usor el nu-si mai indreapta atentia doar asupra sa, el devine dator sa-i "salveze" si pe ceilalti. de aceea pocaitul nu mai crede in liber arbitru si pronie divina, care asa cum a avut grija ca el sa se intoarca va avea grija si de altii, ci doar in "regula" lui Dumnezeu, care trebuie urmata cu orice pret.
Mistuit de vinovatie, de altfel majoritatea rugaciunilor accentueaza cu grija sentimentul, el isi concentreaza zelul in salvarea fratelui care a stat linistit pana atunci in preajma Tatalui, chiar daca din cand in cand a mai tras si el o betie cu prietenii.
Undeva pe aici se afla si cheia evenimentelor care au culminat cu moartea Hipatiei, de care Chiril poate nu se face vinovat, dar faptul ca femeia a murit jupuita de vie spune multe despre efortul pe care crestinii alexandrini l-au depus in implinirea voii lui Dumnezeu.

martisor scotian

2010-03-01T02:36:00.000-08:00

Nu m-am dat niciodata in vant dupa literatura engleza, cu cateva exceptii - Wilde, Burgess sau Orwell - iar Irvine Welsh, dupa cum vedeti, nu se afla printre ele.
Am cumparat totusi, intr-o seara, Acid House, ca parte a unui plan de sincronizare care ma tot indeamna sa le acord si autorilor contemporani, mai putin celebrii, o sansa.

Ce-i drept, taticul lui Trainspotting a primit doar una mica, pentru ca Acid House este doar o carte de nuvele, schite si povestiri, adica, in virutea modei culturale, doar crochiuri ale unicului Roman, si care apare la presiunea editorului, un fel de golum, creat inainte ca model, dar aparand ulterior.

Din pacate instinctul meu a fost extrem de bun, n-am gasit nimic interesant. Poate doar asemanarea dintre personajele scotiene de proasta calitate si cele romanesti de si mai proasta calitate. Lipsiti de sensibilitate, iubitori de fotbal si droguri, misogini si gata oricand sa-si injure copii, masculii lui Welsh au aerul unor cocalari rataciti in tara fustelor si a cetii. Macar de ar fi fost asa... ar fi o actualizare a povestii cu ciobanul si america.
Specificul national il constituie heroina, care in text, subtext si context inlocuieste semintele si berea, iar micul este deghizat in friptura de vita din Dundee.

Drept urmare propun doua lucruri : sa trecem si noi pe heroina, ca zau, parem retardati in fata scotienilor alora si sa (ne) facem cadou cartea de 1 Martie. Ne-ar pune intr-o lumina, gen, buna fata de doamne si chiar am putea crede ca nu suntem ata de ratati.

Deci : happy primavara !

apologia plagiatului

2010-02-18T04:01:00.000-08:00

Intr-o zi am citit pe net despre o apologie a plagiatului, scrisa de un francez cu nume de peste oceanic. In weekend am intrat intr-o librarie si am cumparat-o.

Era mica, blonda si dupa primele pagini parea sa aiba rasul voluptos al unei cadane. Valurile i le-am dat la o parte impudic, spre seara, la un meci de fotbal.

Barca juca bine, scrisul curgea usor, berea asemenea.

Furtul nu e o crima daca e facut bine, de un profesionist. Nu exista idei noi sau cuvinte noi a caror paternitate sa ne-o putem asuma. Originalitatea e doar inventia librarilor englezi si nu are nici o legatura cu arta, in speta literatura.

Anatole France, Dumas si Voltaire ii pasasera decisiv lui Hennig pentru un hat-trick de senzatie si nimeni nu putea anticipa ca autorul se va opri brusc, dupa primul mitan, va inlocui titularii si va pasa lejer de-a latul terenului, dorind sa pastreze rezultatul. Cei 40 de hoti pe care speram sa-i prind in fapt se evaporasera intr-o ceata densa.

Cu toate incercarile mele de a gandi problema romaneste : licente plagiate, doctorate plagiate, carti plagiate, carti scrise prost sau carti lipsite de actualitate... meciul devenise plictisitor.

Am vrut sa plec inainte de fluierul final, dar m-a coplesit un sentiment de rusine. Dadusem degeaba valurile la o parte.

P.S. : Jean-Luc Hennig "Apologia plagiatului" ed. Art 2009

biblio-leapsa

2010-02-05T14:39:00.000-08:00

Am primit o leapsa zilele trecute, asa incat, va trebui sa ma conformez :)

1. Când citiţi, pentru a marca locul unde aţi rămas cu lectura, folosiţi semne de carte sau îndoiţi paginile?

... de obicei folosesc post-iti mici si colorati, pe tot parcursul cartii...

2. Aţi primit în ultimul timp o carte drept cadou şi, dacă da, care a fost aceasta?

dap, chiar de Anu nou "The Gnostic Gospels"

3. Citiţi în baie?

in camin, cu baia la comun e contraindicat.

4. V-aţi gândit vreodată să scrieți o carte și, dacă da, care ar fi fost aceasta?

Au fost mai multe : Un veac de singurate de Marquez, pentru stil, "Toba de tinichea" de Gunther Grass pentru ranjetul din spatele fiecarui rand si "Maestrul si Margareta", asa per ansamblu.

Dar au fost si carti pe care nu as fi vrut sa le scriu : "Doctor Jivago" a lui Pasternak. prea multa suferinta si sigur n-o citise pe undeva.

5. Ce credeţi despre colecţiile de carte de la noi?

mmm....mmm

6. Care este cartea preferată?

asu' de pica folosit ca semn de carte la oricare din cele trei de la intrebarea patru

7. Vă place să recitiţi unele cărţi şi care ar fi acestea?

nu-mi place sa recitesc, poaate peste zece ani o sa ma mai gandesc

8. Ce părere aţi avea de o întâlnire cu autorii cărţilor pe care le apreciaţi şi ce le-aţi spune?

i-as lasa sa vorbeasca

9. Vă place să vorbiţi despre ceea ce citiţi şi cu cine?

...da imi place, da' nu prea am cu cine

10. Care sunt motivele care vă determină să alegeţi o carte pe care să o citiţi?

o recenzie buna si cateva fragmente de pe net

12. Care este locul preferat pentru lectură?

in pat

13. Când citiţi, ascultaţi muzică sau lecturaţi în linişte?

pe muzica. De obicei asociez cartile cu un anumit tip de muzica sau o anume melodie : Ma numesc rosu cu Maxime le Forestier si Bob Dylan, Razboiul Sfarsitului lumii cu Stratovarius - Visions. Nu am gasit inca muzica potrivita pentru Portocala mecanica. poate simfonia a 9-a...:)

14. Vi s-a întâmplat să citiţi cărţi în format electronic?

da, nu e o tragedie

15. Citiţi numai cărţi cumpărate sau şi pe cele care sunt împrumutate?

carti sa fie, dar bineinteles ca le prefer pe ale mele :)

16. O carte este pentru mine… Cum aţi descrie o carte?

hey, asta e intrebare de oracol...

cum sa devii teolog in 5 minute

2010-01-28T01:20:00.000-08:00

Pentru mine facultatea reprezinta un taram al nebanuitului, al evidentei sinergii dintre harul divin si mintea umana.
Revin puternic, dupa o pauza de cafea prelungita, cu o maxima intrata direct pe locul 3 in topul "preferintelor" mele teologice. Dupa constiinta inseamna suferinta/Dumnezeu e constiinta suprema si AC/DC = AntiChrist, Death to Christ urmeaza... teolog este numai cel ce se roaga si oricine se roaga e teolog.
Fara alt criteriu enuntat fraza poate continua in spiritul logicii de clasa a IX-a : "Baba Safta se roaga, rezulta ca baba Safta este teoloaga.
Ajuns aici nu stiu ce ar mai fi de adaugat, poate doar impresia ca o parte din profesorii mei au chiulit de la ora cu pricina sau dupa modelul protestant al lui numai Scriptura incearca sa impuna o noua sintagma : numai rugaciunea.
Asta e cireasa de pe tortul unei teologii care vrea sa justifice lipsa de pregatire si ghetoizarea perspectivei printr-o revenire la mistica, teritoriu unde nu exista nimic de contrazis, in afara celor cateva probleme deja verificate si validate de Sfintii Parinti. Riscul oricaror provocari este aproape inexistent, fiindca oamenii care pun intrebari pot fi considerati neinduhovniciti, iar cei induhovniciti nu pot pune intrebari.
So ... livin' on a prayer

aggiornamento

2010-01-11T02:46:00.000-08:00

eterna reintoarcere

2010-01-06T02:26:00.000-08:00

As vrea sa am numai ganduri bune pentru noul an, dar mi-e teama. Abia ce am aflat ca in 2012, lumea se va sfarsi. Au profetit-o mayasii sau Nostrdamus; sursele mele de la tigara de dimineata nu erau foarte sigure. Ezitau.

Ezit si eu sa ma intreb de ce gandim la fel ca in urma cu 2012 ani. De ce inca mai credem in iminenta sfarsitului si inca ne mai sperie acelasi bau-bau ?
Antropologia, istoria, psihologia, sociologia nu dau nici un fel de raspunsuri. Ele doar inventariaza si sistematizeaza reactiile noaste comune, asezandu-le intr-un fel de tabel al lui Mendeleev cu explicatii. "In perioade de criza oamenii reactioneaza verde" sau " in aceasta situatie avem o prelucrare a mitului gri ..."

Spre exemplu, in excursul sau in istoria imaginarului*, Lucian Boia stabileste 8 principii ale lumii imaginare, care se repeta in diverse forme si combinatii in decursul istoriei umanitatii. Acestea sunt : 1. constiinta unei realitati transcendente, 2. dublul, moartea si viata de apoi, 3. alteritatea, legatura dintre eu si ceilalti, 4. unitatea, 5 actualizarea originilor, 6. descifrarea viitorului, 7. evadarea : consecinta a refuzului conditiei umane si a istoriei, 8. lupta si complementaritatea contrariilor.
Rolul acestor legi ale imaginarului este asemanator cu cel al legilor fizicii newtoniene, nu pot fi depasite decat intr-un alt fel de spatiu sau timp.
Iar exemplele pe care L. Boia le da in cursul argumentatiei sale - cele mai celebre constructii imaginare ale umanitatii : infernul, varsta de aur si miturile politice ale imperiului si natiunii - nu fac decat sa evidentiez ca suntem programati sa gandim dupa aceeasi matrice.

La sfarsit reiau trist intrebarea de la inceput si drumul catre fumoar si doua imagini imi vin in minte: cea a dansului macabru si cea a adn-ului din Matrix. Una medievala si alta moderna. Care sa fie mai pesimista ?

weber si coruptia din romania

2009-12-17T09:19:00.000-08:00

Se pare ca acum, pe criza asta, problema coruptiei se pune din ce in ce mai apasat.
Daca inainte ni se cam rupea, atata timp cat ne ramanea si noua ceva, acum lucrurile se complica. Pentru ca, in afara de cativa alesi, nimeni nu mai are nimic.
Intr-una din zilele trecute am gasit pe un blog intrebarea care ma macinase si pe mine o vreme si jumtate. De ce, din toata Europa, tarile cele mai corupte sunt cele majoritar ortodoxe?
Am impartit intrebarea in doua : de ce ar trebui sa existe o legatura intre religia oficiala si modul de viata al oamenilor si ce are a face ortodoxia in chestiune ?
La inceput m-am gandit sa merg pe urmele lui Weber, dorind sa transnpun in negativo teoria lui despre etica protestanta.
Considerandu-l pe Dumnezeu mai mult iubitor decat drept, ortodocsii au aplicat canoanele si pedepsele mai cu mila decat catolicii sau protestantii, incurajand lipsa de respect fata de reguli.
Sau altfel spus, spre deosebire de protestantii stresati de mantuire, ortodocsii au fost mai linistiti in ce-L priveste pe cel de Sus si judecata Lui, convinsi c-o scot ei cumva la capat.
Pana aici toate bune, dar Italia apare si ea in ecuatie. Tara majoritar catolica, ea se afla pe locul patru in UE in clasamentul coruptiei dupa tarile majoritar ortodoxe si este leaganul mafiei.
Ar trebui sa presupunem ca, desi are o perspectiva mai clara si mai dura asupra crestinismului Biserica Romano-Catolica a gestionat si ea in mod liberal si arbitrar respectul fata de lege. Sau... coruptia exista indiferent de religia majoritara, in tarile musulmane, in China sau in India...
De altfel, daca ar fi sa ingrosam putin modul de a pune problema, am putea chiar sa ne straduim sa gasim o legatura si intre numarul de sinucigasi din Occident si pesimismul antropologic al teologiei protestante.
Au si diferentele confesionale rolul lor intr-o societate, dar nu in epoca globalizarii si nu pana la a influenta intr-o asa masura mecanismul de functionare al societatii.
Cred insa ca schimbarile de sistem sunt cele care deregleaza mersul mecanismului social, ridicand de fiecare data praful... si de cele mai multe ori dureaza pana ce lucrurile se vad iarasi clar.
Asa cum e si cazul revolutiei din decembrie. Au trecut aproape 20 de ani pana sa ne lamurim ca a fost doar o lovitura de stat regizata perfect.

VOT si BOT

2009-12-07T15:44:00.001-08:00

Stiu ca nu prea are legatura cu tema blogului, dar e absolut fantastic ce se intampla in Romania.
Cred ca daca poporul ar avea arme s-ar impusca in nestire, doar pentru ca are niste frustrari de cand erau ei mici...cam ca-n westernurile lui Sergio Leone. Ca tot se apropie Craciunu si trebuie sa pastram traditiile.
E imbecil si mizerabil sa ne manjim toti.
Inainte de alegeri incercam sa ne spalam imaginea, sustinand ca Romanii din afara nu sunt plecati doar la furat si ca exista oameni inteligenti cu alta treaba pe acolo. S-au cheltuit chiar sute de milioane pe tot felul de festivaluri si nu mai stiu ce chestii pro-romani. Si toti am fost de acord.
Acum, in cateva ore, au devenit toti capsunari si manelisti si ne dorim "sa-i trimitem in desert". Acum nu mai plangem dupa Basarabia, nu mai e pamantul romanesc al copiilor si stranepotilor lui Stefan.
Poate, intr-adevar, cei din diaspora nu mai au nici o legatura cu realitatea "romanesca" si nu ar mai trebui sa voteze. Ar trebui sa ne gandim la asta.
Da' chiar asa... sa ne scuipam in cap si sa-i punem la zid pe toti cei care nu cred ca noi.
Sa ne intoarcem cu sutele de ani inapoi si sa fim in stare sa facem o noua noapte a Sfantului Bartolomeu.

D. si politica

2009-12-07T07:23:00.000-08:00

De dimineata am fost foarte impresionat de un articol al lui T. Baconsky din Dilema Veche. Mi-a placut radiografia societatii romanesti inainte de alegeri: resentiment, dezbinare, dorinta de razbunare si de distrugere. Cam asa vedeam si eu lucrurile.

Doar ca, asemeni oricarui "mester Manole nepriceput" am gasit ceva de obiectat/daramat.

Nu cred ca vreodata in Istoria Bisericii iubirea lui Dumezeu, asa cum o vede T. Baconsky, a avut vreo legatura cu realitatea politica.

De la demonizarea ereticilor, in primele secole, cand erau considerati premergatori ai Antihristului si pana astazi cand exista in tara noastra biserici ortodoxe vopsite in portocaliu, aproape toti "purtatorii Lui de Cuvant" au blasfemiat.
In rest...toate bune.

mic burghez

2009-11-26T05:31:00.000-08:00

Cand stai cate 8 ore pe scaun la birou, facand acelasi lucru in fiecare zi, te intrebi, inevitabil, daca nu cumva ai ajuns si tu un biet functionaras, demn de toata mila sau de tot dispretul, dupa caz.
Uneori, mi se pare ca am ajuns un personaj mic burghez dintr-o nuvela de Cehov sau Pirandelli, si ca n-o sa am nici o sansa de a deveni altceva.
De la "Judas be my guide" din liceu ajungi usor-usor spre 30 la "madam Bovary be my guide".
Oricum, ma intreb, cum va judeca la sfarsit Dumnezeu un functionar, lipsit de orice perspectiva, aproape neutru, care toata viata nu a facut decat sa munceasca, la fel in fiecare zi...

cerere si oferta

2009-11-17T07:56:00.000-08:00

Deoarece secolul XXI inseamna secolul relativitatii nimeni nu mai poate sustine adevarul absolut si de acea toate diferentele reale dintre lucruri pot fi trecute cu vederea, considerate aproape superficiale - judecati subiective, asa incat nu pot fi luate in serios. Singurul criteriu care poate fi aplicat si care mai conteaza este insa cel al utilitatii lor. Cu cat un lucru este mai folositor el isi va gasi locul in viata noastra de zi cu zi.Intelegand, potrivit contextului actual, prin folositor profitabil si aplicand acest sens religiei, cu precadere crestinismului ne este aproape imposibil sa nu constatam ca Dumnezeu nu mai e de actualitate, nu se mai cauta, decat poate in tarile de traditie ortodoxa. Unde mai vinde de cateva ori pe an : pe la moaste, pe la Craciun si pe la Pasti, dar si atunci mai mult la saraci.Si astfel, facand o socoteala rapida, marele castigator ramane Daivolul. El vinde, si bine de tot, reusind sa tina in spate cel putin doua Biserici Sataniste si o intreaga industrie, in care includem muzica rock, cu toate subcategoriile ei, si industria filmelor horror cu vampiri, exorcisti si alte asemenea "simboluri demonice".
Iar pentru a vedea cat mai clar amploarea fenomenului, in special in cinematografie recomand : http://www.theofantastique.com/ un site unde in afara unei simple enumerari exista si analize pertinente ale filmelor si momentelor care au facut diavolul vandabil.
Enjoy !

sa ne veselim nitel

2009-11-10T00:09:00.000-08:00

Cred ca ne-am tampit de tot. Nici macar nu mai stim sa murim.
Citesc ingrozit in fiecare zi in ziar morti care mai de care mai infricosatoare : sida, accidente de circulatie, impuscaturi, batai, dar mai ales cancer. Nimic nu mai e cum trebuie. Nu mai moare nimeni senin, impacat, indiferent de varsta.
Nu e ciudat ca pana si crestinii practicanti se tem de moarte. Isi frang mainile si plang de ciuda. Ca mai au ceva de facut, ca mai vor putin, doar-doar sa mai stea, chiar daca doar ca sa si petreaca la biserica tot restul vietii, dar numai sa ramana.
Unde sunt zapezile de alta data, unde sunt crestinii care ardeau de vii luminand gradinile lui Nero, sfidand bunul-simt si asteptand Invierea ?
Mergem ca bezmeticii la bisericii, la manastiri, de Pasti sau de Craciun si la sfarsit ne inbuibam si privim la tv cu fascinatie stiri dragute, linistitoare cu "lumina invierii" si "sarbatoare" si "crestini". Crestini pe dracu'. Data viitoare cand n-o sa mai fim acri o sa fie la urmatorul Craciun, cu gandul la cozonaci.
Si la sfarsit vom spune, da, stiu Doamne ca ai inviat, da' credeam ca e doar un fel de a spune, limbaj de popi, bun pentru caltabosi.
Daca Hristos nu a inviat zadarnica este credinta noastra, spune Pavel.
Zadarnic esti tu prietene, mie mai da-mi o portie de mancare si nu mai fi papagal, ma intelegi ?

Pater Noster

2009-10-30T07:01:00.001-07:00

... si acum ... fara alte comentarii, va prezentam un "remix" incantator al poeziei Tatal nostru :

Notre Père qui êtes aux cieux
Restez-y
Et nous nous resterons sur la terrre
Qui est quelquefois si jolie
Avec ses mystères de New York
Et puis ses mystères de Paris
Qui valent bien celui de la Trinité
Avec son petit canal de l'Ourcq
Sa grande muraille de Chine
Sa rivière de Morlaix
Ses bêtises de Cambrai
Avec son Océan Pacifique
Et ses deux bassins aux Tuilleries
Avec ses bons enfants et ses mauvais sujets
Avec toutes les merveilles du monde
Qui sont là

Simplement sur la terre
Offertes à tout le monde
Éparpillées
Émerveillées elles-même d'être de telles merveilles
Et qui n'osent se l'avouer
Comme une jolie fille nue qui n'ose se montrer
Avec les épouvantables malheurs du monde
Qui sont légion
Avec leurs légionnaires
Aves leur tortionnaires
Avec les maîtres de ce monde
Les maîtres avec leurs prêtres leurs traîtres et leurs reîtres
Avec les saisons
Avec les années
Avec les jolies filles et avec les vieux cons
Avec la paille de la misère pourrissant dans l'acier des canons.

Jaques Prevert

minunata lume veche

2009-10-22T16:20:00.000-07:00

... A brave new wooooorld, in a brave new woooooooooooorld

Citindu-i pe Orwell si Huxley iti dai seama ca orice societate "noua", "perfecta" trebuie sa rezolve intai problema timpului, in toate cele 3 ipostaze ale sale : trecut, prezent si viitor.
In minunata lume noua solutia este simpla : oamenii nu mai resimt timpul (istoria) pentru ca nu se mai nasc, ci sunt creati in laborator si apoi sustinuti cu droguri sintetice.

Tehnologia genetica are rolul de a crea fiinte umane fara trecut. Pentru ca, daca in mod normal, creierul bebelusului retine informatii si in perioada intrauterina, in utopia lui Huxley, creierului lor i se interzice orice fel de "amintire" din "incubatie".

Acest nou soi de oameni, homo tabula rasa, trebuie insa setat sa accepte prezentul by default : casta din care face parte : alfa, beta, gama, munca pe care o are si sa nu-si doreasca pe viitor nimic din ce ar putea sa afecteze societatea sau consumul.
Programarea evolutiei individuale : prezent si viitor se face cu ajutorul repetitiei hipnopedice, inca de la varsta de 5 ani si prin incurajarea utilizarii "somei", un fel de LSD al viitorului, care te poate face "sa-ti iei zborul" si 18 ore.

Exista si masuri suplimentare in lupta cu timpul. Cartile se mai gasesc doar la cei care detin puterea, fiind majoritatea arse sau aruncate (Fahrenheit 451), iar monumentele si momentele cheie ale istoriei sunt regandite si ridiculizate.

...noi in anul 2000 cand nu vom mai fi copii...

Si astfel intelegi de ce a fost nevoie ca o generatie intreaga sa treaca prin iadul de la Canal, Gherla, Aiud sau Pitesti. Intelegi ca "nu a fost nimic personal" in toata aceasta tentativa de resetare a constiintei umane si nationale.

Ca orice utopie comunismul trebuia sa ucida trecutul si apoi sa-l rescrie pentru a face loc prezentului perfect si continuu, dar fara viitor. La fel cum Nietzsche trebuia sa-l ucida pe Dumnezeu pentru a putea scrie a cincea Evanghelie si a face loc Supraomului. La fel cum Ivan Karamazov trebuia sa-si ucida tatal pentru a fi liber. Noblesse oblige.

Iar Gyr, Steinhardt, Noica, Voiculescu, Ianolide sau Gafencu au facut si ei doar ceea ce mai era de facut. S-au convertit la crestinism, ca singura posibilitate de a transfigura prezentul, in cautarea viitorului si acceptarea trecutului.
Sau in termenii lui Steinhardt : "Situatia crestinului e la fel de paradoxala ca a lui Don Quijote. E om si i se cere sa fie Dumnezeu. A fost creat curat si e murdar si trebuie doar sa se intoarca la ceea ce a fost menit sa fie. Altfel spus el trebuie sa lupte pentru a deveni ceea ce este."

despre toleranta si evidente

2009-10-13T14:28:00.000-07:00

Cred ca sunt in asentimentul dvs, dragi cititori cand afirm ca iubesc sa invat, dar urasc sa mi se dea lectii. Si nici macar nu cred ca e o chestiune de mandrie, ci pana la urma una de respect fata de interlocutor.
De fapt e ceea ce se intampla in cazul politicii sau fobalului. Totul pare asa de simplu, incat nu trebuie decat sa te simti putin cocos ca sa poti tine prelegeri.
Iar pentru cei care nu se pricep la nici unele din cele de mai sus, e ca si cum un profesor de liceu ar incepe sa-i tina lectii de fizica lui Bohr. Adica dizgratios.
Pastrand proportiile am acelasi sentiment de fiecare data cand citesc cate un post in care se sustine ca Biblia nu afirma nicaieri ca e gresit sa fii homosexual.
Si desi nu am nimic cu nimeni, chiar imi sunt egale orientarile fiecaruia si as fi de acord ca homsexualii sa poate merge la starea civila, ma calca pe nervi sa mi se spuna ca eu sunt cel care are o problema. Pentru ca desi exista numeroase pasaje ambigue in Noul Testament, in ceea ce priveste homosexualitatea lucrurile sunt clare, iar Pavel este extrem de transant.
Spre exemplul : I Corinteni 6, 9-11 : "Nu stiti, oare, ca nedreptii nu vor mosteni imparatia lui Dumnezeu? Nu va amagti: Nici desfranatii, nici inchinatorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomitii, Nici furii, nici lacomii, nici betivii, nici batjocoritorii, nici rapitorii nu vor mosteni imparatia lui Dumnezeu."
Sau : Romani 1, 18-32 : "Ca unii care au schimbat adevarul lui Dumnezeu in minciuna si s-au închinat si au slujit fapturii, in locul Facatorului, Care este binecuvantat in veci, amin! Pentru aceea, Dumnezeu i-a dat unor patimi de ocara, caci si femeile lor au schimbat fireasca rânduiala cu cea împotriva firii; Asemenea si barbatii lasand randuiala cea după fire a partii femeiesti, s-au aprins în pofta lor unii pentru alţii, barbati cu barbati, savarsind rusinea şi luand cu ei rasplata cuvenita ratacirii lor. Si precum n-au incercat sa aiba pe Dumnezeu in cunostinta, asa si Dumnezeu i-a lasat la mintea lor fara judecata, sa faca cele ce nu se cuvine."
De aceea orice incercare de a spune ca e asa sau altminteri mi se pare o insulta la adresa inteligentei tuturor celor care stiu sa citeasca. Chiar si la prima vedere. E drept ca orice parere/text poate fi nuantata, dar nu pana la a nega o evidenta.
Pot sa accept ca Biserica trebuie sa-l ofere oricui, neconditionat si mai ales in asemenea cazuri sustinerea, ajutorul ei. Pentru teza asta se pot gasi la fel de multe citate biblice si poate chiar mi-ar stoarce o lacrima. Dar pana la a mi se da de invatat un comentariu cu care sa fiu de acord doar pentru ca trebuie sa fiu mai tolerant mi se pare exagerat.
Toleranta nu poate fi un argument cand se pune o problema quasi stiintifica. Nu pot sa fiu de acord cu tine doar pentru ca reprezinti o minoritate, esti negru sau homosexual.
De ce sa incercam sa scoatem petele de motorina de pe un tricou alb sau sa incercam sa-i convingem pe ceilalti ca asa-i modelu' ? Ar fi mai simplu sa acceptam o stare de fapt. Crestinismul nu sustine homosexualitatea si nu mi se poate reformula credinta fiindca realitatile sociale sunt diferite. Au fost si acum 1000 de ani, iar rastalmacirea Bibliei a dus la Cruciade, Inchizitie si alte nebunii.
De ce am vrea sa cadem in extrema cealalta a laxismului total ?

teologia tutunului

2009-10-09T09:36:00.000-07:00

Pe unul din blogurile pe care le frecventez am gasit nu doar premisele unei teologii a tutunului ci si o rugaciune pentru binecuvantarea pipei :)
O redau integral. Pentru detalii : http://theophiliacs.com/2009/01/13/theology-and-pipe-smoking-meditations-on-the-queen-of-sciences-and-the-noble-weed-in-three-parts/

Ideally a new pipe should be blessed by the bishop, but in his absence a lower cleric may be authorized. The Canticle Benedicite (p. 16) should be sung. In Eastertide the antiphon, A pillar of cloud went before them by day and a pillar of fire by night, may be added. Then shall be read:

A reading from the prophet Isaiah: In the year that King Uzziah died, I saw the LORD sitting upon a throne, high and lifted up; and his train filled the temple. Above him stood the seraphim; each had six wings: with two he covered his face, and with two he covered his feet and with two he flew. And one called to another and said, “Holy, holy, holy is the Lord of hosts; the whole earth is full of his glory.” And the foundations of the thresholds shook at the voice of him who called, and the house was filled with smoke.

R. Thanks be to God.

V. The Lord be with you.
R. And with thy spirit.

Let us pray: God of incense, burning coals, and of the pillars of fire, vouchsafe to + bless this pipe, that it may become a source of enjoyment and a constant reminder of thy goodness, at whose right hand our pleasures forevermore; through Christ our Lord

R. Amen.

All shall then retire for a smoke as the choir and organ break forth joyously in the Te Deum.

2009-09-27T15:35:00.000-07:00

Doamne, Te strig din adancuri,
pentru ca Tu m-ai aruncat
in maruntaiele balenei

Doamne, Te strig dintre daramaturi,
ca o bufnita,
pentru ca noapte de noapte,
Tu mi-ai alungat somnul

Doamne, Te strig ca un cerb insetat,
de la care Tu ai alungat
toate izvoarele vietii.

Doamne, Te strig obosit,
strivit de ingerul Tau,
care acum ma blesteama
ca nu l-am invins

Imi curg broboane de sange pe fata.
Si trupul imi tremura
pentru ca nu poate
sa se prefaca in paine.

Doamne, Te strig fara vlaga,
Caci Tu te-ai invartosat
impotriva mea.

Ridica-ma Doamne,
sa ravnesc iar spre inalturi.

nu-i nimic, doar reclame

2009-09-17T07:56:00.000-07:00

De ceva vreme incerc sa ignor prozelitismul si
gruparile care afirma cu tarie ca-i "apartin lui Iisus". In afara de Kaka, toti imi sunt antipatici.
Dar pe mai toate blogurile crestine pe care intru gasesc tot felul de campanii si initiative care mai de care mai interesante. Spre exemplu pe site-ul www.nypriest.com, sunt insirate motivele si semnele care ar trebui sa te indemne sa te faci preot, dar si pasiunile "normale" ale slujitorilor Bisericii lui Hristos din New York, printre care se numara baseball-ul si rap-ul.

In momentul de fata, in Australia se deruleaza o campanie, sustinuta de aproape toate Bisericile locale, numita Jesus all about life, care m-a lasat cu gura cascata.
Scopul ei, de a-l face cunoscut pe Hristos, suna putin bizar in formularea directorului de marketing : "People have the right to know about Jesus, and they have the right then to choose to turn him down." Dar faptul ca au un director de marketing si o publicitate de-a dreptul agresiva, logo-ul campaniei aparand aproape peste tot : in autobuze, la tv si la radio la ore de maxima audienta, pe strada, cu niste masini care se plimba de colo-colo prin oras, m-a cam lasat cu gura cascata.

Initial ma gandisem sa fac cateva glume despre NYPD Blue sau jesus all about smiling, sau Jesus, nothing about religion, dar mi-a trecut. Ar fi fost doar o alta atitudine tipic romaneasca.
Pentru ca pana la urma nici nu stiu cum e mai ridicol, sa-l transformi pe Iisus intr-un fel de Bruce Willis, gata oricand sa salveze Titanicul, sau sa-i pastrezi mandru izul de naftalina si sa te gandesti ca poate la anul o sa se poarte retro ?

lectia de satanism

2009-09-13T23:57:00.000-07:00

Cum de ceva vreme nu dorm suficient, am inceput sa visez oriunde, chiar si la munca. Visez cu ochii larg deschisi. Iata un exemplu : daca as fi profesor de ocultism, nici macar nu stiu daca exista asa o materie, mi-as incepe cursul prin a le arata studentilor Rosemary's Baby. Pentru ca, in afara calitatilor regizorale, care fac diavolul atat de credibil si atat de aproape, filmul mai mai are un avantaj : cuprinde toate stereotipurile vrajitoresti ale Europei Occidentale.

Aici incep sa scriu pe tabla cu liniute :

adunarea de la miezul noptii
antihristul
plantele halucinogene
femeia batrana/vrajitoarea
incubusii
pactul cu diavolul
magia
satanismul

Si plecand de jos in sus, de la satanism pana la Sabatul vrajitoarelor, incep.

Primul pas ar fi stabilirea etimologiei cuvantului Satan.

"Termenul provine din ebraica si inseamna in original adversar sau acuzator. El apare in special in cartea Regilor, unde-i desemneaza pe adversarii evreilor si abia in cartea lui Iov acesta va fi articulat si personalizat, dar ca un boier de la curtea lui Dumnezeu si nu ca the adversary.

Statutul de oponent infocat il va dobandi in Noul Testament, sub influenta scrierilor iudaice apocaliptice, care infatiseaza sfarsitul lumii in termeni duali."

Aici as tusi putin, as bea niste apa si as continua sa explic care sunt si ce inseamna apocalipsele si apocrifele Noului Testament, facand paralela cu Romanul celebru al lui Dan Brown. Daca nu le-as fi spus deja despre oamenii care au auzit de Dumnezeu de pe Discovery...acum ar fi sansa mea.

As continua sa le povestesc, tot asa, off the record, despre obsesia medievala si apoi renascentista a Apocalipsei si a gruparilor satanice, cu promisiunea ca o sa revin cand voi explica si ceilalti termeni.

Apoi as sustine, apud Introvigne, ca satanismul, inteles ca venerare a lui Satan in cadrul unui cult/ritual este ceva nou, aparut prin secolul XVII, in Franta. Si ca era foarte indragit de doamnele de la curtea lui Ludovic al XIV-lea. Aici as face o gluma despre preferintele doamnelor de atunci.

Raman cu surasul pe buze si mainile in aer, gata sa ma arunc intr-o diatriba despre satanistii secolului XX : Crowley, La Vey...

O voce rage insa in telefon, nervoasa ca i-am "conturbat intimitatea"... pentru doi lei.

Pacat, eram asa convingator.

Rosemary's Baby

2009-09-09T23:11:00.000-07:00

Am reusit sa transform un film de doua ore intr-un serial. Pe de o parte pentru ca nu mai am rabdare, iar pe de alta mi-e prea somn. Asa incat abia acum cateva zile am reusit sa vad finalul din Rosemary's Baby de Polanski.
Pentru cei care au ignorat filmul pana acum : Guy, un actor de reclame, si sotia lui Rosemary se muta intr-un apartament vechi si "gotic" din centrul "marelui oras", in ciuda avertismentelor unui prieten, Hutch, care le povestise despre istoria intunecata a locului.
Aici se imprietenesc cu un cuplu de batrani : Roman si Minie Castavet. In timp ce prietenia dintre Roman si Guy devine tot mai stransa Rosemary devine tot mai suspicioasa.
Intr-o seara Rosemary este drogata si apoi violata de o fiinta cu ochi de pisica si piele de capra, in cadrul unui ceremonial aparent satanic. A doua zi Guy ii spune ca el a fost cel care a incercat sa se culce cu ea.
Din momentul in care Rosemary afla ca e insarcinata deciziile nu-i mai apartin. Ele sunt luate de Guy si de familia Casavet, inclusiv alegerea doctorului.
Sarcina o face pe Rosemary tot mai nefericita si suspicioasa, cu atat mai mult, cu cat resimte dureri foarte mari in piept, iar Hutch moare lasandu-i o carte prin care-i arata ca vecinii ei sunt vrajitori.
Intrigata, Rosemary incepe sa caute dovezi si sfarseste prin a afla ca in conspiratia aceasta sabatica sunt implicati toti apropiatii ei, inclusiv doctorul si Guy.
Rosemary incearca sa scape, dar este adusa inapoi acasa si naste prematur. Ii se spune ca a nascut un copil mort. Convinsa ca, de fapt, copilul traieste si "EI" vor sa-l ucida intr-un ritual satanic se furiseaza in apartamentul familiei Casavet. Aici ea afla ca fusese violata de Satan si fiul ei este Antihristul.
Ultimul cadru o arata pe Rosemary leganand copilul monstruos : jumatate om, jumatate diavol.
Insa partea cea mai interesanta incepe abia dupa ce pelicula s-a terminat.
La un an dupa lansarea filmului, in California actrita Sharon Tate, insarcinata in 8 luni este ucisa cu bestialitate de membrii sectei lui Charles Manson, intr-un ritual bizar, jumatate divin , jumatate satanic. Aducand parca la viata toate fricile nespuse ale lui Rosemary. Aceeasi drama cu alt final. Sharon Tate era sotia regizorului Roman Polanski.
Si acum, luati un pix si o foaie, urmeaza intrebarea de final : Este creatorul un fel de demiurg, care poate influenta prin cuvant/arta universul ? Si daca da, nu era mai bine ca Polanski sa regizeze telenovele ?

it's ok to be gay

2009-08-28T02:30:00.000-07:00

Stiu ca nu am citit nimic din ce au scris Luther, Calvin si Barth si in mare parte sunt ignorant in ceea ce priveste protestantismul, dar... pana la urma suntem pe un blog.
Si chiar nu pot sa nu-mi arat uimirea fata de ultimul document al Bisericii Luterane Americane (ELCA), numit "Human Sexuality : Gift and Trust"

Voi sari peste felul ambiguu in care este privita sexualitatea, undeva intre Freud si Galateni si voi trece direct la ceea ce mi s-a parut bizar. Desi se vorbeste de casatorie, aproape si sexualitatea, pe parcursul intregului text, nu se face referire la iubire decat vag.
Aceasta omisiune aseaza raporturile noastre cu divinul si cu ceilalti pe o noua si limitata baza :cea a credintei, respectiv increderii. Iubirea fiind de facto un fruct al credintei/increderii.

Plecand de la aceste luteranii pot afirma logic si fara bataie de cap doua lucruri :
a. o casnicie reusita nu are nimic de a face cu dragostea ci doar cu increderea in partener
b. sexul e o chestiune de garantii. Nu poti sa faci sex decat daca celalalt iti garanteaza cu certificatul de la primarie. Pentru ca altfel risti sa ramai cu sechele...despresiv.

Ultima afirmatie poate fi inteleasa mai bine in contextul in care, pentru protestanti, casatoria nu este o taina. Dumnezeu nu se baga in asemenea treburi. Ea are ca rol doar asumarea unui statut social, garantat de societate si respectiv de comunitate.

Peste toate se adauga, ca o glazura de ciocolata si datoria fiecarei Biserici de a se ingrjii de toti oamenii, indiferent de orice considerente, si a-i ajuta indiferent de orientarea lor sexuala.

Relatiile homosexuale pot indeplini si ele cele doua conditii cerute de ELCA, pentru a putea fi considerate casatorii valide : increderea si nevoia de a nu fi ranite in afara "contractului social".

P.S. : pentru cei interesati de documentul original : http://www.elca.org/~/media/Files/Who%20We%20Are/Office%20of%20the%20Secretary/Assembly/CWA%202009%20Revised%20Social%20Statement%20HSGT%20FINAL.pdf

pornografie divina

2009-08-19T05:11:00.000-07:00

Acesta postare este un comentariu la un articol excelent : The pornographer's dream: or, the problem with contemporary worship.

Sunt nascut intr-o tara majoritar ortodoxa, foarte atasata de rituri si de invesmantari. Aici, regulile sunt facute doar pentru a se gasi exceptii si a putea fi incalcate. Orice poate fi relativizat, oricine poate avea circumstante atenuante : coruptia, violul, viciul.
Aici existam doar pentru a ne justifica si a nu ne privi niciodata in ochi.

Si cu toate astea, suntem foarte pudici si foarte ficsi in idei.
Cuvantul pornografie este rostit doar pe la colturi sau cu nuanta de rebeliune de 17 ani. Iar orice femeie care a avut mai multe relatii este neaparat curva si orice barbat care avut mai multe femei este neaparat macho.

Atunci cand, intr-o zi, trecem pe la Biserica sa ne botezam sau sa murim, nu zarim nici macar glezna lui Dumnezeu. Pentru ca, in slujbele noastre, Dumnezeu e infasat in cuvinte grele si vechi si ritualuri complicate. Si nimeni nu are curajul sa vorbeasca direct despre El, decat violand o regula cu valoare de tabu.

Cand termini facultatea de teologie, toata lumea se asteapta sa le spui daca e bine sa pui trei lumanari pe coliva sau daca e bine sa dea de pomana cartofi. Iar daca nu poti sa raspunzi inseamna ca ai facut degeaba o facultate si ca ei stiu mai multe decat tine.
Am cunoscut chiar pe cineva care stia pe de rost psaltirea si credea ca e aproape doctor in teologie.

Uneori poti sa te gandesti ca toate astea sunt din cauza ca nu putem sa umplem distanta dintre noi si Dumnezeu. Si chiar daca Logosul s-a facut trup, noi tot nu avem ce sa-I spunem.
Asemeni “pornografului” care are nevoie de imbracaminte si mister pentru a umple spatiul si a transforma in Persoana femeia din fata lui.

Alteori insa, te alini gandindu- te ca privirea directa, pronografica sau nu, poate
devora vesmintele sau dupa caz poate anula Persoana si atunci, constienti de aceasta slabiciune, evitam injosirea noastra si a celuilalt.

Desi poti sa te consolezi si asa, tot tanjesti dupa un Dumnezeu gol-golut, dupa un adevar gol-golut, dupa cineva care sa te poata privi in ochi sincer si necircumstatial.

tendinte

2009-08-06T23:14:00.000-07:00

Pentru o istorie teologica a Bisericii rasaritene, ar trebui sa stabilim cateva jaloane.
Epoca persecutiilor, pana in secolul IV, care a insemnat delimitarea crestinismului, atat in raport cu iudaismul, cat si fata de sine insusi.
Edictul din Milan, care pune pe picior de egalitate noua religie cu religiile antice. Este perioada in care apare necesitatea crearii unui limbaj teologic propriu.
Cunctos populos al lui Teodosie cel Mare, prin care crestinismul castiga statutul de religie oficiala a Bisercii, este inceputul unei perioade in care gandirea teologica va prelua teme din filosofia greaca pe care le va adapta crestinismului si necesitatilor sociale. Spre exemplu tema Unului, izvorata din necesitatea unitatii credintei si implicit a Imperiului bizantin, dezbinat de sentimente nationale.
Un alt punct de cotitura in ortodoxie il va constitui Marea Schisma.
Din acel moment, sub presiunea sinoadelor unioniste, dar si a experientei nefericite a cruciadelor, centrul de greutate se va muta pe definirea negativa a ortodoxiei in raport cu catolicismul.
Dominatia - otomana sau ungara, a popoarelor ortodoxe din estul Europei va face sinonime natiunea si confesiunea. Asa incat teologia ortodoxa va deveni polul de afirmare a identitatii nationale. Spre deosebire de trecutul bizantin, in care era liantul pluralitatii.
In aceeasi cheie trebuie citite si "marturisirile de credinta" ale secolului XVII.
Sfarsitul dominatiei otomane, prin luptele de emancipare nationala, a insemnat o noua perioada de definire a teologiei ortodoxe. In care, desi scapata de pericolul dizolvarii, teologia Ortodoxa a continuat linia conservarii si a apologeticii, vorbind continuu de tezaurul patristic, care poate raspunde tuturor intrebarilor actuale. De la evolutionism pana la psihanaliza, toate se gasesc in scrierile Parintilor.
Nu as vrea sa ma hazardez in afirmatii referitoare la valoarea scrierilor patristice, ci doar sa remarc punctele slabe ale acestei intoarceri la izvoare.
In acest sens, fuga la umbra trecutului garantat lasa impresia unei lipse de argumente pertinente a ortodoxiei, cu atat mai mult cu cat nu se accepta remarcile critice la adresa textelor considerate definitorii sau a autorilor lor.
Trebuie inteles ca "Parintii" au scris pentru secolul in care au trait, exprimand realitatile lor, care oricat de asemanatoare ar fi, nu pot raspunde intrebarilor actuale. Si imi permit sa cred ca ganditori de talia lui Heidegger sau Derrida nu l-ar fi lasat rece pe Maxim Marturisitorul. La fel cum ar fi inteles ca metaforele agrare, dupa expresia unui teolog actual, nu mai corespund societatii industrializate si post moderne. Pentru ca suntem "oamenii timpului nostru" si ar fi absurd sa nu incercam sa-l intelegem pe Dumnezeu prin realitatile care ne compun existenta cotidiana.
In aceeasi tendinta a pasului inapoi se regaseste si discutia despre sensul originar al termenilor credintei. Acestia trebuie lustruiti, scapati de depunerile protestante sau catolice, pentru a putea ca pe baza lor sa regandim ortodoxia si implicit crestinismul adevarat.
Dar, in afara cercetatorului, pe cine mai intereseaza azi ca in original, in limba greaca, pacat desemna ratarea tintei ? Caci oricat mi s-ar povesti de catacombe, eu tot o sa raman in minte cu imaginea mareata a catedralei pe care tocmai am intalnit-o.
Si, nu in ultimul rand, prin aceasta strictete literala, nu riscam sa ne transformam in niste cabalisti, care interpreteaza litere si nu cuvinte ?

teologus non capit musca

2009-08-04T01:46:00.000-07:00

Tot rasfoind blogurile altora, am gasit o anecdota savuroasa despre unul din cei mai influenti teologi contemporani : Karl Barth. Dar, cu siguranta, in locul lui ar putea fi oricare alt teolog crestin :)
Sper sa aveti rabdare.

Beneath the blue skies of Switzerland, in the cheerful bustling town of Basel, there once lived a great theologian. Each week he taught a seminar at the university, ruminating and chewing his pipe happily, while students crowded the floor, pressed hard against those ancient walls, laughing at his jokes and responding to his questions with nervous sincerity. He spent his evenings drinking wine and going to concerts and entertaining visitors from faraway places who asked him questions shyly in halting German. On weekends he tossed bread to the ducks at the river or rode horses or went to see the animals at the zoo. On Sunday mornings he went to prison and preached in the dimly lit whitewashed chapel; he spoke like a young man (though he was old, with a heart full of old men’s stories) and after the service he exchanged cigars and jokes with the inmates, assuring them that God was, after all, a very jolly God.

But more than anything, the theologian loved to return each day to his study and to sit writing at his desk, a dark little question-mark hunched in his crumpled suit amidst curling pipe smoke and walls of books that peered down at his labours with all the curious attentiveness of indulgent friends or obstinate relatives. In this manner, day in day out, he filled reams of paper with that cramped inky hand. Volume upon volume tumbled brick-like from his pen, solemn great tomes as big and hard and sturdy as workmen’s boots

The theologian was bemused by these attentions, but he enjoyed all this in his own self-deprecating way. And though he travelled and shook hands and talked solemnly and accepted honorary degrees, always he returned before long to that stark little desk with its pipe and pen and tantalisingly clean sheets of paper—empty slates shimmering with promise, like that formless materia prima in the beginning beneath those vast and brooding wings.

Then one December night, while the snow slept on the ground and all the city’s children lay dreaming of Christmas, the theologian died.

Quite suddenly he awoke and found himself standing at the gates of heaven. An angel took him by the elbow and led him in, explaining in hushed tones that everyone was waiting. Inside the gate, the city was bustling with sound and colour, like Basel’s Market Square in the summertime.
The theologian looked around. He tried to take it all in. Then somewhere in the crowd a voice announced his name, and there followed a tumultuous cheer. Women and men pressed in close, clasping his hands and shoulders and pounding his back warmly. Children laughed and clapped their hands. Angels blushed and fluttered their wings in the sunlight.

The theologian felt quite overwhelmed by the crush of bodies, the vigorous handshakes, the beaming faces. He tried to smile and nod politely, as he had always done when receiving a foreign dignitary or an honorary doctorate. He was relieved when again the angel took him by the elbow and steered him through the crowd, out to a side-street off the busy square.

They walked on a little way, and the theologian, still trying to regain his composure, confessed that he hadn’t expected quite so warm a reception. The angel seemed surprised, and assured him that indeed everyone in the city knew his name. They had all been expecting him.

“For are you not Karl Barth?” the angel declaimed with a theatrical flourish. “Of course we have heard of the great Karl Barth!” The theologian nodded modestly, and the angel continued: “Aren’t you the one who visited the prisoners on Sunday mornings? Didn’t you eat and drink with them? Didn’t you tell them jokes to make their hearts glad? Didn’t you put fat cigars in their mouths, and strike a match for them? Didn’t you go to see them when even their own families had forgotten them? Why my dear fellow, there is not a person in this city who doesn’t know your name!”

The theologian had stopped in the street. He looked at the angel. “The prison? Well yes, I suppose... But I thought perhaps… my theology. My books…”
“Ah!” the smiling angel said, and touched his arm reassuringly. “There’s no need to worry about all that! That’s all forgiven now.”
“F—forgiven?”
“But of course! All those books are forgiven—every last word of it!” The angel took his hand fondly. “No need to dwell on all that now—everything is forgiven here. Come now, my dear, there are still so many people waiting to meet you. And the prisoners you visited—they live down there by the river, in the best part of town—they’ve prepared a feast to welcome you. Come, come along now…”
And so, hand in hand beneath a summer sky, the angel and the theologian made their way together down the city street.

Pentru varianta integrala : http://faith-theology.blogspot.com/

cuvinte

2009-07-29T23:49:00.000-07:00

Dupa o lunga sedinta, in care m-am simtit ca intr-o piesa de Visniec, mi-am amintit de teoria lui Ghislain Lafont referitoare la pacatul stramosesc :
Fiecare dintre noi este responsabil de consecintele pacatului stramosesc (diviziune, moarte si suferinta) in mod individual. Si asta pentru ca refuzam sa dialogam cu Dumnezeu.
La inceput teoria lui ma facuse sa zambesc. Scrisese o carte mult prea inteligenta pentru asa o afirmatie. Dar experienta se pare ca sta de partea lui.
Dezvoltand, putem observa ca intr-un spatiu sacru cuvintele pot fi daruite sau aruncate. Si imi vin in minte ca exemple incantatiile magice. Se spune despre druizi ca puteau ucide un om in cateva zile, doar bolborosindu-i cateva cuvinte in fata, sau puteau salva un bolnav printr-un descantec.
E drept ca in spatiul profan lucrurile stau altfel si cuvintele si au pierdut sensul. Asa incat de cele mai multe ori cuvintele nu mai reprezinta nimic. Cand spun "mar" as putea la fel de bine sa ma refer la "gutuie", doar conventia sociala ma obliga sa mentin asemenea etichete.
Dar aceasta conventie sociala legitimeaza intr-un fel distanta cuvant-obiect. echivalenta cu ruptura dintre om si cuvant. Cuvant care, desi face parte integranta din fiinta noastra, nu mai exprima decat un bruiaj intr-o discutie cu noi insine sau cu ceilalti.
Rescriind teorema lui Lafont intr-un limbaj limbaj anagogic, am putea spune ca pentru a depasi barierele pacatului stramosesc trebuie sa depasim etapa Turnul Babel prin Cinzecime, cand Duhul Sfant se pogoara in chip de "limbi de foc" asupra apostolilor. Ceea ce nu inseamna ca apostolii au stiut brusc sa vorbeasca in toate limbile pamantului, traditia pastreaza chiar nume de "traducatori ai lui Petru", ci ca ei au fost primi care au reusit sa uneasca realitatea si cuvintul dand un "rost" cosmosului. Asa cum o facuse initial Adam in paradis, cand daduse nume, adica sens tuturor creaturilor.
Daca am accepta ceasta teorie a dialogului ar trebui insa reconsiderata necesitatea botezului nou-nascutilor. Pentru ca acestia nu pot refuza comunicarea Dumnezeu.

intrebare

2009-07-26T22:44:00.000-07:00

De cate ori vi s-a intamplat sa legati o conversatie cu un necunoscut, in tren sau la bere si la un moment dat sa vi se serveasca lectii despre viata?
Viata e o curva, viata e un vis, trebuie sa faci asa si pe dincolo daca vrei sa reusesti in viata, etc...
La inceput, prin adolescenta eram fascinat. Mi se parea ca toti oamenii aia au o"experienta de viata" demna de luat in seama si-i ascultam. Acum insa imi vine sa-i rog sa-mi tina si o prelegere despre moarte... Am sa-i ascult cu aceeasi fascinatie.
Doar ca sunt aproape convins ca in usuratea fiintei noastre nu as gasi nici macar o parere pertinenta si noua despre moarte si ce o mai fi dincolo de ea.
Si chiar daca, din cand in cand, mai auzim despre vecini doborati de cancer, preferam sa nu ne concentram pentru ca ne-am putea intrista. Oricum nu e bine sa gandesti negativ, atrage karma proasta. Iar pe de alta parte nici trendy nu mai e. decat daca esti emo :)
Pentru ca din obsesia bolnavicioasa a iadului tridentin Viata s-a transformat brusc intr-un carnaval in care ne sunt permise orice exagerari, fara consecinte, fara viitor, fara ganduri.
O sa-mi spuneti ca exista si un alt nivel, cu alt fel de oameni.
La acest nivel insa, dupa cum remarca Ghislain Lafont, nici un sistem social, filosofic sau religios nu poate gandi sfarsitul altfel decat ca pe o intoarcere intr-un punct zero, unde nu exista timp si implicit suferinta.
Cu alte cuvinte, desi au trecut cateva mii de ani, noi tot nu am reusit sa ne imaginam moartea altfel decat ca pe o scapare de suferinta...
Mi-as dori insa si o alta poveste.

darul lui Humboldt

2009-07-24T01:39:00.000-07:00

"Si l’on veut parler de Dieu, il faut nécessairement parler de soi-même" et "toute manière de parler de Dieu, si elle était possible, devrait être en même temps une manière de parler de nous".
La inceput am vazut in aceste randuri ale lui R. Bultmann o noua maniera protestanta de a submina comuniunea Bisericii in favoarea individului :). Mai tarziu insa, rasfoind diverse bloguri crestine, nu numai ortodoxe, am inteles.
Am inteles cu tristete ca majoritatea teologilor ne repugna si discutiile despre Dumnezeu sunt rareori interesante pentru ca ne lipseste nu doar sentimentul sacrului ci si ceva de spus, ceva din noi, despre noi. Altceva in afara betiilor de sambata seara si a serviciului.
Si aici nu e vorba doar de o teologie a comunicarii, comuniunii sau a dialogului. E vorba de noi insine, care nu avem nimic de de daruit, nimic de spus. Si in plictiseala noastra de noi insine si de dumnezeul nostru mort, nu putem decat sa ne ascundem in spatele unor cuvinte. Cuvintele altora, darurile lor, pe care le mestecam lacomi, lasandu-le fara seva si fara inteles, transformandu-le in sabloane.
(Un fel de perfectionare a papucilor de guma si ridicare a lor la statutul de suprema descoperire tehnica, la care trebuie sa ne raportam de fiecare data.)
La sfarsit intrebarile nu mai au rost pentru ca se izbesc de sarcofagul de sticla in care ne-am inchis, folosindu-ne de ceilalti. De cei care au putut sa se infranga si sa se daruiasca, fara ca noi sa le dam nimic in schimb.
La sfarsit ne invartim in acelasi cerc desenat de altii.

marturisire

2009-07-20T23:01:00.000-07:00

Diferenta dintre teologia catolica si cea ortodoxa este cea dintre "justificare" si "marturie".
Pentru romano-catolici este important sa-si argumenteze credinta, sa demonstreze logic-matematic existenta lui Dumnezeu si implicit a crestinismului. Asa incat, de fiecare data se lovesc de la inceput de un geam de sticla si traiesc intr-o lume a dihotomiilor taioase: trup-suflet, ratiune-credinta.
De la Toma d'Aquino si pana astazi ei cauta urmele lui Dumnezeu pe pamant, la fel cum darwinistii cauta veriga lipsa, doar pentru a-si justfica teoriile incantatoare.
Ortodoxia in schmb, dupa cum arata si A. Scrima, este o marturie, care nu are nevoie de nici o demonstratie. Este marturisirea lui Hristos, care la randul lui il marturiseste pe Tatal.
De aceea, pe tot parcursul Bibliei, Dumnezeu nu simte nevoia sa se justifice. Ci se marturiseste personal, se experiaza, de fiecare in parte : Avraam, Iacob, Isaia sau Pavel.
Situatia este asemanatoare cu ceea a lui Nicodim, care vine noapte sa vorbeasca cu Iisus. El cauta argumente scripturistice sau teologice, dar Iisus ii spune doar de nasterea din apa si din Duh. Adica, il ridica la un alt plan de existenta, supra-rational.
Un plan in care incercarea de a face ordine in camara lui Dumnezeu, de a-i aranja borcanele cu mintea noastra este sortita esecului.
Si pentru a nu fi declarat la sfarsit bigot, trebuie spus ca marturisirea nu implica o credinta oarba, fanatica. Ci este inceputul, dorinta, de a-L experia pe Dumnezeu. In timp ce justificarea este incercarea de a-L cuprinde pe Dumnezeu in paradigme culturale si a-L face accesibil tuturor.
Depinde doar de unde vrem sa incepem.

morala

2009-07-14T14:29:00.000-07:00

Desi imi propusesem sa scriu in continuare despre gnosticism, am sa iau o pauza pentru a clarifica doua concepte cheie : religie si morala. Pentru ca de cele mai multe ori este vorba fie de confuzie, fie de manipulare anti-religioasa crasa.
Daca ar fi sa dam o definitie pragmatica religiei am putea spune ca este raportul dintre un om si Dumnezeu impartasit de mai multe persoane. Asa cum se intampla in cazul "religiilor" americane.
Morala exista tot timpul in interdependenta cu un sistem religios sau non-religios pe care il luam ca punct de referinta pentru comportamentul nostru social. (M. Foucault) Spre exemplu putem fi imorali si daca ne referim la regulile stabilite de asociatia filatelistilor.
De aceea critica unei religii trebuie sa fundamentata pe mesajul ei si nu pe morala ei, care de cele mai multe ori este produsul unei denaturari contextuale, socio-culturale.
Daca pentru unii musulmani este moral sa ucida crestini nu trebuie uitata doctrina islamica si nici faptul ca timp de 500 de ani Biserica Ortodoxa a continuat sa existe in cadrul imperiului turc.
In momentul de fata, in crestinism, ne confruntam si confundam doi dumnezei aflati in infruntare : un dumnezeu autentic-religios si unul moral-constrangator. De aici rezulta si sciziunea.
Dumnezeul teologilor contemporani este : treimic, spiritual si iubitor de oameni. Dumnezeul din biserici (al babelor) este un dictator nemilos, caruia nu poti sa-i faci pe plac si care o sa te trimita direct in iad daca nu porti batic.
Facand un excurs in istoria Bisericii am putea observa ca acest Dumnezeu al pacatului a fost creeat si intretinut de teologia romano-catolica, pornind de la Augustin. Pentru ca un om slab, care este prin esenta supus greselii, va avea nevoie de o ierahie care sa-l ajute si sa-l trimita in rai. Iar aici avem exemplul indulgentelor.
Punand problema invers, de fiecare data cand omul a fost "restaurat" Biserica si-a pierdut din importanta, sau chiar a fost vehement negata. (protestantismul, comunismul, etc.)
Acest raport dintre antropologie si morala se poate vedea extrem de clar la Nietzsche. Dumnezeul tiran moare si lasa astfel loc supraomului, care il va cauta in sine pe adevaratul Dumnezeu ascuns de Biserica.
Din pacate, in biserici, predicile unor preoti prost pregatiti continua sa intretina aceasta anomalie, facand abstractie de mesajul evanghelic originar.

gnosticism

2009-07-12T22:37:00.000-07:00

Oricine doreste sa inteleaga, cu adevarat, contextul si sensul unor scrieri ca Evanghelia lui Iuda, Evanghelia Adevarului sau Evanghelia dupa Filip, trebuie mai intai sa mearga pana la inceputurile crestinismului, fara dorinta de mistificare sau "demitizare".
Sienkiewicz spunea in "Quo Vadis" ca noutatea crestinismului a fost nemurirea. Eu cred insa ca
impactul major pe care l-a avut crestinismul asupra societatii si culturii antice a fost sustinut de doua coordonate fundamentale : egalitarismul si pacatul.
a) Toate categoriile marginale ale societatii greco-romane : femei, sclavi,straini s-au putut regasi intr-o doctrina care afirma ca in Hristos nu exista nici elin, nici iudeu, nici sclav, nici femeie, nici barbat (Gal. 3.22). Era vorba de un fel de "comunism" religios, avant la lettre.
b) Pacatul aduce un sens sistemelor filosofice ale antichitatii, in special platonismului si plotinismului.
Acestea pleaca in cautarea Unului, a unitatii primordiale, dar si a unui sens pentru mitul pesterii. Notiunile de "pacat" si "rascumpare" aduse in fata de crestinism sunt pretexte excelente pentru o teologie platonica.
Unitatea devine posibila prin rascumpare, iar umbrele si pestera, simboluri ale suferintei, distantei si ignorantei, isi gasesc un sens in pacat si in materie.
Astfel apare gnosticismul. El va furniza majoritatea textelor de la Qumran sau Nag Hamandi, dar si un sistem in care va desparti sufletul de trup, considerand trupul o realitate de care trebuie sa ne debarasam pentru unirea cu Unul. Hristos este si el pus la indoiala. Dar nu ca divinitate, ci ca intrupare. El nu se poate face trup, deci materie, deci rau. Trupul lui este aparent.
Evanghelia lui Iuda nu face decat sa aduca in discutie raportul gnostic dintre Dumnezeu si materie. Pentru ca daca materia este rea si Dumnezeu s-a facut materie insemna ca exista un alt Dumnezeu bun, spiritual, care lupta impotriva materiei prin personaje negetive ale Bibliei : Cain, Iuda, etc. Exista astfel o revelatie inversa, iar Bibilia un negativ care trebuie deslusit.

jocul de a vacanta

2009-07-07T22:47:00.000-07:00

Diavolul s-a modernizat. De multa vreme. Nu mai are coarne si nici nu mai incheie pacte cu sange, ci contracte de munca si credite.
Fiecare vis calcat in picioare pentru/prin bani inseamna o revolta inaintea lui Dumnezeu.
Facem spume la gura de fiecare data cand vine vorba de salariu. Fie ca ni se micsoreaza noua, fie ca altul castiga mai mult.
Si de fiecare data il intrebam avizi pe Dumnezeu de ce exista inechitate, de ce altii castiga mai mult.
De ce Doamne se ingrasa capra vecinului si a noastra nu.
Faust-ul zilelor noastre nu mai cauta cunoasterea. El vrea plasma, masina si statut social. Si pentru asta nu mai are nevoie de libertate si-o vinde pe mai putin de 30 de arginti in fiecare luna.
De fiecare data, luna de luna, ne lasam calcati in picioare pentru ca trebuie sa traim mai bine...in rate. Primim un salariu pentru a persista in existenta. Iar demnitatea si libertatea putem sa ni le bagam undeva. Oriunde ne mai incape ceva si nu avem deja un morcov.
Data viitoare insa, haideti sa nu ne mai intrebam daca exista liber arbitru, ci cat suntem dispusi sa primim pentru el.

trei

2009-07-05T13:26:00.000-07:00

Fara indoiala ca pana si pentru un politehnist pot aparea probleme religioase dupa mai multe beri. Iar daca sunt mai multi politehnisti asta inseamana mai multe pareri si evident...mai multe beri.
Doar ca, dupa o asemenea noapte lunga, iti dai seama, ca te lovesti de trei moduri in care am ajuns, dupa multi ani de tranzitie, sa ne raportam la Dumnezeu : trendy, superstitios si disperat.
Trendy sunt cei care au citit "Codul lui Da Vinci" si au auzit la tv de "Evanghelia lui Iuda". Ei cred intr-un fel de conspiratie a crestinismului. Iar daca-i intrebi de Dumnezeu iti spun nonsalant ca exista cumva, ceva, acolo sus, dar in mod cert nu asa cum te invata la biserica.
Pentru superstitiosi, lantisorul de la gat, acatistul gras si masina dusa la sfintit sunt obligatorii. Daca vrei sa-ti mearga bine in viata.
Dumnezeul lor e pasca de la Inviere, iar omenia tine de frigiderul plin de la fiecare sarbatoare.
Ultima si cea mai trista categorie e cea a disperatilor.
Oameni fara nici un discernamant se arunca la picioarele oricui, fie el Iisus, Buddha sau mama Omida, atata timp cat ar putea sa mai ramana in viata.
Dupa ce au fost la vrajitoare sau la doctori se napustesc spre biserici cerand retete sau magii albe. Doar - doar or mai pluti pe aici o vreme.
Nimic nu-i poate opri din batut matanii.
Nici macar faptul ca Hristos a inviat, biruind moartea.

in cautarea trupului pierdut

2009-06-29T21:42:00.000-07:00

"Fenomenul erotic" este o carte electrizanta de la un capat la altul. O carte a lui "Orfeu plecat in cautarea iubirii" dupa expresia lui Ica jr.
O carte in care J.L. Marion incearca sa impace filosofia cu teologia, trupul cu sufletul si iubirea cu sexualitatea. Toate, teme de meditatie predilecte ale crestinismului occidental, bazate pe maniheismul augustinian, si care au constituit piatra de incercare a oricarui sistem filosofic crestin sau teologic.
Pentru Marion in centrul fenomenului erotic sunt patru concepte cheie : iubirea, daruirea (datul), trupul si erotizarea. Toate se leaga intr-un sistem coerent si placut la vedere.
Iubirea este cea care pune in miscare fiinta umana. Pentru ca in afara ei nu exista decat zadarnicie. Ea ne impinge catre Dumnezeu care a facut deja un prim pas catre noi.
In plan mundan, iubirea se daruieste prin cuvant in juramant si prin trup in erotizare. Atat juramantul, cat si erotizarea au ca scop vesnicia, suspendarea. Aceasta se poate obtine fie prin repetitia erotizarii, fie prin venirea unui al treilea : copilul.
Punctul sensibil al cartii ramane insa raportarea acestor concepte cheie la Hristos : om adevarat si Dumnezeu adevarat. Si asta doar pentru ca Marion este un filosof crestin.
Daca iubirea si fenomenul donatului (darului) sunt explicabile, nu acelasi lucru se poate spune si despre celelalte doua : trupul si, implicit, erotizarea.
Trupul este mai mult decat corpul pentru ca simte. Corpurile doar se simt in timp ce trupurile simt. Un trup se da in timp ce un corp se poseda.
O alta diferenta este invizibilitatea. Trupul este vizibil doar in erotizare, cand se daruieste si este daruit.
Daca diferenta dintre corp si trup poate fi acceptata, ramane totusi problema vizibilitatii trupului in erotizare. Pentru ca atat timp cat un corp nu poate deveni trup decat in erotizare, si abia atunci este vizibil, atunci este de presupus ca Hristos nu a luat trup in mod real. El a fost doar corp si nu a simtit nimic, lasandu-se doar simtit. In aceeasi ordine Cuvantul nu s-a facut trup cu adevarat pentru ca nu si-a primit trupul in erotizare de la altcineva.
Iar in acest mod putem ajunge la o alta intrebare foarte actuala : " A fost cu adevarat Hristos om, daca nu a facut dragoste cu nici o femeie ?"

asteptare

2009-06-24T07:13:00.000-07:00

Ma intreb daca il mai asteapta cineva, undeva, pe Godot? Sau daca mai asteapta cineva, ceva, de oriunde? Si... de ce?

Aseara citeam linistit din J.L Marion despre asteptarea erotica, despre cum te electrizezi in asteptarea intalnirii cu trupul celuilalt. Despre cum atingerea ta de un alt trup te scapa de conditia de corp fizic, lipsit de iubire. Si...despre cum timpul exista doar ca asteptare a cuiva care te iubeste sau te va iubi.

Astazi, am asteptat doua ore la coada... Si, n-am putut sa ma enervez, la sfarsit. (n-a fost nimic erotic la coada), desi am simtit imboldul de a-i omori in chinuri pe toti, pe blog.
La sfarsit mai m-am gandit. Nu ar fi fost decat un alt post lamentabil despre cat de naspa e Romania. Nu ar fi fost decat o alta plangere, data anonima. Nu ar fi fost nimic.
Asa ca am mers pe jos pana la prima si mi-am luat o cafea

Cu niste saptamani in urma, la telefon, cineva mi s-a plans ca nu are timp sa completeze formulare. Ca pentru el, timpul inseamna bani.
Avea vocea ragusita, multe probleme familiare si-i era ciuda pe scaunele economice.
Eram putin incurcat.
Sfarsitul, insa, a fost de o logica elementara :
"io... daca vin sa va completez formulare, pierd o zi de munca, la prasit.
Da' daca imi promiteti ca nu stau mult..."

noii evrei ai Europei

2009-06-22T02:18:00.000-07:00

De fiecare data cand deschid televizorul sau ziarul aflu cel putin o stire despre atitudinea anti- romaneasca a societatii europene. Daca Italia sau Spania ne-au obisnuit, mi se pare putin bizar ca in Irlanda, Olanda sau Elvetia sa existe atitudini asemanatoare. Tinand cont de toleranta afisata in general cu toate bizareriile .
Cred ,din ce spune mass media, ca exista intr-adevar un sentiment puternic anti-romanesc. Si nu pot sa nu ma intreb, daca in contextul crizei economice si in cursul deceniilor urmatoare, occidentalii nu vor ajunge sa-si creeze un nou tap ispasitor. Daca nu cumva romanii se vor substituii evreiilor. Pentru ca, sincer vorbind, evreii si-au capatat dupa al doilea razboi mondial un piedestal extrem de inalt. Acum orice atitudine atisemita este privita ca o ofensa a "bunului simt comun", in timp ce romanii sunt tiganii europeni lipsiti de bun simt.
Ma intreb, daca nu se va ajunge la un momentdat la un Holocaust romanesc.
Poate exagerez, dar media ma ajuta. si inca mult.
Dar exista doua variante.
Fie presa romaneasca incearca ne manipuleze, si dramatizeaza la maxim aceste subiecte. In asa fel incat sa nu mai luam in calcul varianta emigrarii. "Fie painea cat de rea, tot mai buna in tara mea", unde nu sunt umilit si privit ca tigan. Adica un fel de subspecie, un fel de sub-om.
Fie asistam la un proces complex de stigmatizare a romanilor si in curand la "demonizarea" lor. Dar o demonizare in care Biserica nu va mai juca nici un rol.

2009-06-16T09:51:00.000-07:00

Pe strazile prafuite se auzea tusind o motocicleta. Cainii incepusera si ei sa latre in urma. Nimic nu se misca in afara elicelor aerului conditionat.
Cu toate astea, era zgomot. Remarcabilul white noise, de care, imi povestise o prietena de mult, intr-o vara. O vara ciudata, asa cum erau verile lui Eliade.
Acum imi tiuiau urechile de pustiu si de ganduri. Refuzasem sa mai ascult muzica. Refuzasem orice fel de sunet care ar fi putut sa ma relaxeze. Intr-un fel, imi placea sa fiu intins la maxim si sa fumez tigara de la tigara.
Stateam acasa de doua zile si mai aveam inca o saptamana de concediu. O saptamana in care sa nu ma mai dau cu metroul. O saptamana in care sa ma crizez pana la capat, fara sa tulbur pe nimeni.
Interfonul suna din nou. Era pentru a doua oara azi. Idioti care incercau sa intre in bloc. N-am deschis. Am lasat receptorul sa atarne in gol. Macar asta micu’ sa fie solidar cu mine, mi-am spus

nocturna

2009-06-15T15:10:00.000-07:00

Vrei adevarul...dar oare il poti suporta ?
Ca sa parafrazez in traducere romaneasca dintr-un film celebru.
Ai putea sa faci fata adevarului...sa-l iei in piept sau ai prefera sa fii mintit ? Sa ti se spuna in continuare ca exista iepurasi de pasti si ca intotdeauna binele invinge raul...
Poate ca ar fi mai bine asa. Sa ne spunem zilnic ca nu exista nimic altceva decat ceea ce vrem noi. Sa ne construim realitatile ca pe jocurile de lego frumos colorate si sa fumam marihuana seara de seara, fericiti ca viata noastra se duce dracu' oricum. Iar noi ii intindem o mana de ajutor.
Nu e mai simplu sa crezi in lucruri frumoase, marete si roz decat sa accepti adevarul ?
La urma urmei la ce ne-ar folosi adevarul ? Oricum e supraestimat. E ca o moneda calpa.
Dar, de fapt intrebarea e simpla, lieber Freunde. Depinde doar cum vrei sa te definesti : cogito ergo sum sau amo ergo sum.
Atata tot. Fix un moft.

insula

2009-06-14T15:00:00.000-07:00

M-am uitat in sfarsit la "Ostrov"*. Asa cum, de nenumarate ori, mi s-a recomandat.
Un film bun. Cu atat mai admirabil, cu cat abordeaza teme extrem de greu de traspus pe ecran pentru "publicul larg". Pentru ca sfintenia si monahismul sunt fara indoiala niste imagini ce tin de realitatea noastra exagerata. Si trebuie sa ai un mare talent sa fii cumpanit in exagerare.
Caci exagerarea este "leitmotivul" filmului.
Marturisirea, lupta si mantuirea lui Anatolie merg dupa grila de exagerari a Apocalipsei : "Ştiu faptele tale; că nu eşti nici rece, nici fierbinte. O, de ai fi rece sau fierbinte! Astfel, fiindcă eşti căldicel - nici fierbinte, nici rece - am să te vărs din gura Mea."
Avem doua tipuri de exagerare umana, circumscrisa lui "caldicel" si doua exagerari supra-firesti : "rece" si "fierbinte"
Exagerarea caldicica este asumata de cei doi monahi care apar in cadru. Staretul Filaret este indragostit de cizmele sale si de patura sa, intr-un cuvant de sine. In acelasi timp parintele Iov este prins de vraja regulilor, a tipicului si a strictetii literei. Ceea ce se poate vedea si din "lista cu pacatele" lui Anatolie, pe care i-o prezinta staretului.
Celelalte doua exagerari apartin diabolicului si harului.
Diabolicul, prin definitie rece in fiinta sa, este intruchipat de fiica posedata a lui Tihon Petrovici.
Ea nu poate sa planga, sa-si planga sotul (pacatele). Doar lacrimile, calde, o elibereaza de povara si de diavol.
La celalalt pol se gaseste "sfantul" Anatolie, cel "posedat" de duhul lui Hristos, care este cald. El traieste langa foc si doarme pe carbuni. El vede primul focul de la chilia lui Filaret si-i intelege rolul purificator.
In general, exagerarea refuza limitele si ingroasa in negativ posibilitatile noastre de a ne autodepasi. Aici ea are sensul unui memento mori si-l reveleaza pe Hristos cel Rastignit. Pentru ca Hristos e Crucea, iar crucea este scandal. "pentru iudei, sminteala; pentru neamuri, nebunie." Exagerare si intindere maxima a facultatilor si conceptelor noastre.
Pe alocuri insa filmul se impotmoleste in "clisee ortodoxe contemporane".
Antiteza dintre Anatolie, laicul cel nebun, si parintele Iov este rezolvata intr-o sinteza a iertarii, asa cum era de altfel de asteptat.
Apoi atitudinea profanului - omului secularizat- in fata sacrului. Mama care vrea sa se duca la serviciu fara sa-i multumeasca lui Hristos prin euharistie ca i-a vindecat copilul.
Si nu in ultimul rand refuzul lui Anatolie de a se calugari. Previzibil in circuitul filmului, care vrea sa demonstreze ca exista mantuire si "extra monahorum".
De altfel, un film placut, indraznet, care-L readuce pe Hristos in actualitatea culturala si-L marturiseste ortodox.
Poate inceputul unui nou tip de marturisire crestina, care peste ani va intra in compozitia unui "canon" cinematografic crestin.

* "Ostrov" (2006) regia : Pavel Lungin

acvatica

2009-06-11T22:21:00.000-07:00

Peste.
Dati-mi peste. Ca sa-mi rămână oasele în gat.
Dati-mi peste sa ma scufunde în visare. Dati-mi peste, peste orice altceva.
De cand eram mic mi-a placut pestele.
Zgariam bucuros pestisori pe pereti si visam la Inviere.
Mai tarziu imi placea sa-mi asez solzii lui peste ochi si peste buze.
Zilele trecute mi-am mangaiat mainile cu peste ca sa miroasa putred si apoi m-am lovit peste fata. Vinovat.
Maruntaiele mele erau pline de peste stricat. Si franjuri de lumina ma hraneau.
Din acvariu topaiau pestii afara. Spre moarte. Iar eu ii magaiam rece.
Dati-mi cu apa de balta pe fata.
Dati-mi, dati-mi peste peste.

exercitiu

2009-06-09T22:39:00.000-07:00

Incercam sa facem o teologie cat mai actuala si actualizata si ne ocupam de teme tot mai actuale. Doar ca mesajul evanghelic putrezeste in Biblii de la 1600 si cuvinte de jargon. Nu recontextualizam si nu putem pastra vie nebunia crestinismului. Ceea ce era scandalos pentru societatea antica a devenit normal in "doua mii de ani de somn usor ".

Nu mai e scandalos ca Hristos statea la masa cu vamesii, cu desfranatele sau vorbea despre iubirea aproapelui dandu-i ca exemplu pe samarineni. Dar nu mai e pentru ca toate cuvintele astea si-au pierdut sensul si suna fals.

Un parinte al pustiei spunea ca cel mai greu lucru e sa nu dispretuiesti. Si nu ar trebui sa dispretuim pe nimeni. Pentru ca am fost creati dupa chipul lui Dumnezeu, pentru ca nici Iisus nu a dispretuit pe nimeni : vamesi, desfranate, samarineni. Ba dimpotriva, i-a iubit.

Dar daca ar fi sa facem un exercitiu ? Astazi. Acum.

Sa incercam sa ne imaginam ce are mai demn de dispret societatea romaneasca si sa facem o actualizare a marturiilor evanghelice si a mesajului lui Hristos.

Sa incepem cu vamesii.

Istoria exegetica a Noului Testament ne invata ca vamesii erau « urati de popor ». Pentru ca-i slujeau pe romani, asupreau si erau corupti.

In acelasi fel, se raporteaza si societatea romaneasca actuala la securisti. Tradand interesele nationale, binele public, ei au cautat sa impiedice libertatea noastra. S-au capatuit asuprindu-ne si sunt primii care au dat startul coruptiei.

Oare am putea sa-l vedem pe Iisus vorbind cu ei, stand la masa cu ei si promitandu-le imparatia cerurilor ? Si asta in detrimentul celor care bat zilnic matanii fara rost pe treptele bisericilor.

Cat de scandalos ni s-ar parea ? Cat am fi dispusi sa acceptam ?

Sa continuam cu samarinenii.

Poate ca aici diferentele sunt destul de mari, dar mentalitatea ramane aceeasi. Iar exemplul meu sunt tiganii.

Reprezinta de departe minoritatea cea mai prost vazuta : « Tiganu-i tigan si-n ziua de Pasti ».

Ar fi simplu pentru noi sa-l auzim pe Hristos dandu-ne exemplu un tigan. Ca maxima iubire de semeni. Cum ne-ar suna : « Pilda tiganului milostiv » ?

Sa incheiem cu subiectul cel mai fascinant din Noul Testament : desfranatele.

Daca ar fi sa transpunem in limbaj actual, am vorbi de « prostituate ». Prostituatele care-l urmeaza pe Iisus. Prostituatele care-l plang si-l ingroapa pe Dumnezeu : Alina Plugaru si Sexi Braileanca.

Si ce ne-ar ramane la sfarsit din crestinismul caldicel pe care-l practicam ? Ne-am lepada de cruce sau L-am crede in continuare pe cel care spune ca e Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel Viu...

Un exercitiu scandalos de crestinism autentic.

Doar pentru cei care vor sa accepte.

despre falsitate religioasa

2009-06-08T10:36:00.000-07:00

Exista un satanism fals si un satanism autentic, la fel cum exista un crestinism fals si un crestinism autentic. Mistificarea se poate sesiza fara prea mare efort. Doar pe baza unei gandiri decente.
In societatea noastra "consumerista" am putea spune ca totul este de vanzare, doar ca unele lucruri se vand mai bine decat altele. Satana se vinde mai bine decat Dumnezeu si nu mai e nevoie sa exemplific. Dar Dumezeu se vinde si el. Tot cu treizeci de arginti. La ambele cazuri clientul se raporteaza distinct.
Clientul satanist vrea sa darame o conceptie "anchilozata" a lumii despre ea insasi. Se vrea punctul de sprijin al unei noi ordini mondiale si propriul sau stapan. El incearca sa se accepte ca fiinta integrala in afara unu sistem ce-i refuza "micile bucurii" aducatoare de placere.
Crestinul isi aproprie in schimb un sistem gata facut si niste valori pe care nu le mai "mesteca".
"Clientii" sunt de facto doua tipuri de falsitate religioasa. Nici falsul crestin si nici falsul satanist nu-si asuma din religia lor decat o atitudine fata de societate si valorile ei. Ei au nevoie de cruci intoarse sau de iconite sfintite la Ierusalim doar pentru a-si putea arata pozitia si stabilii coordonatele in raport cu "ceilalti".
In ambele situatii, marketingul face diferenta.
Pentru a vinde cat mai multe cruciulite oamenii trebuie sa fie cat mai speriati de Satana. Pentru a vinde cat mai bine o trupa de rock ea trebuie sa aiba neaparat un caracter pronuntat anti-crestin. Asa incat la sfarsit apar false conflicte acolo unde nu ar trebui sa fie.
Adoratorii lui Satan se situeaza intr-adevar la polul opus crestinismului. Acesta este de altfel si scopul lor.
Satanismul s-a nascut ca "negativul" moralei societatii si al crestinismului.
Doar ca satanismul autentic, si iau aici ca punct de reper "Biserica Satanista" fondata de Anton LaVey, nu este periculos pentru crestini.
Nu in aceeasi masura ca sectele apocaliptice de tipul "Branch Davidiens", in urma careia au murit mai multi oameni decat se cunosc a fi ucisi de satanisti.
Satanismul autentic este sincer (desi pentru crestini Satan este tatal miciunii) in "scuiparea si batjocorirea lui Hristos" ... la fel ca evreii. Satanismul nu afirma ca Hrsitos nu este Dumnezeu sau ca nu este om. In timp ce diferitele secte apocaliptice de genul celor mentionate amesteca divinitatea lui Hristos in propria menajerie intelectuala.
In fapt, batalia "Armaghedonului" nu se va da intre adoratorii lui Hristos si cei ai lui Satan ci intre autentic si fals. Intre crucile de lemn si cele de aur suspendate de o ceafa dubla.
In sinceritatea ei autentica, fiecare comunitatea religioasa va "intelege" cumva sfarsitul lumii. Pe cand falsul, scabrosul si rozul vor dori sa-l opreasca neacceptandu-si sfarsitul.

celor care nu se pot abtine

2009-06-03T05:32:00.001-07:00

Noi ne-m nascut pentru a ne iubi pe noi ne.
Noi suntem un fel de Johnny Bravo mai mici. Ne aratam muschii in fiecare dimineata in oglinda, in metrou si chiar in fata tuturor celor care se opresc sa se uite, politicosi sau speriati.
Noi am supt fier cand eram mici si de asta l-am batut pe cupidonul mititel si amarat, care astepta la colt sa ne intepe cu sageti. Am preferat sa ni le infigem noi ... acolo.
Si sa ne admiram infinit facand-o.
Noi stim tot despre toate. Suntem mai tari decat Britannica si decat Freud. Ei ar trebui sa ne aduca multumiri si osanale ca nu ne-am nascut atunci.
Oricum, intr-un anume fel, Noi i-am ajutat.
Noi stim cel mai bine ce e viata. Am absolvit scoala vietii magna cum laude si te “citim” intr-o clipa. Doar ca n-am invatat sa ne exprimam.
Noi stim si cine e Dumnezeu si ce e moartea. Am citit codul lui Da Vinci si am vazut filmul.
Noi suntem ...peste tot, fara numar.

2009-06-01T15:25:00.001-07:00

Ar fi interesant de facut o teologie a victimei, intr-o societate din ce in ce mai dornica sa considere victimele martiri, pentru a se putea astfel martiriza in intregime.
Eu cred ca lui Dumnezeu nu-i plac victimele. Cred ca-i plac jertfele.
In Geneza El nu opreste masacrarea lui Isaac, victima perfecta, decat pentru credinta jertfelnica a lui Avraam. Nici Esau nu este privit cu bunavointa de Dumnezeu, desi este victima inselaciunii lui Iacov, care-i fura binecuvantarea.
In Noul Testament Iisus nu va fi descris de Evanghelisti ca o victima, ci o jertfa. El se va aduce pe sine jertfa ca "o oaie spre junghiere"(Is. 53.7), din iubire si nu din obligatie. Hristos nu este victima omului pacatos sau a unui Dumnezeu nemilos ci jertfa deplina a iubirii dumnezeiesti.
Diferenta dintre victima si martir este cea dintre Iov si Hristos. Iov nu intelege sensul suferintei sale, in timp ce Hristos isi asuma suferinta, batjocura si moartea pe cruce.
Martiriul este un gest voluntar, pornit din libertate individuala si iubire. Caci martirul prin insasi etimologia sa greaca inseamna marturisitor. Marturisind suferinta si credinta celorlalti el isi castiga linistea. Glasul celui ce striga in pustiu ii apartine.
Produs al unei lumii in plina miscare haotica victima se afla la polul opus. Ea este cea care nu isi asuma nimic, in special propria suferinta pe care nu o intelege.Ea nu mai are glas decat sa acuze. Si, in general societatea ii permite sa acuze orice si pe oricine, chiar si martirii discreti ai timpului nostru. Iar cea mai stranie viziune ar fi a unei victime acuzand un martir. Este cam ceea ce ar risca BOR-ul canonizand la gramada zecile de morti din inchisorile comuniste. Fara indoiala ca personalitati ca Valeriu Gafencu sau Mircea Vulcanescu ar trebui luate in considerare la viitoarele canonizari, dar sa nu ne pierdem discernamantul. Majoritatea celor din inchisori au intrat acolo pentru un crez politic si social. Iar poezia manifest a lui Radu Gyr "Ridica-te Gheorghe, Ridica-te Ioane" este exemplificatoare.
Ramane insa dorinta societatii romanesti de a se victimiza si a nu-si asuma pacatele.
Pe de alta parte as putea spune ca astazi este chic sa fii victima si este o nebunie sa fii martir. Marturisirea libera nu mai are valoare pentru ca nu mai atrage nici un fior de compasiune. Mentalitatea burgheza nu poate intelege de ce si-ar asuma o persoana niste notiuni abstracte, care, nu tin de foame. Si, desi au trecut doua mii de ani, nebunia crucii, de care vorbea Pavel, ramane in continuare de neinteles pentru noi toti.

satanismul universitar

2009-05-29T08:55:00.000-07:00

Pentru mine Facultatea de Teologie Ortodoxa ramane o sursa inepuizabila de paradoxuri.
Avand de invatat pentru un examen care se ocupa de diversele doctrine religioase actuale am avut placerea sa descopar printre "sectele" mentionate si satanismul.
Cand am ajuns la satanismul si muzica rock un zambet mi s-a intins pe fata. A fost un zambet plus. Plus inca ceva.
"Nu toate formatiile de rock sunt sataniste" spune pr. prof doctor, fiind un om de buna credinta. Exista insa cateva, care din titulatura sunt anticrestine. Spre exemplu : AC/DC si ABBA.
Pentru ca in traducere teologica AC/DC inseamna : Anti Christ/ Death to Christ, iar ABBA prin schimbarea "B"-ului de la mijloc : Tata al intunericului.
Problema pr. profesor doctor sta din pacate in surse, care l-au tradat si care pe de alta parte sunt puerile, provenind dintr-un mediu monahal semi-analfabet si care in aceeasi oala ii baga si pe Beatles si pe Batman.
Primo
AC/DC este simbolul curentului alternativ, avand mai mult de a face cu stiinta si tehnica decat cu teologia. El putand sa fie considerat mai intai una din cele mai mari cuceriri ale tehnicii si nu in ultimul rand a culturii, fie ea muzicala sau nu.
Iar traducerea din engleza in romana a expresiei incriminatorii Anti Christ/ Death to Christ prin "Antihrist/ moarte pentru Hristos" este savuroasa de a dreptul si nu mai are nevoie de nici un alt comentariu malitios.
Secundo
ABBA, chiar si cu "B"-ul intors din motive de marketing, pe care ar trebui sa le accepte pana si un pr. conf. dr, nu are nici o legatura cu tatal nimanui, fiind doar : "un acronim, provenind de la initialele prenumelor celor patru protagonisti". Lucru usor de aflat de pe site-ul formatiei.
Terto
Pentru o mai buna documentare in legatura cu fenomenul satanist in general si legatura lui cu muzica rock recomandam la randul nostru parintelui profesor cu fiasca supunere si adanc respect: "Enquete sur le satanisme" de Massimo Introvigne edition Dervy, Paris, 1997.

2009-05-27T05:52:00.000-07:00

N-am stiut niciodata ce efect are harul din Taina Preotiei. Le incercasem pe rand pe toate celelalte si...pricepusem intr-un fel.
Astazi insa am vazut. Am vazut la colegii mei transfigurati de har si de sutana.
Se pare ca principalul efect al punerii mainilor este acela al inaltarii. Duhul Sfant astfel primit te ridica. Te face sa Mergi putin mai sus, ca intr-o levitatie continua. In acelasi timp coloana se indreapta, devine verticala. Iar nasul capata si el vreo cativa centimetrii in sus, cu narile falfaind, avantandu-se spre cer, ca-ntr-o rugaciune.
Pentru ei exista master card si Porunca I dupa Chilian. Pentru ceilalti doar o bucurie nepretuita.

pustiul

2009-05-13T07:44:00.000-07:00

Intr-o seara am plecat in cautarea ta Doamne. Am pribegit prin desert si nu erai acolo. Radeau si oasele tapilor morti de atat ispasire. Dar eu nu ma dadeam batut. Caci Iti simtisem degetul plin de sange pe varful urechii mele drepte. Ma consacrasei ca pe leviti. Stiam ca trebuie sa fii pe acolo. Toti cei din Oras stiau ca locuiesti in pustiu.
Un demon trist m-a sfatuit sa nu mai sug bolovanii. I se spuse lui odata ca nu se pot transforma in paine.
Si soarele m-a ars, Doamne, m-a ars pana la sange. Tie insa nu Ti pasa. Dar ma hotarasem sa Te astept.
Orasul plangea in departare dupa mine. Uneori dimineata ii auzeam vaietul vibrand in nisipul incins. Rugaciunile mi se opreau pe buze. Mainile tremurau, impletind cosul de nuiele. Aerul devenea tare si incapatanat. Ca Tine.
Imi alungam insa din minte orice lacrima si incercam sa ma gandesc la Tine. La ipostasusrile Tale, unite, nedespartite si totusi trei.
Noaptea tot desertul suspina. Gemea de pacatele noastre, ale celor rataciti acolo in cautarea Ta. Diavolii Tai ii loveau pe cei tineri, incercand sa-i omoare. Asa cum, de mult, Tu insuti incercasei sa-i ucizi pe Iacob si pe Moise. Pe mine insa, nu ma vizitau niciodata.
Si plangeam. Plangeam ca un copil. A doua zi, ma trezeam acoperit cu mana. Si mi se parea ca-n somn iti simtisem degetele prin par. Dar nu, nu erai tu. Erau Lilith si Azezel, cei care-mi vegheau somnul.
Dimineata o luam de la capat, impletind cosuri si gandidu-ma la Tine. Asteptand. Si zilele mergeau incet, fara sir, fara sfarsit, la fel ca vesnicia Ta. Ca inainte de a te hotari sa faci lumea.
Apoi, intr-o zi, le-ai spus tuturor ca am murit. Credeai ca n-o sa aflu, dar Pasarile cerului mi-au spus. Ele ma mangaiau intotdeauna. Invatasem sa citesc tristetile lor, din felul in care isi miscau aripile, acolo, in inalt. Ele ma iubeau si s-au mahnit.
Dar nu m-au mai cautat. Caci nimeni nu Te-a pus la indoiala. Te-au crezut pe Cuvant.
Doar noi doi stiam ca e un viclesug.
Am vrut sa merg in Oras sa le spun. Am vrut sa strig in vazduh. Dar, trecusera secole de cand te asteptam. Nu mai aveam nici glas, nici chip. Ajunsesem lut, fara suflare de viata.
Si atunci am inteles, dupa atatia ani, am inteles. Ca si Tu Ma dispretuiai. La fel ca toti cei de la Chilii. Si ei m-au dispretuit cand am venit aici de la Oras. M-au privit aspru si trist.
Poate pentru ca simteau ca n-o sa ma lasi sa mor, ca o sa uiti de mine in desert.
De data asta insa buzele mi s-au inclestat, pecetluite...de nisip. Nu mai pot.
Jur, pe acoperamantul picioarelor Tale, jur ca voi striga, daca nu mi Te arati. Voi striga, pana voi muri :
- Pentru ce Doamne m-ai insemnat...

2009-05-05T13:14:00.000-07:00

Pacatul meu Te priveste jucaus.
Nu-i e rusine. Nu simte nimic decat carnea. Si carnea tresalta in mine.
Pacatul nu intelege. El sta cu ochii limpezi intr-un colt si nu intelege de ce il privesc mustrator. Si-i e somn. Pentru ca se naste aproape intotdeauna noaptea. Si acum e noapte, tarziu.
E atat de mic in coltul lui de camera. Si bajbaie dupa mine.Cred ca i s-a facut frig. Dar daca-l invelesc o sa simt ca vreau sa-l acopar. Acopera-ne Doamne pe amandoi; si sa visam frumos...
Pacatul meu, Doamne, nu asteapta mantuire. Pacatul meu nu asteapta nici iadul, pentru ca-i vajaie masinile in urechi.
Pacatul meu isi plange insingurarea.Carnea care l-a nascut nu-l mai vrea. Carnea care l-a visat s-a intarit.
Chiar daca nu-mi seamana, e singurul lucru pe care am putut sa-l zamislesc.
Nu pot sa-l alung. Iarta-ma!

2009-05-03T23:00:00.000-07:00

In momentul in care spui ca ai terminat teologia ti se deschid posibilitati nebanuite. Toti au avut la un momentdat o problema de constiinta si trei sferturi dintre interlocutori au auzit de Dumnezeu de pe Discovery.
Iar in ciuda faptului ca aproape nimeni nu are nici o idee despre ce inseamna crestinismul sau religia, invocand un Dumnezeu al lor, ca o forta demiurgica, despre care sunt siguri doar ca exista acolo unde si nimic mai mult, toti se considera credinciosi si crestini...simultan.
Amestecul asta bizar de crestinism si superstitie l-am regasit de curand intr-un articol al lui Radu Paraschivescu, de dinainte de Paste.
http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/848327/RADU-PARASCHIVESCU-Veniti-de-luati-benzina/

Rasul nostru cel de toate zilele

2009-04-29T15:18:00.000-07:00

Ca o continuare practica a postului anterior, raman pe zi ce trece mai stupefiat de dorinta noastra de a rade oricum si de orice.
Ne straduim sa radem pe strada, la tv sau la serviciu si chiar nu ne iese decat sa ne facem de ras. Ceea ce uneori chiar ne place si nu face decat sa ne creasca stima de sine.
La fiecare bere trebuie sa fie si o poanta noua. De cele mai multe ori repetam bancurile si fazele de pe net si speram ca prostii sa fie altii si altii si altii. Dar cum viata noastra este impartita intre casa si serviciu nu avem decat doua variante : fie devenim actori ambulanti, dornici de a fi ascultati, fie ne vedem mai rar cu prietenii la bere si speram sa unite. Caci noi oricum nu vm tine minte ce le-am spus.
Si cum nu suntem in stare sa luam nici o decizie radicala, preferam sa mai bem o bere si sa ne interpretam partitura glumelor rasuflate. Glume pe care le stim de la bunci sau de la parintii, din incercarile lor de a fi amuzanti in ochii nostrii. Glume pe care in mod sigur le vom lasa mostenire
copiilor, copiilor, copiilor nostrii ca tezaur national.

Rasul Patriarhilor

2009-04-29T14:30:00.001-07:00

Un profesor ne povestea la un seminar, in anul intai de facultate, ca a fost intrebat, pe cand isi facea doctoratul in afara, ce parere are despre un subiect. Nu a facut decat sa baiguie niste citate din Sfintii Parinti. A fost intrebat din nou si a luat-o de la capat. Abia a treia oara a inteles ca i se cerea o parere. La sfarsit ne-a zambit oarecum nostalgic.
Atunci m-am intrebat prosteste pentru prima oara de ce nu a ras Hristos? Sau daca a ras de ce nu ni s-a spus niciodata. De ce era nevoie sa fie serios...ca popii sunt majoritatea foarte veseli?
Am cautat o vreme raspunsul hai- hui. In cele din urma am mers la cartea pe care o vazusem de ceva vreme in librarii : T. Baconsky "Rasul Patriarhilor". Asteptam ceva la fel de spumos ca "Iacob si ingerul", dar...nu a fost sa fie.
Rasul, mai ales din punct de vedere crestin, a ramas pe tot parcursul cartii, de altfel foarte bine documentata, un cliseu cultural, legat de "dezvelirea dintilor" si de o mentalitate antica. Hristos nu rade pentru ca ar intrece masura si special pe cea a filosofilor greci.
Cu alte cuvinte despre Hristos nu se poate spune ca nu a ras niciodata, se poate spune doar ca evanghelistii si apoi Parintii l-au inteles asa. Asa cum se incadra cel mai bine in imaginea lor de om perfect. Iar omul perfect a lui Platon si Aristotel nu radea decat rar si atunci mai mult zambea, fara sa-si arate dintii.
Odata ce statutul de om deplin al lui Iisus a fost acceptat de intreaga comunitate lupta Parintilor a continuat cu incercarea de a crestina si teatrul pagan, care lua in deradere dogmele crestine. Din acel moment stacheta s-a ridicat, iar lui Hristos i s-a suprimat chiar si posibilitatea unui zambet.
Din pacate viziunea indrazneata, care mi l-a facut atat de drag, lipseste in dorinta de a privi obiectiv. Perspectiva lui Baconsky este una pur stiintifica. El diseaca meticulos radacinile si caracteristicile rasului in antichitate si apoi in societatea bizantina, nelasand loc nici unui coltisor neexplorat.
Intre noi fiind vorba, calitatea cercetarii si a scriiturii raman high, iar capitolul despre monahismul egiptean din primele secole face cat zece carti ale unor profesori de teologie pe subiecte asemanatoare.

2009-04-20T06:51:00.000-07:00

Pastele si Craciunul sunt doua momente ale anului in care cuvintele umbla bezmetice pe strada. Asa mi-a atras atentia un prieten. Cuvinte ca : lumina, dragoste, inviere nu mai inseamna nimic in limbajul de lemn al sms-urilor.
In aceleasi momente ale anului, multimi de oameni se perinda pe strazi, in magazine si la biserici. Toti aceia la care, in cursul anului, sperai sa gasesti o umbra de inteligenta critica sau creatoare se lasa prada spiritului religios al sarbatorilor. Si atunci incep sa scrie enormitati si sa se comporte bizar, in cautarea mantuirii.
Dar ei nu-si doresc mantuirea sau iertarea pacatelor, ci doar niste analgezice spirituale cu efect rapid, pentru constiinta lor dureroasa.
Ma intreb uneori cum ar putea un preot sa le administreze in dozaje potrivite asemenea doctorii spirituale. Cam ce ar trebui, in viata noastra moderna, sa-i dai unui om pentru care minciuna e la fel de naturala ca bautul unei cola la Mec. Si care iti spune cu nonsalanta, de la bun inceput, ca sigur va mai face acelasi lucru, de sute de ori pana la anul.
In jurnalul sau, Noica se intreba la un moment dat daca ai putea sa-i ceri preotului iertarea unui pacat viitor. In momentul de fata eu ma intreb daca nu ar trebui sa luam in calcul o amnistie/o iertare generala a tuturor pacatelor, fara spovedanie. In noaptea de Pasti sau in ziua de Craciun sa apara patriarhul la tv si sa ne ierte pe toti la gramada, din oficiu, asa cum se intampla la spovedaniile colective din copilarie.
Pentru ca pana la urma, cam toti am dat in mintea copiilor, nemaistiind nici ce e bine, nici ce e rau si nici de ce ne bulucim in fiecare an la biserici.
Hristos a inviat !

O mare bucurie : de Inviere o sa ne indobitocim online de la Ierusalim !

2009-04-16T13:53:00.000-07:00

Am gasit azi pe saitul Evz opinia domnului Bichir (http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/847665/FLORIAN-BICHIR-O-mare-bucurie-Sfanta-Lumina-vine-de-la-Ierusalim/), da' stiu iar dl Bichir, despre lumina de Pasti, care va fi adusa anul acesta cu avionul de la Ierusalim la Patriarhia din Bucuresti. Cam ca-n Grecia.
Dumnealui are o parere buna despre acest gest inutil si formalizat. O parere poate prea buna pentru un teolog, care de fiecare data ne atrage atentia asupra literelor moarte si a limbajului de lemn al Bisericii.
Eu insa nu inteleg de ce trebuie sa ne bucure un asemenea gest emfatic, tocmai cand vorbim de Sarbatoarea unei religii care a inceput prin a alunga vanzatorii din templu si a incercat sa schimbe mentalitatile anchilozate in forme ale fariseilor.
Oare lumina asta ar trebui sa ne curateasca de pacate si sa ne dea bunastare doar prin simpla atingere? Sau poate o fi un fel de lumina de semafor catre viata vesnica, odata aprinsa lumanarea cu lumina de la Sf Mormant o sa vedem cohorte de ingeri si toate pacatele noastre vor fi iertate.
De ce ar fi important sa avem lumina de la Ierusalim si nu putem s-o avem de la un biet om, pentru care Invierea chiar inseamna mai mult decat un chibrit sau un semn divin?
Ce rost are sa aprinda insusi Hristos lumina daca noua ne trebuie avioane militare si transmisiuni live ca sa bagam de seama? sau poate ar trebui sa-L chemam pe stadion la ora de maxima audienta sa ni-L prezinte Andreea Esca si Cristi Tabara in direct la Pro Tv, intr-un show cu artificii si jocuri de lumini, intitulat apoteotic "Invierea Mileniului". Un show la care sa participe toti episcopii nostri si toti politicienii de frunte.
Saiturile sa vuiasca de argumente pro si contra crestinismului si vietii vesnice, iar insusi Barack Obama sa-si anunte prezenta in mica noastra Romanica.
Haideti oameni buni s-o lasam dracu' de treaba asa simpla cum e ea si sa ne vedem de greselile noastre!

2009-04-13T09:00:00.000-07:00

Duminica Floriilor este Duminica in care Fiul lui Dumnezeu incaleca pe un magar si intra in capitala evreilor, iar evreii il primesc ca pe un rege victorios. duminica aceasta este duminica in care Iisus Hristos, in rolul regelui din basme, care cu un ochi rade, iar cu altul plange, ironizeaza neputinta noastra de a vedea dincolo de forme si idei.
Secole mai tarziu Sfantul Simeon de Emesa va intra in acelasi oras tragand dupa el un caine mort. E cam acelasi lucru. Caci Duhul sufla unde vrea. Formele il stanjenesc ca niste haine stramte. Iar noi ne incapatanam sa vedem Sfintenia Floriilor in frunze de salcie.
Urmeaza o saptamana in care Dumnezeu ne va ridiculiza neputinta de a vedea, de a crede in altceva decat ceea ce vedem.
Hristos va invia in taina si se va preface in painea vietii vesnice pentru a ne scandaliza.

2009-04-09T23:09:00.000-07:00

Era o vreme cand Pastele avea o alta insemnatate, un alt loc in mintea mea. De la o vreme insa, ma straduiesc sa regasesc bucuria acestei nopti pline de lumina. Si nu mai reusesc.
Timpul nu mai are nesfarsita rabdare cu oamenii, iar Pastele vine din ce in ce mai repede, luandu-ma de fiecare data pe nepregatite.
"Dar nici sarbatorile nu mai sunt ce au fost". Cele religioase si-au pierdut intensitatea, iar cele profane imaginatia. Am descoperit ziua barbatului si ziua anti-sida, dar toate astea fara dramul de nebunie al carnavalului medieval. Daca in Evul Mediu si in societatile arhaice sarbatoarea populara era o supapa pentru "popor", ea insemnand anularea unor reguli sociale sau parodierea lor, acum sarbatorile nu fac decat sa ne intareasca in prejudecatile si imaginile noastre despre lume si noi insine cu care ne hraneste televizorul.
Ziua barbatului ne da voie sa bem bere si sa ne batem pe burta, ragaind apoi in voie, ca niste barbati adevarati. Iar ziua femeii ne indeamna sa ne scoatem "nevestele" la restaurant, ca sa le oferim o traditionala friptura cu cartofi prajiti.
Ne-am indobitocit atat de tare incat am uitat ca mai exista si un timp sacru, cu care ar trebui sa interferam din cand in cand.
Trivializarea sarbatorilor si a transcendentului in general nu face decat sa ne degradeze. Mielul de pasti si porcul de craciun sunt tot atatea motive pentru "inpamantarea" noastra.
Acceptand stereotipurile propuse de niste sarbatori inventate ca ziua muncii, a femeii, nu facem decat sa ne limitam posibilitatile de a evada din cotidian, din rigorile fatarnice ale conventiilor sociale de zi cu zi.
Rasul nebunilor in Hristos si "nebunia Crucii" se sting odata cu fiecare banalizare pe care o acceptam si o asteptam ca motiv de sarbatoare.

2009-04-02T07:55:00.000-07:00

am citit in Evenimentul Zilei in 2 aprilie acest articol, pe care il redau integral, nestiind ce ar mai fi de adaugat...
Un accident de circulaţie, petrecut marţi în Capitală, în urma căruia o tânără a murit, scoate la iveală ceea ce ştiu românii să facă mai bine: circ în faţa morţii.O tânără de 26 de ani a murit, iar o alta, de 30 de ani, e la terapie intensivă, în stare foarte gravă. Se aflau într-o staţie RATB, în aşteptarea tramvaiului 47, când un şofer grăbit şi beat a pătruns cu Dacia Nova pe refugiului staţiei.
Accidentul s-a petrecut marţi seară, în jurul orei 21.20, în sectorul 5 al Capitalei, la intersecţia străzilor Calea 13 Septembrie cu Sebastian. Pe scurt: Dacia roşie, cu numărul B-06-FOC, circula pe Calea 13 Septembrie, către bulevardul Ghencea. În intersecţia cu Sebastian, din cauza vitezei, şoferul a pierdut controlul, a urcat pe terasamentul refugiului staţiei, punându-le la pământ pe cele două femei, şi s-a oprit pe liniile de tramvai.
Soldatul Popinciuc, şoferul-fugar
Şoferul, soldat în MAp - Alexandru Popinciuc, 23 de ani - a părăsit locul accidentului, lăsându-şi victimele în grija martorilor şi a spectatorilor de ocazie coborâţi din mijloace de transport, locatari ai blocurilor din zonă, lume din centrul comercial de peste drum.
Popinciuc a fost identificat la câteva ore după accident şi, în urma testării, s-a stabilit că avea 0,13 miligrame de alcool pur în aerul expirat. Acum e cercetat de procurorii Parchetului General pentru ucidere din culpă, vătămare corporală gravă şi părăsirea locului accidentului.
"Hai mai repede, că pierzi toată şmecheria".
Poate la fel de grav ca accidentul - în urma căruia, după o noapte de chin, una dintre victime a decedat, iar cealaltă se află în stare critică la spital - este „spectacolul” pe care l-au dat românii adunaţi în faţa morţii, ca la circ.
Imuni la suferinţa victimelor care se zbăteau între viaţă şi moarte, în aşteptarea Salvării, zecile de bucureşteni s-au întrecut în cinism şi în numărul de imagini captate pe telefoanele mobile. Spectatorii de ocazie şi-au petrecut seara comentând imaginile „ca din filme” - pe care unii le-au văzut pe viu, alţii, mai întârziaţi, doar şi le-au imaginat, din poveştile martorilor: „S-a dat de trei ori peste cap, ca la scamatorii!”. „Ba de cinci ori, eram aici, am văzut exact!”
Femei ieşite în stradă în capot se călcau în picioare la uşa ambulanţei SMURD. Un pompier încerca să-i apere pe paramedici de capetele care se zgâiau pe geamurile Salvării. „Geme, da’ cum geme!!! Am văzut-o, e tânără, săraca!”, se lăuda o bucureşteancă la vreo 40 de ani, trăgând cu foc dintr-o ţigară slim.
„Băi, vino să vezi ce accident mişto! Băi, mânca-ţi-aş, s-a urcat unu’ pe refugiu’ de la tramvai! Hai mai repede, că pierzi toată şmecheria!”, ţipa un tânăr în telefonul mobil. În cealaltă mână ţinea o shaorma proaspătă, cu carne aburindă şi sos de usturoi, cât pentru toată gloata adunată. Doi paşi mai încolo, un poliţist se certa cu şoferul unui jeep. „Daţi-vă, domnule, că aţi blocat Salvarea! E cu rănitul înăuntru!” Numai nu s-a pus poliţistul în genunchi până ce şoferul BMW-ului (B-87-WXC) s-a decis că e, totuşi, cazul să elibereze drumul.

2009-03-31T15:34:00.000-07:00

suntem dependenti de bani, asa cum sunt toxciomanii de heroina. nu putem sa ne bucuram decat in functie de cata heroina avem. si am face orice ca sa avem mai multa.
visele noastre sunt pline de bani.
nu ne-ar trece nici o clipa prim minte sa renuntam la putinul nostru si sa ne ducem undeva, departe sa crestem curci si sa muncim pamantul.

2009-03-24T14:45:00.000-07:00

Azi am citit cu stupoare pe net ca noul cod de procedura penala nu mai prevede pedepsirea incestului. O masura, care, ne va aduce pe acelasi plan cu Franta, Spania sau Portugalia.
Expertul Ministerului Justitiei afirma ca nu tot ceea ce este imoral trebuie neaparat sa fie si ilegal.
Pentru a intelege mai bine cum stau lucrurile in Franta si ce au avut ei de spus in privinta asta, francezii au tot timpul ceva de spus, am cautat o pagina de a lor.
Am gasit pe un forum o domnisoara care isi expunea viata. Avusese o copilarie nefericita, nu-si cunoscuse mama, tatal fusese alcoolic, un unchi o abuzase, etc... In schimb fratele ei mai mare cu doi ani, acum avea 23, fusese singura persoana de care se atasase si care ii oferise o oarecare protectie. Acum el ii "impartasea sentimentele" si formau un cuplu in adevaratul sens al cuvantului.(http://forum.doctissimo.fr/famille/relations-freres-soeurs/frere-aime-fortement-sujet_675_1.htm)
Majoritatea "forumistilor" avusese...o parere buna si chiar o incurajau sa-si invinga prejudecatile.

In acelasi timp am descoperit si citit cu interes articolul teologului Mihail Neamtu "Incestul penal si Romania promiscuitatii".(http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-5494675-incestul-penal-romania-promiscuitatii.htm).
Trebuie sa recunosc ca prima reactie a fost de-al felicita, imi trecusera prin minte reactii asemanatoare. Dar recitind confesiunile acelei nefericite mi-am dat seama ca, intr-adevar, nu trebuie sa amestecam morala cu legile statului.
In primul rand legea, din cate am inteles, presupune ca viol orice raport sexual cu o ruda inainte de 18 ani. Ceea ce ne scapa o parte din dilemele lui M. Neamtu.
Oricum, daca ar fi sa dam cartile pe masa, promiscuitatea este cuvantul la ordinea zilei din societatea romaneasca. Stirile de la ora 5 sau sexi braileanca sunt doar cateva din exemplele-cliseu ale promiscuitatii si prostului gust. Legiferarea promiscuitatii nu se face printr-o lege, mai ales intr-o tara ca a noastra unde regulile sunt facute numai si numai pentru a fi incalcate, ea s-a facut inca de cand am acceptat sa apara posturi ca Otv sau DDtv.
Iar in al doilea rand sunt de acord ca morala crestina nu poate accepta sub nici o forma incestul, fie el si consimtit de doi adulti. Si asta pe de o parte pentru ca a luptat extrem de mult cu acest obicei, iar pe de alta pentru ca nu exista nici un temei biblic sau moral. Sa ne amintim doar de ceea ce spune Sf. Pavel apropo de incestuosul din Corint.

2009-03-04T09:19:00.000-08:00

l-am auzit de dimineata pe florian bichir la razvan si dani pe antena 1 spunand ca postul nu este necesar mantuirii si pentru cateva minute am ezitat si m-am intrebat ce anume e necesar pentru mantuirie, care e conditia esentiala pentru ca Dumnezeu sa ne primeasca acolo sus, sus, langa el. stiu : credinta si faptele bune manifestate de iubirea de aproape veti spune si veti continua recitandu-mi pilda samarineanului milostiv.
Dar eu, eu care nu ma intalnesc la metrou dimineata cu nici un om bun in pericol si sincer nici nu as vrea, eu care nu am ocazia sa dau un sfat bun pentru ca nu ma intreaba nimeni. la metrou e inghesuiala dimineata sa stiti. eu cum sa indeplinesc conditiile mantuirii. de iubit asa la pachet toti oamenii la un loc nu pot. nu pot s-o diger pe sexi braileanca, nu pot sa-l diger nici pe piticul porno si nici alte specimene ca ei...atunci unde sa caut eu mantuirea in banala mea existenta plimbata zilnic cu metroul.